Poate vă mai amintiți că cele 10 premii mari ale concursului “Chef pentru o zi” organizat de Selgros anul acesta, au fost 10 roboți de bucătărie Kitchen Aid, toți roșii ca focul, așa cum este cel pe care îl vedeți în fotografiile de mai jos.
Cei care au câștigat roboții probabil că au mari emoții chiar în aceste zile. Sunt așteptați la Brașov, la petrecerea organizată de Selgros, unde le vor fi înmânate premiile. Ce bucurie pe ei! Cunosc sentimentul, căci eu însămi am câștigat Kitchen Aid-ul din fotografii la un concurs de rețete 🙂
Mi s-au pus o mulțime de întrebări despre robotul ăsta și s-au iscat o mulțime de discuții: că merită, că nu merită, că e prea scump, dar că e foarte fiabil și mai ales că e prea frumos 😀 Am promis unora dintre voi că îmi voi spune părerea pe blog cu pro și contra. Cu gândul la fericiții câștigători de la Brașov, mi-am zis că acesta e cel mai bun moment pentru acest articol.
Nu o să vă dau eu detalii tehnice complexe, căci nici nu le știu. Am citit câte ceva atunci când am primit robotul, apoi nu am mai simțit nevoia să mă uit pe cartea tehnică deoarece exploatarea lui este extrem de simplă și de intuitivă. Practic nu are decât 2 manete mecanice și cam atât. Nimic de setat sau de programat, nu trebuie să-ți pui ochelarii, nu îți trebuie cine știe ce școală de bucătari sau putere de concentrare ca să îl folosești. Funcționarea lui e cumva ca cea a aparatelor de modă veche, ceea ce e perfect!
Eu una mi-am dorit foarte mult robotul ăsta, fără să mă fi interesat vreodată ce știe el să facă. Mi l-am dorit așa, pentru că apărea în fotografiile sau video-urile tuturor marilor bloggeri de food și în toate show-rile culinare. Știți cum e: “toți au, numai eu nu!” 😀
Mi l-am dorit și pentru că având un design clasic, pentru mine e cel mai frumos robot care există și mai ales pentru că are atâtea variante de culori de nici nu le mai țin minte! De la verde, până la roz și de la galben până la mov! Am citit undeva că ar fi disponibil în 48 de nuanțe. Un vis pentru orice femeie! 🙂
Nu mi-am dorit Kitchen Aid pentru că aveam nevoie de el. Să nu mă înțelegeți greșit! Ba aveam, oho, și încă cum, doar că nu știam că am! Credeam că e ok să mă chinui cu mixerul de mână și să stau lipită de castron 10-15 minute sau cât aveam eu de bătut ouă. Că e ok să frământ la mână, sau să mă las păgubașă și să nu mai frământ deloc, zicând precum vulpea care nu ajunge la struguri că eu nu fac pâine pentru că pâinea îngrașă 😀
Și ca să vedeți cât mă păcăleam pe mine însămi, primul lucru pe care l-am făcut când am primit acasă acest robot a fost…o pâine. Deci dacă ai chestii pe care te păcălești singură că nu le faci pentru că ție nu-ți plac, n-ai timp, nu mănânci, îngrașă, etc, un Kitchen Aid poate fi soluția 😀

Prima rețetă la care m-a ajutat Kitchen Aid a fost cea de pâine cu bere și negrilică
De la prima mea pâine a trecut un an și jumătate și nu m-am mai oprit. Datorită acestui robot am pornit în aventura pâinii cu maia și nu cred să fi trecut vreo săptămână fără să facem împreună pâine de casă. Nu le-am numărat dar probabil că a frământat dragul de el mai mult de 100 de pâini de când suntem împreună, mai ales că de cele mai multe ori nu frământă doar una, ci câte două sau trei.
Ce a mai făcut robotul meu? Creme pentru prăjituri, albușuri bătute-moț, frișcă, piureuri, aluaturi, blaturi de tort…nenumărate și impecabile. Într-adevăr este robust și puternic, exact așa cum pare. Frământă și mixează fără nici o problemă cantități mari de aluat sau de creme de orice fel.
Bolul din livrarea standard, cel din inox, are capacitatea de 4.8 litri. Este suficient de mare pentru pâinile mele sau pentru orice nevoie casnică aș putea avea, e foarte ușor, iar mânerul ergonomic îl face și foarte simplu de manipulat. În plus, se spală ușor și nu păstrează nici un fel de miros.
E bolul pe care îl folosesc cel mai des. În el fac salata de vinete cu ceapă, scordoleaua cu usturoi, frișca naturală și tot în el las aluaturile să dospească.
Tot în livrarea standard, robotul vine cu un tel din inox pentru spume, o paletă din aluminiu cu strat antiadeziv pentru creme sau paste mai consistente și un cârlig pentru aluat, tot din aluminiu cu strat antiadeziv.
Paletele au mișcare planetară în interiorul bolului, ceea ce înseamnă că robotul poate mixa cu aceeași eficiență și cantități mici, dar și cantități mari. Cursele paletelor sunt foarte bine calculate, încât nu rămâne nimic neamestecat sau cremă lipită de pereții bolului la care paleta să nu poată ajunge. Nu e nevoie de intervenția mea, să mai bag vreo spatulă să adun nu știu ce de pe pereții vasului.
Mi se pare super-simplu de exemplu să cern făina direct în bol, să adaug ingredientele și să îl las să-și facă singur treaba timp de vreo 10-15 minute, care în economia timpului petrecut în bucătărie sunt foarte prețioase.
Poate că nu pare mult, dar în cele 10 minute libere, eu pot să aranjez masa, sau pot să spăl vasele, să curăț legumele pentru ciorbă, sau să mă ocup de alt preparat care cere atenție imediată. Nu am înțeles importanța unor 10 minute salvate, până când nu am experimentat-o cu robotul ăsta.
Ce îmi mai place la el, este faptul că are 10 trepte de viteză care chiar se simt. Știți că mai avem noi trepte de viteză pe la alte electrocasnice și nici nu faci diferența între ele, parcă-s puse acolo doar de formă. Ei bine, Kitchen Aid-ul la treapta 1 abia se învârte, la treapta 3 e deja e foarte ok, iar la treapta 10 e supersonic!
Fiind foarte greu – are 26 kg – chiar și la treptele superioare este stabil și nu vibrează cu tot cu dulap, așa cum te-ai aștepta. Până pe la treapta 3 este chiar silențios, apoi face și el ceva gălăgie, cât să bagi de seamă că cineva totuși, muncește în bucătărie în timp ce tu stai și te uiți 😀
Când am câștigat eu robotul-premiu, norocul s-a ținut scai de mine! Exact în acea perioadă era o super-ofertă și fiecare Kitchen Aid avea drept bonus un bol din sticlă termorezistentă cu capac.

Kitchen Aid – bolul de sticlă
Bolul din sticlă are tot 4.8 litri, doar că este foarte, foarte greu și cam incomod de folosit. Mereu îmi e teamă să nu-l scap din mână și să se spargă. Mult timp l-am ținut în cutie, cel de inox îmi era de ajuns. Apoi am descoperit că două boluri îmi ușurează mult munca când am de jonglat cu mai multe preparate în același timp.
În ultima vreme, tot în bolul de sticlă frământ si dospesc aluatul pentru pâine. Având capacul din silicon moale, e perfect pentru pâinea mea cu maia care trebuie să dospească mult timp bine acoperită.
Să vă mai spun ce mă încântă la felul în care a fost conceput acest robot: cu accesoriile standard poți doar să mixezi și să frămânți, în schimb sunt disponibile o mulțime de alte accesorii care se pot atașa. Poți cumpăra separat accesorii pentru toate operațiunile de care ai putea avea nevoie: presă de citrice, blender, mașină de făcut paste, de tocat carne, pentru suc de roșii, pentru înghețată, moară de râșnit cereale, accesorii pentru mărunțit, feliat….și tot așa!
Recunosc că visez să le am pe toate, dar încă nu am cumpărat nici unul. Îmi doresc să am pe blatul din bucătărie un singur robot care să le facă pe toate și să le facă foarte bine, așa cum știe americanul ăsta. Apropo, v-am spus că e american și nu “made in China”? Dar că e tot din metal și nu are componente din plastic, v-am spus? 😉

Kitchen Aid – capacul bolului de sticlă
Ok, dacă până acum v-am detaliat ce-mi place la el, cred că sunt datoare și cu câteva contre. Sunt puține, dar importate și din păcate, probabil pentru mulți sunt determinante în decizia de cumpărare.
- Prețul e ceva cam mare, ca să mă exprim elegant. Să fim serioși, unii oameni muncesc o lună întreagă pentru 2700 Ron cât costă cel mai ieftin model! Poate reușiți să îl câștigați la un concurs sau poate vă rugați prietenii să pună mână de la mână și să vi-l facă cadou la nuntă sau la aniversare.
- Toate accesoriile disponibile separat sunt și ele foarte scumpe. Spre exemplu pentru cele de făcut paste trebuie să mai dai încă 1000 Ron, pentru cel de mărunțire și feliere încă 900 Ron și tot așa! Mai multe accesorii, mai multe idei de cadouri de la prieteni! 🙂 De exemplu, eu am primit cadou o husă pentru el de la fiul meu. Husa costa 230 Ron. Enorm, dar e foarte utilă!
- Cel puțin modelul meu, cel de 300 W nu are protecție la suprasarcină. E drept că nici nu se înfierbântă cu una, cu două, dar dacă l-ai uitat muncind și ai plecat de acasă…nu știu cum îl găsești la întoarcere.
Vă las mai jos un filmuleț în care se văd foarte bine accesoriile și modul de funcționare, mai bine decât m-am priceput eu să vi le povestesc.
Dragii mei, în ciuda prețului prohibitiv, Kitchen Aid chiar este un robot extraordinar și părerea mea sinceră e că merită orice efort financiar. Efectiv poate face diferența între gătitul de rutină și gătitul de plăcere. Sper din suflet ca fiecare dintre voi să îl poată avea și să se bucure de el și de preparatele obținute cu el.
Dacă aveți un Kitchen Aid sau dacă puteți face comparația cu un alt robot, m-aș bucura să îmi spuneți în comentarii părerile voastre pro și contra. M-ar interesa în mod deosebit dacă pentru Kitchen Aid ați cumpărat accesorii separate, care anume și cum se descurcă acestea.
Buna , am și eu K.A.Spune-mi care e ordinea ingredientelor când faci paine,cozonac.Am inteles ca în el faci painea cu maia.Da-mi amanunte,terog.cu stima,violeta
Cred ca ordinea ingredientelor, in general vorbind, este cea dictata de reteta, fie ca o facem la mana sau cu ajutorul robotului.
La painea cu maia eu pun asa: maia, apa, faina. Las sa faca autoliza 30-60 de minute, apoi pun sare si eventual seminte, rosii uscate, masline, busuioc, etc, in functie de reteta. Dupa ce am pus toate astea incep framantatul. Eu framant painea la viteza 1 cam 8-10 minute.
La checuri de exemplu, ordinea e inversa, bat ouale cu zaharul la viteza 3, adaug unt/ulei, vanilie, etc si omogenizez la viteza 2, iar la final faina si eventual praf de copt daca cere reteta. In functie de reteta incorporez faina la mana (la pandispan, de exemplu) sau la robot la viteza 1 (daca am praf de copt/bicarbonat in compozitie).
Ah! Și eu visez la un Kitchen Aid de vreo 2-3 ani. Dar, cum am deja un Kenwood Chef care încă funcționează (și sper sa o facă încă mulți ani) nu mă îndur să îl înlocuiesc. Iar apoi, prețul este într-adevăr defectul lui cel mai mare. Eu am cumpărat Kenwood-ul meu acum vreo 6 ani cu 149 de euro. E adevărat că era la reducere 50-60 %. Dar prețul ar fi fost mai mic și întreg. E la fel de mare și foarte solid și l-am primit și cu un frulator în plus. Poți, la fel, să cumperi, separat,o mulțime de chestii. Eu am cumpărat doar niște minimizeze cu borcanase pentru semințe sau fructe uscate(nuci, migdale, caju etc). Accesoriile separate costă destul de mult și aici. 😟 Două lucruri care sunt diferite și care mă nemulțumesc sunt :1.nu are mișcare planetară (și asta când nu am cantitate mare e o problemă) și 2.are doar 6-7 viteze. Și, încă una NU E AȘA DE FRUMOS 😩.
In compensație, are un capac de plastic care e atașat deasupra bolului, deci, făina nu zboară prin bucătărie la viteze mari 😏.
Să-l porți sănătoasă Iuliana și să faci multe BUNURI cu el și de acum încolo.
Ei, uite-asa sunt si eu, nu pot arunca banii pe lucruri doar pentru ca sunt frumoase sau la moda. De exemplu am un aragaz care merge bine si nu ma indur sa il schimb doar pentru ca imi doresc un cuptor electric.
Si la KA exista capacul acela si e foarte util, dar se cumpara separat si e destul de scump. Am invatat sa ma descurc fara el, mixez faina la prima treapta si e ok.
Da! Ai dreptate. Noi, poate, am copilărit în timpuri când nu se găseau prea multe lucruri și, de aceea am învățat să ne mulțumim cu ce avem. Iar, lucrurile care merg și își fac bine treaba e păcat să le schimbi. Și nici nu știi cum sunt cele noi. Știi cum se spune „nu da vrabia din mână pe cea de pe gard“. Dar, eu tot visez la un KA. 😉