Bucate Aromate

  • Rețete
  • Articole
  • Newsletter
  • YouTube
  • Despre
  • Contact
menu icon
go to homepage
  • Rețete
  • Articole
  • Newsletter
  • YouTube
  • Despre
  • Contact
search icon
Homepage link
  • Rețete
  • Articole
  • Newsletter
  • YouTube
  • Despre
  • Contact
×
Acasă » Retete » Rețete la tigaie

Spanac cremos cu lapte și ouă - rețeta fără rântaș, într-o singură tigaie

Iuliana Sbirnea autoare Bucate Aromate - retete simple pentru familie si prieteni
Actualizată: 28 apr. 2026 · Publicată: 28 apr. 2026 de Iuliana Sbîrnea · Postarea poate conține link-uri afiliate· Lasă un comentariu
Mergi la rețetă

Timp estimat pentru citit: 10 minute

Spanacul cremos cu lapte și ouă este una dintre mâncărurile acelea simple, rapide și sățioase, bune de făcut într-o zi obișnuită, când vreți ceva cald și gustos, dar fără prea multă bătaie de cap. Se face într-o singură tigaie și merge la fel de bine cu spanac proaspăt sau congelat.

Tigaie cu spanac cremos și ouă sub capac, servite alături de mămăligă

În varianta aceasta evităm rântașul clasic, dar păstrăm sosul fin și bine legat. Laptele îl face mai ușor, smântâna îi dă rotunjime, iar puțin amidon ajută la textura cremoasă, fără să îngreuneze preparatul. Un praf de nucșoară și puțin usturoi pus la final îi dau exact aroma aceea bună, de mâncare simplă, dar cu gust.

La final, spargeți ouăle direct peste spanac, puneți capacul și le lăsați să se gătească blând, în aburii sosului. Așa obțineți o masă completă, cu spanac cremos și ouă moi, perfectă cu pâine proaspătă sau mămăligă.

Iuliana de la Bucate Aromate ținând în mână un bol cu spanac cremos cu lapte, ou moale și mămăligă, gata de servire
Mergi direct la:
  • Ingrediente pentru 2-3 porții de spanac cremos cu smântână
  • Spanac cu lapte și ouă - rețeta video detaliată
  • Mâncare de spanac cu ouă - mod de preparare pas cu pas
  • Ce puteți înlocui în rețetă
  • Cu ce servim spanacul cremos cu lapte și ouă
  • Cum se păstrează
  • Sfaturi utile pentru un spanac cremos, nu apos
  • Întrebări frecvente
  • Alte rețete cu spanac
  • Rețeta completă, cantități și mod de preparare

Ingrediente pentru 2-3 porții de spanac cremos cu smântână

Ingrediente pentru spanac cremos cu lapte și ouă: spanac proaspăt, unt, lapte, smântână lichidă, amidon, nucșoară, suc de lămâie, usturoi, sare, piper și ouă
  • 500 g spanac proaspăt (sau 400 g spanac congelat)
  • 1 lingură ulei sau 20 g unt - untul dă un gust mai bogat, uleiul e mai neutru.
  • 250 ml lapte
  • 100 ml smântână de gătit, cu 15-20% grăsime
  • 1 linguriță cu vârf de amidon alimentar - adică aproximativ 6-8 g
  • ¼ linguriță nucșoară rasă
  • 1-2 lingurițe suc de lămâie
  • sare și piper - după gust
  • 3-4 căței de usturoi
  • 2-3 ouă - puse deasupra la final, să se gătească sub capac

Pentru decor, peste ouă - opțional, la alegere:

  • sumac - alegerea mea preferată pentru că aduce o notă discret acrișoară
  • fulgi de chilli - foarte puțini, pentru contrast și un pic de iuțeală

Ce fel de spanac folosim: proaspăt sau congelat?

Rețeta iese bine și cu spanac proaspăt, și cu spanac congelat. Cu spanac proaspăt gustul este mai delicat, dar trebuie spălat foarte bine și opărit scurt. Cu spanac congelat este mai rapid, însă secretul este să îl scurgeți bine, ca sosul să nu iasă apos. Dacă folosiți spanac congelat tocat, rețeta va fi mai fină; dacă folosiți frunze întregi, textura va fi mai rustică.

Spanac cu lapte și ouă - rețeta video detaliată

Dacă vreți să vedeți mai bine cât de legat trebuie să fie sosul și cât de moi rămân ouăle făcute sub capac, rețeta video ajută mult. La preparatul acesta, textura spune tot: spanacul trebuie să fie cremos, nu apos, iar ouăle fragede, nu răscoapte.

Abonați-vă și la canal pentru mai multe rețete simple, bine explicate și fără complicații inutile: https://www.youtube.com/@Iuliana_BucateAromate/videos

Mâncare de spanac cu ouă - mod de preparare pas cu pas

Cum pregatim spanacul

Frunze de spanac proaspat oparite inainte de gatire
  • dacă folosiți spanac proaspăt, îl spălați bine, îl opăriți 1-2 minute, îl scurgeți și îl tocați grosier;
  • dacă folosiți spanac decongelat, îl scurgeți foarte bine înainte;
  • dacă folosiți spanac congelat direct din pungă, îl puneți în tigaie, acoperiți cu capac și îl lăsați la foc mic-mediu până se dezgheață, apoi mai țineți puțin fără capac, ca să se evapore excesul de apă.

Spanac sotat în unt într-o tigaie adâncă, înainte de adăugarea sosului de lapte

1. Într-o tigaie adâncă sau într-o cratiță joasă puneți uleiul sau untul să se încălzească, apoi adăugați spanacul și îl gătiți 5-6 minute la foc mic, amestecând din când în când, până când este bine încălzit și nu mai are apă în exces.

Laptele amestecat cu amidon într-un bol, pregătit pentru spanacul cremos cu ouă

2. Separat, într-un bol, amestecați laptele rece cu amidonul până nu mai sunt cocoloașe.

Adăugați smântâna de gătit și omogenizați bine.

Amestecul de lapte și amidon turnat în tigaie peste spanacul sotat

3. Turnați amestecul în tigaie peste spanac și amestecați ușor până când sosul începe să se lege. Condimentați cu sare, piper și nucșoară, apoi lăsați totul să fiarbă 2-3 minute la foc mic.

Suc de lămâie stors peste spanacul cremos, la finalul preparării

4. La final adăugați sucul de lămâie și usturoiul zdrobit și amestecați ușor.

Ouă sparte direct în tigaie peste spanacul cu lapte, înainte de gătirea sub capac

5. Nivelați spanacul în tigaie și spargeți ouăle deasupra. Presărați puțină sare și piper peste ele, acoperiți imediat cu capac și lăsați 2 minute la foc foarte mic.

Spanac cremos cu lapte și ouă lăsat la gătit sub capac, direct în tigaie

6. Stingeți focul și mai lăsați tigaia acoperită încă 1-2 minute. Ouăle sunt gata când albușul este închegat, dar gălbenușul încă se mișcă ușor dacă atingeți tigaia.

La servire, presărați peste ouă puțin sumac sau, dacă vă place, câțiva fulgi de chilli.

Ce puteți înlocui în rețetă

  • În loc de smântână de gătit, puteți folosi smântână pentru frișcă naturală neîndulcită, dacă asta aveți la îndemână. Va ieși puțin mai bogat, dar foarte bun.
  • Dacă nu vreți lapte de vacă, puteți încerca o variantă vegetală mai neutră, cum ar fi băutura de ovăz fără zahăr și fără arome. Gustul se schimbă puțin, dar sosul iese în continuare plăcut.
  • În loc de amidon, puteți folosi 1 lingură rasă de făină, amestecată la rece în lapte. Nu iese la fel de fin, dar este o variantă bună când improvizați cu ce aveți în casă.
  • Dacă nu vă place nucșoara, o puteți omite. Dacă vă place mai aromat, puteți adăuga foarte puțin cimbru uscat sau mărar tocat, dar cu măsură, ca să nu acoperiți gustul spanacului.
  • Pentru o notă mai îndrăzneață, puteți pune peste spanac parmezan ras sau puțină telemea sfărâmată la final. Dacă vreți varianta fără ouă, le omiteți și serviți spanacul ca atare, simplu sau pe post de garnitură.

Cu ce servim spanacul cremos cu lapte și ouă

Spanacul cu lapte și ouă se servește cel mai bine cald, imediat după ce ouăle s-au făcut sub capac. Atunci sosul este cremos, iar gălbenușul se amestecă perfect cu spanacul.

Merge foarte bine cu mămăligă, cu pâine prăjită sau cu pâine proaspătă de casă. Dacă vreți să-l transformați într-o masă mai consistentă, puteți pune alături o brânză sărată sau o salată simplă de roșii.

Porție de spanac cremos cu lapte, ou moale și mămăligă, așezată în farfurie pentru servire

Cum se păstrează

Dacă știți dinainte că va rămâne, cel mai bine este să păstrați separat baza de spanac și să faceți ouăle doar pentru porția pe care o serviți atunci. Ouăle moi sunt minunate pe loc, dar la reîncălzire nu mai au același farmec.

Baza de spanac se păstrează la frigider, într-o caserolă cu capac, și se reîncălzește la foc mic, cu 1-2 linguri de lapte adăugate dacă s-a îngroșat prea tare.

Nu recomand congelarea preparatului complet. Dacă vreți totuși să congelați ceva, congelați doar spanacul cu sos, fără ouă, și le gătiți proaspete când serviți.

Sfaturi utile pentru un spanac cremos, nu apos

  • Nu puneți spanacul într-o tigaie cu mult lichid rămas de la dezghețare. Acolo se strică toată cremozitatea. Mai bine îl scurgeți bine de la început decât să încercați să reparați la final.
  • Amestecați amidonul doar în lichide reci. Dacă îl puneți direct în tigaia fierbinte, face cocoloașe și nu mai obțineți sosul acela fin.
  • Nu fierbeți prea mult după ce ați pus usturoiul. Usturoiul trebuie doar să parfumeze, nu să domine.
  • Sucul de lămâie se pune la final și treptat. Puneți o linguriță, gustați, apoi decideți dacă mai vreți.
  • Nu țineți ouăle prea mult sub capac. Mai bine le lăsați un pic mai moi decât prea făcute. Căldura reziduală continuă să lucreze și după ce ați oprit focul.
Spanac cremos cu lapte și 3 ouă gătite sub capac, în tigaie, cu mămăligă alături

Întrebări frecvente

Pot să fac spanacul doar cu lapte, fără smântână de gătit?

Da, dar va fi mai puțin cremos. Smântâna de gătit rotunjește gustul și dă o textură mai catifelată.

Cu ce pot înlocui amidonul?

Îl puteți înlocui cu cantitate dublă de făină amestecată la rece în lapte, dar amidonul dă un sos mai fin și mai ușor.

Pot face ouăle separat?

Sigur că da, dar farmecul rețetei stă tocmai în ouăle făcute direct peste spanac, sub capac. Așa rămân moi și mai aveți și mai puține vase de spălat.

Pot folosi spanac congelat la rețeta aceasta?

Da, foarte bine. Important este să îl scurgeți bine dacă l-ați decongelat, ca să nu iasă sosul apos.

Pot face rețeta fără ouă?

Da. În acest caz, spanacul cremos poate fi servit ca garnitură, cu mămăligă, pâine prăjită sau lângă brânză sărată.

Alte rețete cu spanac

Vrei să încerci și alte rețete asemănătoare? Iată ce mai găsești pe blog:

  • Lasagna cu urdă sau ricotta și spanac - secțiune cu straturi vizibile
    Lasagna vegetariană cu urdă (ricotta) și spanac - rețeta pas cu pas
  • reteta supa de tortellini cu pui si spanac
    Supă de tortellini cu pui și spanac - rețeta 3 în 1
  • trei felii de burek cu brânză, spanac și kefir
    Plăcintă cu brânză, spanac și kefir - rețeta de burek cu spanac
  • Placinta de post cu spanac
    Plăcintă de post cu spanac și orez - rețetă simplă și gustoasă

Rețeta completă, cantități și mod de preparare

Prim-plan cu spanac cremos și 3 ouă moi făcute direct în tigaie, presărate cu piper

Spanac cremos cu lapte și ouă - rețeta fără rântaș, într-o singură tigaie

Cum faceți spanac cremos cu lapte și ouă moi, fără rântaș și fără multe vase murdare. O rețetă simplă, rapidă și gustoasă, într-o singură tigaie.
5 from 1 vote
Tipărește Salvează pe Pinterest
Pregătire: 5 minutes minutes
Gătire: 20 minutes minutes
Timp total: 25 minutes minutes
Număr de porții: 2 -3 porții
Autor: Iuliana Sbîrnea

Ingrediente
 

  • 500 g spanac proaspăt (sau 400 g spanac congelat)
  • 1 lingură ulei (sau 20 g unt)
  • 250 ml lapte
  • 100 ml smântână de gătit (cu 15-20% grăsime)
  • 1 linguriță cu vârf de amidon alimentar (aproximativ 6-8 g)
  • ¼ linguriță nucșoară rasă
  • 1-2 lingurițe suc de lămâie
  • sare și piper - după gust
  • 3-4 căței de usturoi
  • 2-3 ouă

Instrucțiuni de preparare
 

  • Dacă folosiți spanac proaspăt, îl spălați bine, îl opăriți 1-2 minute, îl scurgeți și îl tocați grosier;
    Dacă folosiți spanac decongelat, îl scurgeți foarte bine înainte;
    Dacă folosiți spanac congelat direct din pungă, îl puneți în tigaie, acoperiți cu capac și îl lăsați la foc mic-mediu până se dezgheață, apoi mai țineți puțin fără capac, ca să se evapore excesul de apă.
    Frunze de spanac proaspat oparite inainte de gatire
  • Într-o tigaie adâncă sau într-o cratiță joasă puneți uleiul sau untul să se încălzească, apoi adăugați spanacul și îl gătiți 5-6 minute la foc mic, amestecând din când în când, până când este bine încălzit și nu mai are apă în exces.
    Spanac sotat în unt într-o tigaie adâncă, înainte de adăugarea sosului de lapte
  • Separat, într-un bol, amestecați laptele rece cu amidonul până nu mai sunt cocoloașe.
    Adăugați smântâna de gătit și omogenizați bine.
    Laptele amestecat cu amidon într-un bol, pregătit pentru spanacul cremos cu ouă
  • Turnați amestecul în tigaie peste spanac și amestecați ușor până când sosul începe să se lege. Condimentați cu sare, piper și nucșoară, apoi lăsați totul să fiarbă 2-3 minute la foc mic.
    Amestecul de lapte și amidon turnat în tigaie peste spanacul sotat
  • La final adăugați sucul de lămâie și usturoiul zdrobit și amestecați ușor.
    Suc de lămâie stors peste spanacul cremos, la finalul preparării
  • Nivelați spanacul în tigaie și spargeți ouăle deasupra. Presărați puțină sare și piper peste ele, acoperiți imediat cu capac și lăsați 2 minute la foc foarte mic.
    Ouă sparte direct în tigaie peste spanacul cu lapte, înainte de gătirea sub capac
  • Stingeți focul și mai lăsați tigaia acoperită încă 1-2 minute. Ouăle sunt gata când albușul este închegat, dar gălbenușul încă se mișcă ușor dacă atingeți tigaia.
    La servire, presărați peste ouă puțin sumac sau, dacă vă place, câțiva fulgi de chilli.
    Spanac cremos cu lapte și ouă lăsat la gătit sub capac, direct în tigaie

Bine de știut:

  • Nu puneți spanacul într-o tigaie cu mult lichid rămas de la dezghețare. Acolo se strică toată cremozitatea. Mai bine îl scurgeți bine de la început decât să încercați să reparați la final.
  • Amestecați amidonul doar în lichide reci. Dacă îl puneți direct în tigaia fierbinte, face cocoloașe și nu mai obțineți sosul acela fin.
  • Nu fierbeți prea mult după ce ați pus usturoiul. Usturoiul trebuie doar să parfumeze, nu să domine.
  • Sucul de lămâie se pune la final și treptat. Puneți o linguriță, gustați, apoi decideți dacă mai vreți.
  • Nu țineți ouăle prea mult sub capac. Mai bine le lăsați un pic mai moi decât prea făcute. Căldura reziduală continuă să lucreze și după ce ați oprit focul.
Nutrition Facts
Spanac cremos cu lapte și ouă - rețeta fără rântaș, într-o singură tigaie
Amount per Serving
Calorii
390
% Daily Value*
Grăsimi
 
28
g
43
%
Grăsimi saturate
 
16
g
100
%
Grăsimi nesaturate
 
0.01
g
Grăsimi polinesaturate
 
2
g
Grăsimi monosaturate
 
7
g
Colesterol
 
236
mg
79
%
Carbohidrați
 
21
g
7
%
Fibre
 
6
g
25
%
Zahăr
 
9
g
10
%
Proteine
 
19
g
38
%
Net Carbohydrates
 
15
g
* Percent Daily Values are based on a 2000 calorie diet.

Note:

1. Datele nutriționale furnizate la unele rețete sunt estimative, iar rolul lor este doar informativ. Valorile nu pot fi garantate și nu ar trebui utilizate în tratamentul afecțiunilor medicale.

2. Secțiunile de echipamente și ingrediente de mai sus pot conține linkuri afiliate către produse pe care le folosesc și le recomand.

Distribuie pe Facebook Salvează pe Pinterest Trimite pe email
Ai încercat această rețetă? Dă-mi un tag pe Instagram!Menționează @iuliana_bucate_aromate ca să te pot găsi!

Dacă vă plac mâncărurile simple, făcute cu puține ingrediente și fără complicații inutile, încercați și voi acest spanac cremos cu lapte și ouă sub capac. Iar după ce îl faceți, spuneți-mi cum v-a plăcut mai mult: cu sumac, cu chilli sau în varianta clasică, numai bună de întins cu pâine.

👩‍🍳 Îți plac rețetele mele?

Abonează-te la newsletterul meu și, în fiecare joi dimineață, îți trimit inspirație proaspătă, sfaturi și trucuri ca să-ți fie mai ieftin, mai ușor și mai plăcut în bucătărie.

🍪 Abonează-te aici

Din aceeași categorie

  • Orez de post cu ciuperci rumenite și morcov, textură bob cu bob
    Pilaf de orez cu ciuperci de post la cuptor – rețetă simplă, bob cu bob
  • Felie de plăcintă la tigaie cu foi cumpărate, umplută cu brânzeturi, ceapă verde și mărar
    Plăcintă la tigaie cu foi cumpărate și brânzeturi – rețetă video fără cuptor
  • Scovergi tradiționale de post din aluat de pâine, rumenite frumos, așezate în teanc pe farfurie
    Scovergi moi și pufoase de post - rețetă tradițională din aluat de pâine
  • Chifteluțe de pui fragede în sos de smântână, cu mazăre și morcovi, servite cald într-un bol alb, rețetă tradițională rapidă
    Mâncare de mazăre cu smântână și chifteluțe – rețeta ușoară și gustoasă
5 from 1 vote (1 rating without comment)

Lasă un comentariu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

iuliana sbirnea

Bună, eu sunt Iuliana!

Mă bucur că ești aici!

Pe Bucate Aromate îți explic pas cu pas cum să gătești mâncăruri gustoase și deserturi delicioase cu ingrediente simple și naturale. Găsești aici peste 1200 de rețete, așa că meniul familiei tale e mereu asigurat!

Despre mine și povestea blogului

📬 Vrei să primești rețete simple, descoperiri din bucătăria mea și povești scrise cu poftă?

Abonează-te la newsletterul Bucate Aromate și vei primi o scrisoare în fiecare joi dimineața – cu inspirație, miros de prăjituri și o cană de cafea imaginară. ☕

Abonează-te aici 🍪

Rețete noi

  • Prim-plan cu spanac cremos și 3 ouă moi făcute direct în tigaie, presărate cu piper
    Spanac cremos cu lapte și ouă - rețeta fără rântaș, într-o singură tigaie
  • Covrigi polonezi însiropați, rumeni și pufoși, așezați pe o farfurie albă și ținuți în mâini, fotografie de aproape.
    Covrigi polonezi însiropați cu miere și lămâie - rețetă ca la patiserie
  • Colaj cu plăcinte dulci și sărate făcute cu foi subțiri cumpărate: plăcintă cu brânză, plăcintă creață, ștrudel și trigoane crocante
    20 de rețete cu foi subțiri cumpărate – plăcinte dulci și sărate, simple și rapide
  • Felii de mușchi de porc la cuptor, împănat cu usturoi, servit în sos roșu aromat
    Mușchi de porc la cuptor împănat cu usturoi – fraged și suculent, cu sos roșu din tavă

Populare acum

  • Reteta tiramisu rapid fara oua
    Tiramisu fără ouă - rețeta rapidă cu mascarpone și frișcă
  • Gem de căpșuni fără conservanți, servit într-un bol, cu borcane de gem și căpșuni proaspete în fundal
    Gem de căpșuni cu puțin zahăr – rețeta simplă, fără conservanți, care se păstrează bine
  • Saramura de crap
    Saramură de crap cu legume
  • reteta chec pufos cu lapte si cacao 2 tavi
    Chec pufos cu lapte și cacao - rețeta cu cana, pentru 2 tăvi

  • Rețete dietetice
  • Rețete cu pui
  • Rețete la tigaie
  • Rețete la air fryer
  • Torturi

  • Rețete fără carne
  • Rețete cu carne
  • Rețete de post
  • Salate

VEZI TOATE CATEGORIILE

Rețete cu căpșuni

  • Prăjitură pufoasă cu căpșuni și lapte bătut, desert de casă cu fructe, fraged și aromat
    Prăjitură pufoasă cu căpșuni și lapte bătut – rețeta simplă și rapidă
  • inghetata de capsuni cu lapte condensat
    Înghețată de căpșuni cu lapte condensat
  • Tiramisu cu capsuni
    Tiramisu cu căpșuni - cea mai bună rețetă
  • Felie de tort cu spumă de căpșuni, blat de pandișpan și bucăți de căpșuni în cremă, servită pe farfurie, cu tortul întreg în fundal
    Tort cu spumă de căpșuni – cremă stabilă cu gelatină și blat de pandișpan
VEZI ȘI ALTE REȚETE

Prăjiturile copilăriei

  • Prăjitură Diplomat porționată – cremă stabilă și blat pufos
    Prăjitură Diplomat la tavă – blat pufos și cremă stabilă, ușor de porționat
  • felii de prajitura Trenulet sau chec la metru
    Prăjitura Trenuleț - rețeta veche de chec la metru cu cremă de vanilie
  • prajitura tosca
    Prăjitura Tosca cu mac și cremă de vanilie - rețeta pas cu pas
  • prajitura Fanta
    Prăjitura Fanta cu brânză dulce - rețeta pas cu pas, fără secrete
ALTE REȚETE DE PRĂJITURI

Prăjituri de cofetărie

  • Amandine cu ciocolată decorate cu ganache și bilă de ciocolată, glazurate simplu, fără fondant, pe tavă albă
    Amandine cu ciocolată – rețetă ușoară de casă, cu ganache și glazură simplă (fără fondant)
  • Felie de cremșnit cremos cu foi de casă stratificate și cremă fină de vanilie.
    Cremșnit cu aluat fraged de casă și cremă fină de vanilie (cremeș, crempita)
  • prajitura Ora 12 cu frisca
    Prăjitura Ora 12 - Rețetă ușoară cu blat de cacao, frișcă și ciocolată
  • savarină pufoasă bine însiropată servită pe farfurie
    Savarine pufoase cu frișcă naturală – rețeta clasică, pas cu pas

Rețete actualizate

  • Farfurie alba cu felii de chec aperitiv cu iaurt. In sectiune se vad masline, cuburi de legume, branzeturi si sunca
    Chec aperitiv cu iaurt, șuncă, brânză și legume – rapid și gustos
  • Borcan de sticla cu flori de soc si felii de lamaie pentru preparare socata fara drojdie
    Cum se face socata – Rețetă tradițională, fără drojdie, 100% naturală
  • Spaghete cu creveți și sos de roșii – rețetă simplă și gustoasă, gata în 30 de minute
    Spaghete cu creveți în sos de roșii și usturoi – rețetă mediteraneană rapidă, gata în 15 minute
  • felie de cremă de zaăr ars cu sirop
    Cremă de zahăr ars - rețeta cu 8 ouă, fără amidon

Articole utile

  • praf de copt
    Praf de copt - când, cât și cum se folosește
  • coperta regim fara sare pe o tabla neagra
    Regim fără sare - ce mâncăm, ce cumpărăm? Rețete fără sare.
  • drojdie proaspata vs. drojdie uscata
    Drojdie proaspătă vs. drojdie uscată. Cât și cum folosim din fiecare?
  • proporția de înlocuire unt vs untură și invers
    Cum Să Înlocuiești Untul cu Untură și Invers – Tot ce Trebuie Să Știi
VEZI ȘI ALTE ARTICOLE

Footer

↑ SUS ↑
  • Despre
  • Colaborări
  • Contact
  • FAQ
  • Rețete
  • Articole
  • Blog
  • Newsletter

Toate articolele, fotografiile și clipurile video care alcătuiesc conținutul acestui site, cât și drepturile de autor ale acestora, aparțin deținătorului site-ului bucate-aromate.ro. Copierea și diseminarea pe orice suport (publicații online sau scrise, broșuri, cărți etc) a acestora, în lipsa acordului scris al deținătorului, se vor pedepsi conform legii în vigoare (Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe).

Politica cookies

Politica de confidențialitate

Copyright © 2013 - 2026 Rețete culinare Bucate Aromate. Toate drepturile sunt rezervate.

Your vote:




A rating is required
A name is required
An email is required

Recipe Ratings without Comment

Something went wrong. Please try again.