Campania bloggerilor culinari de a crea rețete tradiționale fără gluten folosind produsele specifice puse la dispoziție de Schar, continuă până pe 30 martie. La fel continui și eu să mă gândesc la rețete simple și banale de care mi-ar fi dor dacă să zicem, aș afla peste noapte că de mâine trebuie să exclud ingredientele cu gluten din meniu. Poate că într-o bună zi mi-ar fi teribil de poftă de exemplu, de o ciorbă de fasole verde cu rântaş, acrită cu zeamă de la varză murată. Sau cu borș. Acră să fie!
Glutenul ăsta suna aşa de abstract, de nici n-ai zice că poate să-ți dea atâtea bătăi de cap! Intoleranța la gluten e un necaz din ăla de crezi ca li se poate întâmpla numai altora, în niciun caz ție sau celor dragi ție. Hm! Aşa credeam și eu, că intoleranța la gluten nu e aşa o mare chestie și că se poate ține ușor în frâu. Asta până când am acceptat provocarea să gătesc fără gluten. Abia atunci am realizat că da, se poate să te ferești de el, dar cu infinite precauții la orice fel de mâncare, chiar și la cele mai simple. Pentru că deși nu-l vedem și nu suntem conștienți de prezența lui, glutenul e peste tot! Iar pentru cei care nu îl tolerează, necazurile pot începe chiar și de la o banală lingură de făină pusă în rântașul unei ciorbe...
Vestea bună este că există produse special concepute pentru această problemă, care nu conțin gluten și datorită cărora persoanele cu intoleranță se pot bucura de rețetele preferate. Asta este de fapt și scopul campaniei “Gătim româneşte şi fără gluten cu Schar“, ca noi, bloggerii culinari, să-i ajutăm pe cei interesaţi cu idei de rețete fără gluten, pregătind atât preparate dulci, cât și sărate. Astăzi, pentru rântaş am folosit făina pentru pâine Bread-Mix de la Schar. La fel de bine cred că ar fi mers şi făina neagră pentru pâine, sau cea pentru prăjituri.
Mod de preparare ciorbă de fasole verde cu rântaş
Ciorba de fasole verde cu rântaş e una dintre acele rețete de o simplitate cuceritoare. Multe legume strânse la un loc în zeama aia acră și delicioasă, îngroșată cu puțin rântaș, așa cum o făceau bunicile noaste. Oh, vă rog!! Nu mi-o spuneți pe aia cu rântașul care e nesănătos, pentru că deschidem o cutie a Pandorei și o să mă văd nevoită să vă spun și eu la ce vârstă m-au părăsit bunicile mele de la care am învățat să fac ciorba asta! Haideți mai bine să lăsăm obsesiile deoparte și să ne bucurăm de ciorbița asta tradiţională, care e aşa de gustoasă cum alta nu-i!
Eu am făcut-o în varianta de post, căci pentru bunicile mele, cele care găteau atât de "nesănătos" Postul Paștelui era sfânt! Dar dacă o doriți cu un pic de șunculiță afumată și dreasă cu smântână și oțet, găsiți la Laura Laurențiu - Rețete ca la mama, o rețetă ardelenească grozavă 😉
Rețeta completă, cantități și mod de preparare
Ingrediente
- 500 g fasole verde (poate fi și congelată)
- 1 morcov mare
- 1 ceapă
- 1 ardei gras
- 1-2 felii de țelină
- 2 caței de usturoi
- 200 ml roșii pasate cu pulpă
- 50 ml de ulei
- 3 linguri de făină fără gluten de la Schar
- 1-2 lingurițe de boia de ardei iute (sau dulce)
- 100 ml zeamă de varză murată (sau suc de lămâie, borș fără gluten, etc.)
- cimbru uscat (sau mărar, pătrunjel, tarhon, etc)
- sare și piper după gust
Instrucțiuni de preparare
- Alegeți de la început o crăticioară potrivită în care să încapă 4 porții de ciorbă.
- Ceapa tocată cuburi și usturoiul trecut prin presă se călesc 1-2 minute în uleiul încins până se înmoaie puțin ceapa și devine translucidă.
- Se adaugă făina și boiaua de ardei și se amestecă la foc mic, să se îmbibe făina cu uleiul aromat din cratiță, dar să nu se ardă!
- Se stinge ceapa călită cu aprox. 1 litru de apă caldă, apoi se adaugă morcovul, ardeiul gras și țelina tăiate cuburi.
- Se adaugă puțină sare și se lasă legumele să fiarbă la foc mediu 5-7 minute. Atenţie!! Dacă urmează să acriți ciorba cu zeamă de la murături, aveți în vedere că și aceasta este sărată!
- Se adaugă fasolea verde și roșiile pasate și se lasă să fiarbă până ce se înmoaie și fasolea.
- Separat se pune zeama de murături la fiert, să dea câteva clocote, apoi se toarnă în oală peste legume.
- Se potrivește de sare (dacă mai este nevoie) și piper și se aromatizează cu crenguțe de cimbru uscat.
- Se lasă ciorba să mai dea 2-3 clocote și se stinge focul.
- Opţional se servește cu smântână, ardei iute și mămăliguță.
Note:
1. Datele nutriționale furnizate la unele rețete sunt estimative, iar rolul lor este doar informativ. Valorile nu pot fi garantate și nu ar trebui utilizate în tratamentul afecțiunilor medicale.
2. Secțiunile de echipamente și ingrediente de mai sus pot conține linkuri afiliate către produse pe care le folosesc și le recomand.
Alte reţete fără gluten din aceeaşi campanie:
- Gulii pane făcute la cuptor
- Sandviş de post cu chifteluţe din legume
- Biluţe din biscuiţi cu vişine
- Eclere şi choux a la creme cu căpsuni
Vă reamintesc că puteţi găsi toate reţetele participante la această campanie, grupate într-un album pe Facebook (click aici). Schar va premia una dintre persoanele care vor lăsa comentarii în albumul campaniei cu un pachet cu produse fără gluten. Aşadar, nu vă sfiiţi, dacă vreun preparat v-a făcut cu ochiul, votaţi-l printr-un simplu comentariu la fotografia din album! ?
Poftă bună la ciorba de fasole verde cu rântaş!
Mircea Mioara Maria a zis
Exact.....fiecare cu părerea lui.....mie îmi place cea cu rântaș...haha... că doar sânt ardeleancă
Iuliana a zis
Eu nu sunt ardeleanca, dar tot imi place cea cu rantas 🙂
ariadne a zis
Draga Iuliana, te respect mult pentru acest blog frumos si folositor, dar am o parere diferita aici. Nu putem compara viata noastra cu viata pe care o aveau bunicii nostri care faceau multa miscare in aer liber prin munca fizica la camp, la animale, in gradina de legume, in livada, aveau mancare buna dincurtea lor. Conteaza cum mancam noi, nu este acelasi consum fizic, noi suntem sedentari (stam pe scaun vreo 8 ore la serviciu, apoi acasa avem tv, internet), respiram un aer mult mai viciat.
In mod sigur e foarte gustoasa ciorbita cu rantas, dar si daca ai fi facut-o fara rantas tot ar fi fost buna (am testat cu mult timp in urma cum iese mancarea daca nu se mai calesc ceapa, radacinoasele, ci se pun direct la fiert, cu apa si o lingura de ulei ... e foarte buna).
Fiecare e liber sa aleaga pentru el, dar nu putem sfatui la modul general ca "n-are nimic" pentru ca bunicii nostri n-au avut nimic.
Iuliana a zis
Multumesc pentru comentariu, Ariadne.
E ok si daca ramanem fiecare la parerea ei :))
Gili a zis
Bucătăria franțuzească și italiană și multe altele sunt apreciate pentru că rețetele sunt păstrate din moși strămoși și nu modificate de fiecare după bunul lor plac. Felicitări și așteptăm și alte rețete așa cum le făcea binica.
Iuliana Sbîrnea a zis
Mulțumesc mult!