Vara care tocmai s-a încheiat, a stat pentru mine sub semnul lichiului săsesc. Chiar la începutul verii, în luna iunie, am vizitat sașii la ei acasă, în Translivania, la Criț. Excursia pe care am făcut-o a fost de neuitat, în primul rând pentru că i-am avut alături pe prietenii mei, bloggerii culinari participanți la proiectul Selgros Caută Pasiunea și în al doilea rând pentru că am avut ocazia să fac cunoștință cu o cultură gastronomică, cea săsească, despre care nu știam mare lucru până la acel moment.
La Criț gazdele ne-au pregătit, printre alte activități, și un atelier de făcut lichiu. Urma să învățăm rețeta originală chiar de la o săsoaică, doamna Hermine Antoni.
Aveam ceva idee despre ce este acest lichiu, dar nu mâncasem niciodată, așa încât entuziasmul și curiozitatea mea erau ambele la cote maxime. La atelierul de la Criț ne-am răsfățat cu 4 variante de lichiu: o variantă cu brânză sărată, una simplă, doar cu smântână și multă vanilie, una cu rubarbă și cea mai complexă, cu coacăze, nuci și bezea. Extraordinare toate, le puteți vedea și voi în fotografiile de aici! Nici acum nu aș putea să spun care mi-a plăcut mai mult.
Desigur că am împărțit în direct impresii și fotografii cu lichiul auriu atât cu prietenii de pe pagina de Facebook a blogului cât și cu cei care mă urmăresc pe Instagram. Lichiul a devenit instantaneu vedetă în online.
La cât de apetisant arătau fotografiile de la fața locului, nimeni nu mai avea răbdare să ajung eu acasă, să fac rețeta, să o fotografiez, să o scriu, etc. Toată lumea vroia atunci, pe loc, să le spun cum se face minunea. Iar familia abia aștepta să mă întorc acasă cu lecția bine învățată și să le fac o demonstrație. Ceea ce am și făcut! 🙂
Lichiu sau hencleș, cum mai este cunoscut, este de fapt o plăcintă tradițională care nu lipsea de pe mesele de Paște, de Crăciun și în general de la toate sărbătorile sașilor.
Are la bază un aluat de cozonac și o umplutură fină, bogată și vanilată, cu multă smântână și multe ouă. Rețeta se făcea la origini doar cu această umplutură, fără alte adaosuri. Dar cum mândre erau satele săsești, au început a se întrece în a face care mai de care cel mai bun lichiu și așa au apărut variantele cu fructe, în special prune, dar și cu magiun, nuci, etc.
Mod de preparare lichiu săsesc
Eu am făcut astăzi rețeta clasică, doar că aveam niște stafide gigantice atât de faine, că nu m-am putut abține să nu le îmbăt în puțin rom și să le dau drumul în umplutură. Au mers grozav!
Aluatul, cum spuneam, este foarte asemănător cu cel de cozonac pe care îl știm deja. Umplutura trebuie să fie bogată, din smântână grasă, aromată generos cu vanilie.
După ce aluatul a dospit, tapetăm o tavă cu hârtie de copt și începem a întinde aluatul direct în tavă, mai întâi presând ușor, apoi băgând palmele dedesubt și trăgând cu blândețe spre colțuri, puțin câte puțin, cu răbdare până obținem un strat de aluat de vreo 2 cm, uniform și bine întins. Se poate lucra și cu sucitorul, dar eu așa am învățat la Criț de la draga de Laura Laurențiu și așa l-am făcut și acasă.
După ce lăsăm aluatul să se odihnească timp de 10 minute, turnăm umplutura și băgăm tava în cuptorul încălzit în prealabil. Veți ști când e gata lichiul. Va fi rumen, cu umplutura bine închegată, iar în toată casa va mirosi amețitor a cozonac, a vanilie, a unt carmelizat, a ceva bun, a familie și a bucurie.
Tăiați-l în bucăți zdravene, pudrați-l cu zahăr vanilat și împărțiți-l cu cei dragi! Iar data viitoare, încercați și variata cu fructe, cu magiun și nuci sau de ce nu, o variantă sărată, cu brânză și mărar.
Vă las mai jos rețeta cu cantități și explicații detaliate și vă doresc spor la făcut lichiu săsesc ca la Criț! Să-mi spuneți cum v-a ieșit! 🙂
- 400 g făină
- 8 g drojdie uscată (sau 10 g drojdie proaspătă)
- 50 g zahăr
- 200 ml lapte călduț
- 2 ouă
- 100 g unt topit și răcit
- 1 linguriță coajă rasă de lămâie
- un praf de sare
- 500 g smântână grasă (min. 20% grăsime)
- 6 ouă
- 250 g zahăr
- 100 g stafide înmuiate în 200 ml de apă călduță în care ați pus 10 ml rom
- semințele unei păstăi de vanilie
- 100 g unt rece
- zahăr pudră
- Începeți prin a topi untul și lăsați-l să se răcească. Deasemenea laptele trebuie să fie călduț.
- Puneți într-un bol (cel al robotului dacă aveți) făina, drojdia uscată, zahărul, coaja rasă de lămâie și sarea.
- Adăugați laptele călduț și începeți să amestecați cu mâna sau la robot.
- Turnați puțin câte puțin untul topit și răcit și frământați până când obțineți un aluat legat, fin, care se desprinde de pereții bolului. Eu am frământat la robot cam 10 minute. Dacă frământați cu mâna, cred că va dura cam 15-20 de minute.
- Formați o bilă de aluat și lăsați-l la crescut în bolul acoperit cu folie alimentară timp de 60 de minute sau până când își dublează volumul.
- Răsturnați aluatul pe blatul de lucru presărat cu făină, îl frământați foarte puțin doar cât să îi dați din nou formă de bilă și îl lăsați să se odihnească 10 minute acoperit cu un șervet.
- Aprindeți cuptorul la 180 de grade și puneți hârtie de copt în tavă.
- Mutați aluatul în tavă și începeți să îl presați cu palmele până se lățește puțin, apoi băgați palmele dedesubt și trageți puțin câte puțin de margini pe toate laturile până când aluatul ajunge să umple uniform tava. Ar trebui să aibă cam 2 cm grosime.
- Acoperiți din nou tava cu un șervet și lăsați aluatul să se odihnească încă 10 minute, timp în care vă ocupați de umplutură.
- Amestecați smântâna, cu ouăle bătute, vanilia, zahărul și stafidele înmuiate în prealabil în apă cu rom și bine scurse.
- Turnați amestecul peste aluat, nivelați și deasupra puneți din loc în loc cubulețe de unt rece.
- Dați tava în cuptorul preîncălzit pentru aproximativ 45 de minute, până când lichiul este bine închegat și frumos rumenit deasupra.
- Lichiul este bun și cald, dar și rece. Opțional se poate presăra cu zahăr vanilat.
- Se păstrează foarte bine timp de câteva zile dacă îl țineți la frigider, într-o cutie cu capac.
Cat de frumos ti-a iesit!
Aveam o matusa din partea tatalui care era sibianca de fel si facea placinta asta. Eu eram prea mica nu stiu reteta si nici nu imi amintesc prea bine gustul.
Poate o fac si eu candva dar deocamdata nu prea am curaj sa ma arunc la dulciuri complicate.
Mulțumesc, Viviana!
Ce deliciu trebuie să fie! De ceva vreme mă bătea gândul să ifac un lichiu. Auzisem vorbindu-se despre el, dar, fiind din Moldova, nu eram sigura care ar fi rețeta. Acum îmi dau seama că seamănă un pic cu cea de pască moldovenească cu smântâna. Îți multumesc si îți promit că o voi face într-un viitor apropiat. ❤️
Sunt sigură că o să îți placă. Te aștept cu impresii 🙂