• Skip to primary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
Bucate Aromate
  • Rețete
  • Articole
  • YouTube
  • Despre
  • Contact
  • Newsletter
menu icon
go to homepage
  • Rețete
  • Articole
  • YouTube
  • Despre
  • Contact
  • Newsletter
    • Email
    • Facebook
    • Instagram
    • YouTube
  • search icon
    Homepage link
    • Rețete
    • Articole
    • YouTube
    • Despre
    • Contact
    • Newsletter
    • Email
    • Facebook
    • Instagram
    • YouTube
  • ×
    Acasă » Recipes » Aperitive

    Aperitiv cu andive, cremă de brânză și somon afumat

    Publicat la 1 iunie 2021 de Iuliana Sbîrnea - Lasă un comentariu - Această postare poate conține linkuri afiliate

    Mergi la rețetă

    Acest aperitiv cu andive crocante umplute cu cremă de brânză și somon afumat se face la rece, e gata în 15 minute și va fi pe gustul tuturor!

    Nu știu alții cum sunt, dar mie vara îmi vin unele dintre cele mai bune idei! Căldura de afară - eventual și cea din casă - mă provoacă să găsesc cele mai simple și mai rapide idei de mâncăruri. Asta bineînțeles, fără a face compromisuri în privința calității ingredientelor și fără a sacrifica nimic din gustul gustul delicios pe care orice mâncare trebuie să îl aibă. Exact așa s-a întâmplat și cu rețeta aceasta de bărcuțe din frunze de andive umplute cu cremă de brânză și somon afumat.

    aperitiv cu andive si somon afumat

    Pentru acest aperitiv rapid și delicios nici măcar nu trebuie să aprindem aragazul. În 15 minute am terminat toată treaba și gata, pot sa ne bată la ușă cei mai neașteptați și cei mai pretențioși musafiri, suntem pregătiți să facem față cu succes! Nu ne rămâne decât să urmărim cât de repede dispar bărcuțele acestea de pe platou! 😉

    Ingrediente pentru acest aperitiv cu andive, cremă de brânză și somon afumat

    Am învățat în timp că alegerea celor mai proaspete și mai bune ingrediente asigură succesul oricărei rețete, fie ea simplă sau mai complexă. Dar mai cu seamă la rețetele simple, care au practic doar 2-3 ingrediente, calitatea acestora e determinantă, așa că să le luăm puțin pe rând:

    • andivele - se găsesc la raftul cu salate al oricărui magazin mare. Alegeți andive proaspete, cu frunze albe care sunt unite în partea de sus și care nu au pete, zgârieturi, urme de lovire, etc. Frunzele andivelor sunt foarte crocante și ușor amărui, dar tocmai de aceea se potrivesc de minune în multe aperitive și salate. Deoarece mare parte din gustul amar al andivelor este concentrat în cotor, e bine să îl îndepărtați înainte de a vă apuca de treabă. Apoi pur și simplu desfaceți cu grijă frunzele fragede una câte una.
    • somon afumat - îl găsiți la orice pescărie care se respectă. Alegeți file de somon la folie, pentru că acesta este deja feliat foarte subțire, exact cum ne trebuie în rețeta de astăzi.
    • crema de brânză - orice cremă de brânză fină va fi la fel de bună în rețeta aceasta. Pentru că somonul afumat este suficient de gras, puteți alege o cremă de brânză cu un conținut redus de grăsimi, ca să mai echilibrați puțin lucrurile.
    • partea albă și fragedă de la o ceapă verde și puțin mărar proaspăt vor face minuni cu crema noastră de brânză, iar o frunzuliță de mărar e decorul cel mai simplu și cel mai potrivit pentru acest aperitiv cu andive.
    andive

    Alte rețete cu somon afumat pe care veți dori să le încercați

    Dacă iubiți și voi somonul afumat la fel de mult ca mine, atunci cu siguranță sugestiile de mai jos vă vor face cu ochiul și vă vor tenta să le încercați cu prima ocazie:

    • cartofi dulci umpluți cu brânză și somon afumat
    • tartine cu somon afumat și ouă de prepeliță
    • clătite cu brânză și somon afumat

    Iar aici găsiți 7 idei de aperitive cu pește și fructe de mare numai bune pentru sărbători și aniversări în familie. Aceste bărcuțe cu andive, cremă de brânză și somon pe care le pregătim astăzi, vor arata minunat alături de restul aperitivelor de pe platou 😉

    aperitiv cu andive si somon afumat

    Mod de preparare aperitiv cu andive și somon afumat

    Modul de preparare pentru aperitivul cu andive este extrem de simplu. Începem prin a pregăti crema de brânză pe care o amestecăm puțin cât să se desfacă, apoi îi adăugăm ceapa tocată foarte mărunt, jumătate din cantitatea de somon afumat tăiat fin și mărar proaspăt. Asezonăm cu sare și piper după gust, ținând cont, totuși, că somonul afumat este și el sărat.

    Cu această pastă umplem frunzele crocante de andive, iar peste ea așezăm fâșii de somon afumat și frunze de mărar.

    Extra-sfat: când pregătiți crema de brânză, păstrați pentru decor cele mai întregi fâșii de somon și cele mai frumoase frunze de mărar 😉

    Cum se păstrează acest aperitiv cu andive și somon afumat

    Puteți pregăti acest aperitiv cu câteva ore înainte de servire. Așezați-l pe un platou, acoperiți-l cu folie alimentară ca să nu se usuce și păstrați-l la frigider.

    E bine să îl scoateți din frigider cu 10-15 minute înainte de a-l duce la masă pentru ca brânza să aibă timp să se acomodeze cu temperatura. De asemenea, e de preferat ca mărarul pentru decor să îl puneți exact înainte să duceți platoul la masă ca să arate cât mai verde și mai proaspăt.

    Rețeta completă, cantități și mod de preparare

    aperitiv cu andive si somon afumat

    Aperitiv cu andive și somon afumat

    Acest aperitiv cu andive crocante umplute cu cremă de brânză și somon afumat se face la rece, e gata în 15 minute și va fi pe gustul tuturor!
    5 from 3 votes
    Tipărește Salvează pe Pinterest
    Pregătire: 15 minutes minutes
    Timp total: 15 minutes minutes
    Număr de porții: 4
    Autor: Iuliana Sbîrnea

    Ingrediente
     

    • 2 andive mici (cam 12 frunze)
    • 100 g somon afumat
    • 150 g cremă de brânză
    • 1 fir ceapă verde
    • puțin mărar proaspăt
    • sare și piper după gust

    Instrucțiuni de preparare
     

    • Tocați fin partea albă de la o ceapă verde, 50 g de somon și câteva frunze de mărar. Puneți-le peste crema de brânză și amestecați. Gustați și adăugați sare și piper după gust.
    • Umpleți frunzele de andive cu crema pregătită mai sus.
    • Decorați cu fâșii se somon afumat și frunze de mărar proaspăt.
    • Păstrați aperitivul la frigider până la servire.
    Valori nutriționale
    Aperitiv cu andive și somon afumat
    Valori per porție
    Calorii
    164
    % doza zilnică recomandată*
    Grăsimi
     
    14
    g
    22
    %
    Colesterol
     
    47
    mg
    16
    %
    Carbohidrați
     
    3
    g
    1
    %
    Fibre
     
    1
    g
    4
    %
    Zahăr
     
    1
    g
    1
    %
    Proteine
     
    7
    g
    14
    %
    * Valorile zilnice procentuale sunt calculate pentru o dietă de 2000 de calorii.

    Note:

    1. Datele nutriționale furnizate la unele rețete sunt estimative, iar rolul lor este doar informativ. Valorile nu pot fi garantate și nu ar trebui utilizate în tratamentul afecțiunilor medicale.

    2. Secțiunile de echipamente și ingrediente de mai sus pot conține linkuri afiliate către produse pe care le folosesc și le recomand.

    Ai încercat această rețetă? Spune-mi în comentarii cum a ieșit!
    aperitiv cu andive si somon afumat

    Din aceeași categorie

    • Reteta tzatziki_sos grecesc de iaurt
      Sos Tzatziki - rețeta grecească autentică
    • chiftele de post din linte uscata
      Chiftele de post din linte uscată- cea mai simplă rețetă de chifteluțe vegane
    • Creveti saganaki reteta greceasca cu branza feta
      Creveți saganaki - rețeta grecească cu brânză feta și sos de roșii
    • saratele cu parmezan asezate in tava
      Sărățele cu untură și iaurt - rețeta simplă și ieftină

    Reader Interactions

    Lasă un comentariu Anulează răspunsul

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Recipe Rating




    Bara principală

    Iuliana Sbirnea
    Despre Iuliana
    Acasă, ne place să împărțim mâncarea bună cu familia. La fel e și cu rețetele: cele bune trebuie împărtășite spre bucuria celor din jur.
    Citește despre mine, aici →
    • ciorba din cap de peste
      Ciorbă din cap de pește cu orez
    • chiftelute din dovlecei cu branza si marar
      Chifteluțe din dovlecei cu sos de iaurt și usturoi
    • Ciulama de ciuperci cu smantana_reteta
      Ciulama de ciuperci cu smântână și mămăliguță
    • cei mai buni cartofi la cuptor
      Cartofi la cuptor crocanți și aromați- cea mai bună rețetă

    Rețete de sezon

    • Rețete cu dovlecei
    • Rețete cu vinete
    • Rețete cu mere
    • Rețete cu prune

    Ținem legătura! Abonează-te la newsletter!

    Nou pe blog

    Aici găsiți cele mai noi rețete apărute pe blog sau cele mai noi articole pe teme culinare.

    • storceag de sturion
      Storceag de sturion ca la Sfântu Gheorghe - rețeta pescărească din Delta Dunării
    • gogosari in sos de mustar cu miere
      Gogoșari în sos de muștar cu miere - rețeta pentru iarnă
    • prajitura desteapta cu vanilie
      Prăjitura deșteaptă cu vanilie - rețeta clasică explicată pas cu pas
    • chiftele în tavă la airfryer
      Chiftele la airfryer gătite perfect în 15 minute. Delicioase și suculente!

    4 conserve care să nu lipsească din cămară

    Din cămara oricărei gospodine nu ar trebui să lipsească câteva conserve esențiale care pot fi folosite toată iarna, la multe mâncăruri.

    • Suc de roşii rapid, 100% natural
      Suc de roşii rapid, 100% natural, la blender sau la robot
    • Ardei iuți în oțet
      Ardei iuți în oțet pentru iarnă - cea mai simplă rețetă
    • Pasta de ardei kapia
      Pastă de ardei kapia pentru iarnă. Bulion de ardei.
    • Gogoşari la oţet pentru iarnă
      Gogoşari la oţet pentru iarnă

    4 REȚETE SIMPLE DE GEM

    Cum să închizi vara într-un borcan: gem delicios, cu puțin zahăr din fructele tale preferate: smochine prune, mere, etc.

    • Gem de smochine
      Gem de smochine cu puțin zahăr și bucăți mari de fructe
    • Gem de struguri
      Gem de struguri
    • Gem de gutui
      Gem de gutui
    • gem de prune
      Gem de prune simplu și bun, 100% natural

    TORTURI PENTRU ZILE SPECIALE

    Dacă doriți un tort delicios și ușor de făcut, iată mai jos câteva idei!

    • Tort de mere caramelizate
      Tort de mere caramelizate și blat de pandișpan
    • tort cu crema de lamaie si fructe de padure
      Tort cu cremă de lămâie și fructe de pădure - rețeta delicioasă pentru orice ocazie
    • Tort Diplomat cu fructe și frișcă naturală_felie
      Tort Diplomat cu fructe și frișcă naturală
    • Tort Tiramisu rețeta clasică
      Tort Tiramisu - rețeta clasică, cu ouă fierte la abur
    MAI MULTE REȚETE DE TORT

    La plăcinte, înainte!

    Rețete ușoare de plăcinte dulci sau sărate: cu carne, brânză, mere, dovleac, etc. Ușoare și rapide, indiferent de umplutură, plăcintele sunt o bucurie pentru toată familia!

    • Cea mai usoara placinta cu mere
      Cea mai ușoară plăcintă cu mere. Plăcintă creață.
    • placinta cu branza dulce
      Plăcintă cu brânză dulce și iaurt. Rețeta tradițională.
    • placinta cu carne tocata
      Plăcintă cu carne tocată și foi cumpărate
    • Placinta cu dovleac
      Plăcinta cu dovleac cu foi subțiri - desertul copilăriei

    Inspirație culinară pentru fiecare zi

    Rețete dietetice
    retete 30 minute
    Rețete rapide

    ARTICOLE UTILE

    • tipuri de gelatina foi si granule
      Gelatină foi sau granule? Cum se folosește gelatina.
    • praf de copt
      Praf de copt - când, cât și cum se folosește
    • drojdie proaspata vs. drojdie uscata
      Drojdie proaspătă vs. drojdie uscată. Cât și cum folosim din fiecare?
    • coperta regim fara sare pe o tabla neagra
      Regim fără sare - ce mâncăm, ce cumpărăm? Rețete fără sare.
    VEZI MAI MULTE ARTICOLE

    ACTUALIZATE RECENT

    Rețete mai vechi de pe blog pe care le-am revizuit de curând, au primit fotografii noi și frumoase sau chiar variantă video.

    • prajitura Fanta
      Prăjitura Fanta cu brânză dulce - rețeta pas cu pas, fără secrete
    • prajitura cu branza dulce si aluat fraged
      Prăjitură cu brânză dulce și aluat fraged - rețeta de tartă cu brânză de vaci și stafide
    • Tort Medovik
      Tort Medovik - rețeta de tort rusesc cu miere și smântână
    • Tiramisu
      Tiramisu - rețeta clasică cu mascarpone și pișcoturi

    Footer

    ↑ SUS ↑
    • Politica cookies
    • Politica de confidențialitate

    • Contact
    • Blog
    • FAQ

    Toate articolele, fotografiile și clipurile video care alcătuiesc conținutul acestui site, cât și drepturile de autor ale acestora, aparțin deținătorului site-ului bucate-aromate.ro. Copierea și diseminarea pe orice suport (publicații online sau scrise, broșuri, cărți etc) a acestora, în lipsa acordului scris al deținătorului, se vor pedepsi conform legii în vigoare (Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe).


    Copyright © 2023 Rețete culinare Bucate Aromate. Toate drepturile sunt rezervate.