Nu cred că există gălăţean, indiferent de vârsta lui, care să nu fi gustat prăjitura Siret şi să nu o recunoască ca pe un adevărat brand al oraşului. Siretul este ceea ce orice gălăţean plecat în lumea largă îţi va cere când îl întrebi: "ce să-ţi trimit bun de acasă?". Mai în glumă, mai în serios, cred că prăjiturica asta este produsul cel mai exportat al Galaţiului.
Unora dintre noi ne-a îndulcit copilăria, căci Siretul are o existenţă lungă şi misterioasă în oraşul nostru. Numai eu o ştiu de mai bine de 40 de ani, însă am membri ai familiei care o ştiu de 60 de ani, iar istoria ei - pe care nu o cunoaşte nimeni - probabil e şi mai veche. Cu siguranţă însă, creatorul ei i-a dat numele după râul Siret care se varsă în Dunăre chiar aici, lângă Galaţi.
Oricât am întrebat în stânga şi-n dreapta, nu a ştiut nimeni să-mi spună când şi cum a apărut prăjitura asta. De ce reţeta ei a rămas de atâta timp doar aici şi nu a făcut măcar înconjurul zonei de sud-est, dacă nu al ţării, aşa cum s-a întâmplat cu atâtea şi atâtea alte reţete de prăjituri? De ce nu apare în cărţile de bucate? De ce a rămas de atâtea decenii la stadiul de prăjitură de cofetărie, iar gospodinele din Galaţi nu au început să o facă şi acasă? Adică imităm îndoielnic tot felul de napolitane şi de bomboane cu nucă de cocos, dar Siretul autohton nu şi-a găsit locul în caietul de reţete al mătuşilor? Nu e asta...fascinant de ciudat?
Mă întreb ce cofetar de pe vremuri o fi inventat-o, în ce cofetărie sau în ce casă boierească o fi apărut prima dată şi care a fost reţeta ei originală? Mister total! Un lucru e sigur! De fapt două: 1. prăjitura Siret e delicioasă şi 2. o găsiţi numai la Galaţi.
Aici la noi, de la rafturile celui mai mic chioşc de cartier şi până la vitrinele elegante ale cofetăriilor din centrul oraşului, vei găsi peste tot prăjitura Siret, la diferite preţuri şi calităţi. Cu toate că atât micile patiserii, cât şi marile cofetării au fiecare propria reţetă după care o prepară, mă bucur să văd că toate i-au păstrat elementele de bază, cele care fac Siretul identificabil dintr-o privire şi dintr-o adulmecare: 2 biscuiţi, neapărat de formă ovală, lipiţi între ei cu o cremă de ciocolată cu rom. Biscuitul de deasupra este acoperit cu o glazură de cacao care curge neuniform, dar atât de apetisant pe margini. Şi nu există Siret fără grilajul de deasupra glazurii, care face parte cumva, din "semnătura" acestei prăjituri.
Ei bine, acestei prăjituri de poveste, dar care de fapt nu are o poveste a ei, m-am hotărât eu să îi fac dreptate! Vreau să o pun acolo unde îi este locul şi anume pe lista prăjiturilor româneşti de casă. Şi sper să reuşesc acest lucru şi cu ajutorul colegilor mei din clubul pasionaţilor de bunătăţuri. Anul acesta căutăm să scoatem la lumină reţete autentice, reţete uitate sau reţete cu istorie în gastronomia locală. Siretului nostru nu-i cunoaştem istoria dar putem începe să i-o scriem noi, acum, împreună.
Am început prin a studia problema...în profunzime. Am cumpărat un Siret de la chioşcul de lângă casă şi pentru prima dată în viaţă, nu l-am devorat în secunda doi, ci l-am studiat pe îndelete. I-am analizat biscuiţii care nu sunt nicidecum pufoşi, nici măcar fragezi, ci sunt tari, crocanţi, chiar casanţi aş zice. Crema de ciocolată care îi uneşte este densă, grea, foarte concentrată şi cu aromă puternică de rom. Glazura nu e din ciocolată cum ai fi tentat să crezi, ci e din zahăr cu cacao şi are aceeaşi aromă intensă de rom ca şi crema.
Siretul cumpărat de la chioşcuri are un preţ modic. Dacă citeşti eticheta...te îngrozeşti. Rezultă că e un produs de post, sau vegan, cum vrei s-o iei, pentru că nu are nici urmă de lapte, ouă sau unt. Din păcate uleiul de palmier şi margarina sunt la putere. Fiind foarte dulce şi aromat, gustul te păcăleşte, e bun, nu-ţi mai pui problema să citeşti eticheta.
Mod de preparare prăjitura Siret
Detaliile fiind înţelese, tot ce mi-a rămas de făcut a fost să recreez prăjitura Siret în bucătăria mea ambiţionându-mă să folosesc ouă, unt, ciocolată adevărată şi cacao olandeză pentru glazură.
Dacă referitor la ingrediente şi mod de lucru ştiam ce am de făcut, am avut o problemă cu....forma. Siretul e oval. Nu e nici rotund, nici pătrat, nici în formă de inimioară, e oval şi atât. Iar forme pentru decupat aluatul am găsit de toate soiurile, numai ovale nu. Aşa că am aplatizat un inel metalic rotund, pe care îl foloseam înainte tot la decupat fursecuri. Am obţinut o formă de Siret perfectă pe care o voi folosi foarte des de acum încolo.
Prăjitura mea a ieşit perfectă abia la a treia încercare. La prima am făcut biscuiţii prea fragezi, apoi crema era prea puţin concentrată faţă de cea a Siretului consacrat, iar glazura nu a fost din prima chiar ce trebuia să fie. Am refăcut reţeta corectând-o până când eu însămi am fost mulţumită de ea.
Testul suprem: am dus Sireturi colegilor de serviciu. Când am văzut că stau în dubiu dacă să mă creadă sau nu că e făcut de mine, am ştiut că am reuşit! Doamnelor şi domnilor, vă prezint mai jos prăjitura Siret cum numai la Galaţi o găseşti, în varianta ei de casă!
Rețeta completă, cantități și mod de preparare
Ingrediente
crema de ciocolată
- 200 ml smântână pentru frişcă cu 35% grăsime
- 150 g ciocolată amăruie
- 30 g unt
- 1 lingură de rom
biscuiţii
- 120 g unt cu 82% grăsime
- 90 g zahăr
- 1 ou
- 220 g făină (poate fi nevoie de încă 30 g)
- 1 linguriţă de coajă de portocală
- 1 linguriţă extract de vanilie
- un praf de sare
glazura
- 120 g zahăr pudră
- 15 g cacao neagră
- 1 lingură de rom
- 3 linguri de apă
- 20 g unt
Instrucțiuni de preparare
crema de ciocolată
- Începem prin a prepara crema de ciocolată pentru ca aceasta are nevoie să stea la rece cel puţin 4 ore, sau şi mai bine, de seara până dimineaţa.
- Puneţi frişca la încălzit şi între timp mărunţiţi ciocolata cu un cuţit.
- Când frişca dă semne că începe să fierbă, turnaţi ciocolata mărunţită, toată deodată şi stingeţi focul.
- Lăsaţi ciocolata să se topească pe îndelete timp de vreo 15 minute, puneţi untul, apoi cu un tel de mână omogenizati compoziţia.
- Când crema s-a răcorit destul de bine, adăugaţi romul şi amestecaţi.
- Daţi crema la rece pentru cel puţin 4 ore, dar de preferat ar fi să o faceţi cu o seară înainte şi să o lăsaţi la frigider peste noapte.
biscuiţii
- Aprindeţi cuptorul la 170 de grade şi puneţi hârtie de copt în tava de la aragaz.
- Mixaţi untul la temperatura camerei împreună cu zahărul, coaja de portocală şi un praf de sare până obţineţi o cremă omogenă.
- Adăugaţi oul întreg, extractul de vanilie şi mixaţi din nou.
- Turnaţi făina şi o încorporaţi în crema de unt de mai sus. Trebuie să obţineţi un aluat moale, catifelat, uşor de modelat. În funcţie de tipul de făină folosit poate fi nevoie să mai adăugaţi încă o lingură sau două.
- Presăraţi puţină făină pe blatul de lucru şi întindeţi aluatul într-o foaie groasă de aproximativ ½ de centimetru pe care o care decupaţi în forme ovale.
- Marginile rezultate după decupare, le frământaţi puţin şi le întindeţi din nou cu sucitorul într-o nouă foaie din care decupaţi biscuiţi ovali. Procedând în acest fel, mie mi-au ieşit 16 biscuiţi, dar în funcţie de forma folosită, pot fi mai mulţi sau mai puţini.
- Coaceţi biscuiţii timp de 15-17 minute, doar până se rumenesc puţin pe partea care a fost în contact cu tava. Lăsaţi biscuiţii la răcit.
- Scoateţi crema de ciocolată de la frigider, lipiţi biscuiţii cu cremă doi câte doi şi aşezaţi-i pe un grătar, pregătiţi pentru glazurare. Puneţi o hârtie de copt sub grătar sau aşezaţi grătarul deasupra unei tăvi pentru că va curge glazură şi va fi greu de curăţat.
glazura de cacao
- Într-o crăticioară mai largă, cerneţi zahărul pudră împreună cu pudra de cacao pentru a avea o glazură fină, fără cocoloaşe.
- Adăugaţi romul şi cele 3 linguri de apă, puneţi crăticioara pe foc şi amestecaţi continuu. Zahărul se va înmuia şi se va transforma într-o pastă fluidă.
- Puneţi untul peste pasta de cacao şi amestecaţi continuu până se topeşte.
- Turnaţi un strat uniform de glazură peste biscuiţi ajutându-vă de o lingură. Nu insistaţi prea mult, se va nivela singură. Păstraţi 2-3 linguri de glazură pentru mai târziu.
- Lăsaţi prăjiturile 15-20 minute într-un loc răcoros să se usuce puţin glazura pentru a putea forma apoi grilajul de deasupra.
- Între timp glazura păstrată deoparte s-a solidificat. Aşezati vasul din nou la foc mic şi amestecaţi până când glazura redevine fluidă.
- Luaţi glazură cu o lingură şi prelingeţi în fir subţire peste biscuiţi formând acele dungi (grilaj) pe care le vedeţi în fotografii şi care sunt specifice prăjiturii Siret.
- Păstraţi prăjiiturile la rece până la servire.
Note:
1. Datele nutriționale furnizate la unele rețete sunt estimative, iar rolul lor este doar informativ. Valorile nu pot fi garantate și nu ar trebui utilizate în tratamentul afecțiunilor medicale.
2. Secțiunile de echipamente și ingrediente de mai sus pot conține linkuri afiliate către produse pe care le folosesc și le recomand.
Vă rog, ţineţi-i pumnii acestei prăjiturici de casă absolut delicioase, să devină măcar la fel de cunoscută cum sunt alte suratele ale ei. Pentru că Siretul gălăţean chiar merită repus în drepturi, preparat din ingrediente cinstite şi mai ales merită la fel de mult ca orice alt desert să devină tradiţie şi să stea pe mesele de sărbători ale românilor!
Doina a zis
Da, clar, reteta m-a intors in copilarie, cu mare placere! Mancam Siret, era printre preferatele mele...impreuna cu "Barcute" si "Corabioare" :). Astea se gaseau la "Paine", dar la cofetarii erau unele ce se chemau "Indiene", cu un biscuitel rotund jos, iar deasupra cu un "clopot" de ciocolata, sub care era o spuma mai buretoasa si lipicioasa, ca un fel de albus batut tare, dar sigur si cu altceva, dar nu stiu ce, pt ca nu am mai regasit undeva asa o reteta. Reteta de "Indiene" gasesti pe internet, dar nu-mi pare ca ar fi cea a celor din Galati :). Le stii tu cumva, Iuliana?
In alta ordine de idei, felicitari pentru preocuparea ta si pentru retete si cum le descris ;)!
Iuliana Sbîrnea a zis
Chiar ieri am cumpărat bărcuțe. Doar sunt atât de ușor de făcut acasă, dar nu știu de ce, mie îmi place pur și simplu să le cumpăr. Corăbioare nu gasesc de cumpărat și îmi plăceau tare mult. Vreau să încerc și eu să fac acasă, sper să regăsesc gustul acela din copilărie.
Știu indienele, într-adevăr spuma aceea cred că era albuș bătut, poate cu ceva gelatină. Nu știu să le fac...
Mulțumesc mult pentru comentariu și pentru amintiri! <3
Balta a zis
Peste drum de casa bunicii era bufetul comunei, asta acum 60 de ani, copil fiind, sterpeleam cate un ou din cuibar de la gainile bunicii, mergeam la bufet si vanzatorul in schimb oferea o prajitura Siret, costa 75 de bani. Pe atunci era cota la oua, totul aproape se da la schimb, oul era cava de baza. Asa aveam desertul asigurat. Buna prajitura si acum iau din cand in cand, de pofta, nu are acelasi gust ca in vremea copilariei. Am sa ofer neveste-mi reteta de mai sus, vom incerca s-o punem in practica..
Danubiana Galati facea multe produse de calitate prin anii 60-75
Multumesc pentru articol, mi-a adus aminte de ceva de demult.
Toate cele bune, va doresc!
Iuliana a zis
Mă bucur că rețeta mea v-a întors măcar puțin în copilărie.
Frumoase amintiri!
Vă mulțumesc și eu pentru comentariu. Numai bine!
Mamibgc a zis
Prajitura copilariei mele,am copilarit in Galati si acum ori de cate ori ajung in Galati cumpar prajituri Siret .Este cea mai buna prajitura ptr mine.Multumesc ptr.reteta!
Iuliana a zis
Cu mult drag! Ai să vezi că Siretul de casă e infinit mai bun decât cel cumpărat 🙂
Roxana a zis
Ce bucurie sa regasesc Siretul aici:). E singurul dulce pe care il caut si cumpar cand ajung din cand in cand acasa la parinti:). E madlena mea,
Iuliana a zis
Cred ca e madlena multor galateni si m-am straduit sa ii reproduc gustul incat sa poate fi facut usor acasa 🙂
Multumesc pentru vizita, Roxana!
Elena a zis
Voi incerca prajitura,chiar in acest weekend.Multumesc frumos!
Iuliana a zis
Ce ma bucur, Elena! Sper sa iasa bine si sa iti placa reteta mea. Te astept cu vesti bune. Succes!
Monica Lupu a zis
Vai, Iuliana draga, daca ai sti ce pomana ti-ai facut cu noi! Suntem galateni plecati de 15 ani in Canada si daca ai sti in anii astia de cate ori am vorbit despre Siret!! Nici nu le puteam explica copiilor gustul. Desi avem acum mai de curand si magazine romanesti in zona noastra nu gasim la ei multe din ce ne-am dori. Desiret chiar am intrebat si nu il stiau. Multumim de reteta voi face copiilor Siretul nostru de care le-am tot povestit si revin cu impresii. Cu mult drag de departe familia Lupu!
Iuliana a zis
Monica, multumesc pentru mesaj. Siretul, cel putin in varianta mea e foarte usor de facut, sper sa il incerci. Si mai ales sper sa gasesti pe acolo esenta de rom ca pe la noi, ca aia e toata aroma 🙂
Te astept cu vesti si eventual poze cu Siretul canadian.
Numai bine va doresc, acolo, departe!
Postolache Violeta a zis
Ce bine arata, e preferatul sotului meu, asadar il trec pe lista de incercari! Totusi, eu intotdeauna am avut senzatia ca Siretul are fondant deasupra, cred ca voi incerca sa intreb la cofetaria de unde il cumpar de obicei, acum chiar sunt curioasa :)))) Ciudat este ca nici eu nu am fost tentata pana acum sa incerc sa il reproduc acasa, obsesia mea este in schimb prajitura Laura, alta marca galateana, din pacate inca nu am reusit sa reproduc gustul 🙁
Iuliana a zis
Daca il cumperi de la cofetarie e posibil sa aiba fondant, acolo se mai fac si asa. Noi cumparam de la un chiosc de langa serviciu, din acelea preambalate in celofan cum se gaseau odata si la paine 🙂 Eu asa zic, ca au glazura de zahar pudra cu cacao pentru ca e de obicei uscata si casanta, cand musti din el sar bucatele de glazura in toate partile :)) Fondantul e mai elastic, ca la amandine, nu?
Eu nu imi amintesc deloc prajitura Laura. Hai, poate reusesti sa o reproduci, tare m-ai facut curioasa. Cu siguranta o stiu si eu, doar ca nu reusesc sa o identific acum in memorie.
Postolache Violeta a zis
Foarte posibil sa ai dreptate, asa aveam eu senzatia, ca e fondant 😀 Prajitura Laura se gasea la chioscurile de inghetata, cu siguranta o stii, sper sa reusesc intr-un final ca tare mi-e dor de ea!
Iuliana a zis
Pai eu cred ca amandoua avem dreptate. Cofetariile cu siguranta il fac mai bun decat cel care se vinde preambalat (care nici nu stiu unde e facut :)) si e posibil sa il faca cu fondant. De fapt la Dulce by Paula e chiar cu glazura de ciocolata daca nu ma insel. Dar cum noi mancam Siret de 2 lei de la chiosc :)) eu la asta m-am raportat.
Relutza a zis
Oooo, Iuliana! Ce poveste frumoasa ne-ai spus! Si ai dreptate. Rețetele autohtone merita cunoscute. Eu, spre exemplu, nu eram la cunostinta de aceasta reteta chiar daca sunt din Tecuci, deci gălățeana de județ. Îți promit ca o voi găti cat mai curand. Mulțumesc !
Iuliana a zis
Uite ce interesant! Prajitura asta pe care noi o stim de 60 de ani, n-a ajuns nici macar pana la Tecuci, la 100 km de Galati!
Sa o incerci neaparat, e tare buna, desi dupa unele pareri (ale barbatilor in special, haha) e prea dulce, prea concentrata.
E drept ca are toate sansele sa ne ingrase, dar face asa de bine la moral! :))
mioara a zis
Ma bucur f.mult sa citesc si sa prepar din retetele tale,mai mult ,ca si eu sunt tot din Galati si locuiesc aici,te pup cu drag !
Iuliana a zis
Mioara draga, multumesc mult pentru mesaj! Mereu ma bucur sa aflu ca ma citesc galateni de-ai mei. Te mai astept cu drag pe la mine 🙂
mioara a zis
Multumesc,intotdeauna cu drag !
Relutza a zis
Ai dreptate! Poate ca e un picut prea dulce,dar e tare,tare buna!Am gatit-o in aceasta sambata si am mancat imediat una,pentru ca nu mai puteam rezista.Era foarte buna!Dar azi dimineata,dupa o noapte la frigider era si mai buna.Iar faptul ca e prea dulce(dupa unele gusturi)se poate rezolva.Urmatoarea data(pentru ca va fi sigur o urmatoare data)o sa pun cu 20g zahar mai putin si in biscuite si in glazura(inlocuindul cu cacao,in glazura vreau sa spun).Multumesc Iuliana!Te astept si cu alte retete mai putin cunoscute.
Iuliana a zis
Ma bucur mult ca ti-a placut. Sa stii ca asta e una din caracteristicile ei, este o prajitura foarte dulce, poate ca tocmai de aceea a si dat atata dependenta printre galateni. Inca cele cumparate sunt si mai dulci dupa parerea mea. Dar nu-i bai, cantitatea de zahar o mai poate ajusta fiecare, asa cum ai spus si tu.
Multumesc ca ai incercat reteta. Imbratisari galatene! 🙂
Relutza a zis
Și eu te îmbrățișez cu drag dar de pe meleaguri toscane. Sunt din județul Galați de loc, dar de vreo 15 ani locuiesc in Florența, care e frumoasa dar nu înseamnă că nu îmi este foarte dor de acasă. O săptămâna bună