O reţetă tradiţională de cârnaţi de casă din carne amestec, deosebit de gustoşi şi aromaţi, perfecţi pentru o masă de sărbătoare în familie.
Nu există Crăciun fără cârnaţii tradiţionali. Până acum vreo 3-4 ani mi se părea foarte complicat să fac cârnaţi de casă. Asta doar până mi-am luat prima dată inima-n dinţi, apoi mi-am dat seama că sunt la fel de uşor de făcut ca orice altă reţetă.
Cred că nu manopera în sine mă speria, ci faptul că trebuia să frământ cantităţi mari. Dar nu e greu deloc, compoziţia e moale şi se leagă frumos.
Şi nu e satisfacţie mai mare la masa de Crăciun decât să miroasă minunat şi româneşte a cârnaţi de casă şi să îi vezi pe toţi ai tăi adunaţi în jurul mesei, bucurându-se de bucatele ieşite din mâinile tale.
Deci nu vă lăsaţi intimidaţi şi faceţi cârnaţii de Crăciun acasă. Sărbătorile vor avea cu totul alt gust, veţi vedea! 😉

Important de știut pentru reușita rețetei de cârnați de casă tradiționali
Puteți folosi o carne grasă, de exemplu fleică de porc (poală) sau spată, caz în care nu este nevoie să adăugați slănină. Dacă însă aveți o carne de porc mai slabă, de exemplu pulpă de porc, atunci trebuie să adăugați separat și slănină.
Pentru carnea de vită, cereți la măcelărie carne de lucru sau pulpă.
Sare - 15-20 g/1 kg de carne
Piper - 10 g/1 kg de carne
Pentru cârnați potrivit de usturoiați se pun 30 g de usturoi/1 kg de carne, dar cantitatea se poate ajusta după preferințe.
Dacă vă plac cârnații mai aromați, după gust, mai puteți pune și alte condimente: cimbru uscat, boia de ardei, semințe de chimen, fenicul, coriandru.
Cum se păstrează cârnaţii de casă?
Noi de obicei facem cârnaţii cam cu o săptămână înainte de Crăciun, îi lăsăm 2-3 zile la uscat, apoi formăm pungi cu câte 4-6 bucăţi şi le băgăm la congelator. Dacă îi faceţi la cuptor sau la grătar, nu va fi nevoie să îi decongelaţi înainte de gătire. Dar dacă vreţi să îi faceţi prăjiţi în ulei trebuiesc decongelaţi complet şi uscaţi cu un şervet de hârtie înainte de a-i pune în tigaie.
Vedeți mai jos rețeta de cârnați făcuți la cuptor. Click pe poză pentru modul de preparare:
Mod de preparare cârnaţi de casă din carne amestec, porc și vită
Rețeta completă, cantități și mod de preparare

Cârnaţi de casă din carne amestec, porc și vită
Echipamente necesare
Ingrediente
- 3 kg de pulpă de porc
- 800 g de slănină
- 2 kg carne de vită
- 500 ml de apă rece (puteţi înlocui cu supă vegetală sau de carne)
- 150 g usturoi românesc
- 75 g sare
- 50 g piper negru măcinat proaspăt
- 10 m maţe de porc
opțional, după gust, mai puteți pune și alte condimente:
- cimbru uscat
- boia de ardei
- semințe de chimen
- fenicul
- coriandru
Instrucțiuni de preparare
- Maţele le spălăm bine în mai multe ape, apoi le lăsăm să stea în apă rece în care am pus 2-3 linguri de oţet, în timp ce noi ne ocupăm de carne.
- Carnea spălată şi tăiată în bucăţi potrivite, o dăm prin maşina de tocat sau la robotul de bucătărie. Desigur, o puteţi toca şi la măcelărie şi în acest caz aţi scăpat de o muncă în plus. Nu vă recomand să o cumpăraţi gata tocată pentru că nu se ştie ce şi cum a fost tocat acolo. E de preferat să vă alegeţi voi bucăţile de carne şi să rugaţi măcelarul să le toace sub ochii voştri. Doar aşa vă puteţi asigura că aveţi carne proaspătă şi de calitate.
- Adăugăm condimentele peste carnea tocată, usturoiul trecut prin presă, apa şi frământăm energic până când condimentele s-au distribuit uniform şi avem o compoziţie omogenă, pufoasă, ușor lipicioasă și bine legată.
- Scurgem maţele de apă şi le punem pe accesoriul de umplut cârnaţii de la maşina de tocat sau de la robot.
- Umplem maţele destul de lejer, nici prea îndesate, dar nici prea goale. La final, formăm cârnaţii răsucind maţele din 10 în 10 cm.
- Pe măsură ce le umplem, înțepăm mațele cu un ac pentru a elimina golurile de aer care ar face cârnații să plesnească.
- Răsuciți mațele umplute din loc în loc pentru a forma cârnați atât de lungi cât vă plac.
- Punem cârnaţii la uscat într-o cămară răcoroasă, sau pe balcon pentru 2-3 zile, apoi sunt gata de consum.
- Dacă doriți să îi congelați, puteți forma pungi cu câte 6-8 cârnați care se vor păstra foarte bine timp de 4-6 luni.
Note:
1. Datele nutriționale furnizate la unele rețete sunt estimative, iar rolul lor este doar informativ. Valorile nu pot fi garantate și nu ar trebui utilizate în tratamentul afecțiunilor medicale.
2. Secțiunile de echipamente și ingrediente de mai sus pot conține linkuri afiliate către produse pe care le folosesc și le recomand.
Nu uitaţi că puteţi printa reţeta de cârnaţi de casă pentru a o avea la îndemână atunci când o preparaţi sau să o păstraţi la colecţia voastră de reţete pentru mai târziu.

Spor la treabă vă doresc!
Claudia
Excelenti! Facem si noi acum, in aceasta perioada, dar ii si afumam pentru ca avem unde. Dar sunt buni oricum, afumati sau nu. Sa fie, doar :))
Iuliana
Ooo, afumati sunt si mai buni!