Pentru că oricât ar fi de călduroasă vara asta nu putem mânca numai îngheţată, am ascuns câteva pulpe de pui sub un sos generos de iaurt şi muştar. Apoi le-am aruncat în cuptorul încins şi am fugit din bucătărie cât de repede am putut. M-am întors după vreo 40 de minute când pulpele erau gata, rumene şi aromate şi miroseau atât de fain de cred că vecinii mei stăteau pe la geamuri de poftă, şi nu ca să se răcorească 🙂
Ce să vă mai povestesc? Că am scăpat în tavă şi un piculeţ de vin alb... sau că pulpiţele marinate în felul ăsta sunt fragede de se topesc în gură... că aroma muşarului pătrunde în fibra cărnii şi se simte subtil până la os, că iaurtul face crusta aia minunată de deasupra să fie un pic acrişoară...că le-am presărat cu cimbru uscat şi cu câteva seminţe de chimen pentru ca aroma să fie desăvârsită... Ar fi multe de povestit, dar mai bine nu vă mai ţin de vorbă şi vă las să pregătiţi reţeta. Nu că ar fi prea complexă, dar cu cât vă apucaţi mai repede de treabă, cu atât mai repede vă puteţi aşeza la masă să savuraţi minunile.
PS: Nu uitaţi să faceţi şi o salată mare alături! Sau ar merge de minune cu nişte ceapă roşie murată, dacă o aveţi deja făcută. Garnitură nu le trebuie după părerea mea, dar voi faceţi cum vă place. Poate vreţi să le împrieteniţi cu câţiva cartofi noi la ceaun cu mărar şi usturoi, poate că s-ar întelege bine, cine ştie! 😉
Mod de preparare pentru reţeta de pulpe marinate în sos de iaurt şi muştar
Rețeta completă, cantități și mod de preparare
Ingrediente
- 4 pulpe de pui
- 500 g iaurt gras
- 150 g muştar (poate fi şi puţin mai mult dacă vă place)
- 100 ml vin alb
- 100 ml de ulei
- 1 linguriţă cimbru uscat
- ½ linguriţă de seminţe de chimen
- sare şi piper - după gust
Instrucțiuni de preparare
- Spalam, curăţăm pulpele şi le aşezăm într-o tavă care va merge la cuptor.
- Amestecăm restul de ingrediente din listă şi turnăm marinada obţinută peste pulpe, avănd grijă să fie acoperite peste tot.
- Lăsăm carnea la marinat cel puţin 30 de minute.
- Aprindem cuptorul la 180 de grade. Punem o folie de aluminiu peste tavă şi băgăm tava la cuptor.
- După 30 de minute scoatem folia, mai stropim pulpele cu sosul din tavă şi le mai lăsăm la cuptor încă 10 minute până se rumenesc frumos.
- Se servesc calde, cu o salată alături.
Bine de știut:
Note:
1. Datele nutriționale furnizate la unele rețete sunt estimative, iar rolul lor este doar informativ. Valorile nu pot fi garantate și nu ar trebui utilizate în tratamentul afecțiunilor medicale.
2. Secțiunile de echipamente și ingrediente de mai sus pot conține linkuri afiliate către produse pe care le folosesc și le recomand.
Poftă bună la pulpe marinate în sos de iaurt şi muştar!
Claudia
La cel caldura e la noi m-ar tenta sa trag o fuga pana la tine :))) Mai ai, ca bine mai arata...
Iuliana
Mai am doar mustar :))