Bucate Aromate

  • Rețete
  • Articole
  • Newsletter
  • YouTube
  • Despre
  • Contact
menu icon
go to homepage
  • Rețete
  • Articole
  • Newsletter
  • YouTube
  • Despre
  • Contact
search icon
Homepage link
  • Rețete
  • Articole
  • Newsletter
  • YouTube
  • Despre
  • Contact
×
Acasă » Retete » Paste

Lasagna bolognese cu carne tocată și Bechamel – rețeta italiană clasică

Publicat la 16 octombrie 2024 de Iuliana Sbîrnea - Lasă un comentariu - Această postare poate conține linkuri afiliate

5 shares
Mergi la rețetă

Timp estimat pentru citit: 13 minute

Lasagna bolognese este un preparat clasic italian, bogat în arome și texturi. Fiecare strat de paste, sos Bolognese și sos Bechamel se îmbină perfect pentru a crea un fel de mâncare deosebit, perfect pentru un prânz de duminică în familie sau chiar pentru ocazii mai speciale. Deși pare complicată, odată ce ai toate ingredientele pregătite, asamblarea e floare la ureche, iar rezultatul e absolut spectaculos!

o portie de lasagna bolognese pe farfurie alba decorata cu busuioc

Lasagna Bolognese este o rețetă tradițională din zona Bologna, Italia. Ceea ce o face specială este tocmai combinația dintre sosul Bolognese , un ragù bogat, fiert lent, și delicatul sos Bechamel, care adaugă o textură cremoasă și fină. Foile de lasagna absorb toate aromele și creează un preparat stratificat, perfect echilibrat. E drept că această rețetă necesită ceva mai mult timp pentru gătire, mai ales pentru prepararea sosului Bolognese, dar merită fiecare minut!

Poți servi această lasagna cu o salată verde simplă sau cu un vin roșu sec pentru o experiență culinară completă. Dacă îți place această rețetă, îți recomand să încerci și rețeta mea de lasagna vegană (de post) cu ciuperci. Este delicioasă!

lasagna bolognese in tava
Mergi direct la:
  • Ingrediente
  • Cum facem lasagna bolognese acasă - rețeta video detaliată
  • Mod de preparare lasagna - rețeta tradițională italiană pas cu pas
  • Ce puteți înlocui în rețetă
  • Cum se servește
  • Cum se păstrează
  • Sfaturi profesioniste pentru reușita rețetei
  • Întrebări frecvente
  • Alte rețete cu carne tocată
  • Rețeta completă, cantități și mod de preparare

Ingrediente

Pentru că lasagna bolognese este o rețetă "3 în 1", cu mai multe etape de preparare, am împărțit ingredientele pentru fiecare componentă ca să fie ușor de urmărit.

La o rețetă atât de complexă, poate fi util să tipăriți lista ingredientelor. Puteți face acest lucru din caseta rețetei pe care o găsiți la finalul postării.

Sos bolognese cu carne tocată - se poate face cu o zi înainte

ingrediente cu etichete pentru sos bolognese pentru lasagna sau paste
  • 500 g carne tocată (amestec porc și vită)
  • 1 ceapă mare
  • 1 morcovi mare
  • 1 felie de țelină
  • 2 căței de usturoi
  • 50 ml ulei
  • 150 ml vin alb sec
  • 400 ml roșii pasate sau suc de roșii gros (1 conservă)
  • ~1 litru supă de vită (ținută la cald)
  • 1 linguriță oregano
  • sare și piper după gust
  • 100 ml lapte (opțional, dacă sosul e prea acid)

Important: în fotografia de mai sus vedeți cantități mai mari de legume pentru că eu am făcut mai mult sos bolognese, iar o parte din el l-am congelat pentru mai târziu.

Sos bechamel

ingrediente cu etichete pentru sos bechamel folosit la reteta de lasagna bolognese
  • 500 ml lapte
  • 50 g unt (82% grăsime)
  • 50 g făină albă
  • ½ linguriță nucșoară rasă
  • sare și piper (de preferat alb) (după gust)

Ce ne mai trebuie pentru lasagna

ingrediente cu etichete pentru lasagna bolognese
  • ~250 g foi lasagna (aprox. 15 foi)
  • 100 g parmezan (ras)
  • 30 g mozzarella (maturată sau fresca)
  • ~20 g unt moale (pentru uns tava)

Important: în general, foile uscate de lasagna care se găsesc acum în magazine, nu necesită fierbere sau hidratare în prealabil, ci se folosesc exact așa cum se găsesc în pachet. Totuși, ca să fiți siguri, verificați informația pe cutia de paste.

cutie de foi uscate pentru lasagna cu mentiunea ca nu necesita fierbere

Cum facem lasagna bolognese acasă - rețeta video detaliată

Rețetele video sunt de multe ori mai explicite, mai ales ca ai ocazia să afli o mulțime de mici sfaturi pentru reușita rețetei. Poți urmări cum am făcut lasagna bolognese în videoclipul de mai jos.

Dacă îți plac tutorialele video, nu uita să te abonezi la canalul meu de YouTube ca să fii la curent cu toate rețetele noi!

Mod de preparare lasagna - rețeta tradițională italiană pas cu pas

Sos bolognese cu carne tocată - se poate face cu o zi înainte

legume calite pentru sos Bolognese pentru lasagna

1. Încingeți uleiul într-o tigaie mare și căliți ceapa tocată pentru 5 minute, apoi adăugați morcovul, țelina și usturoiul și căliți încă 7-8 minute, până când legumele se înmoaie.

carne gatita pentru sos Bolognese

2. Adăugați carnea tocată, asezonați cu sare și piper, și gătiți până ce carnea își schimbă culoarea.

supa de vita turnata in oala cu sos Bolognese

3. Turnați vinul alb, lăsați-l să fiarbă câteva minute, apoi adăugați roșiile, oregano și jumătate din supă.

fierbere sos Bolognese pentru lasagna cu lapte pentru reglarea aciditatii

4. Fierbeți la foc mic timp de aproximativ 2 ore, acoperit, adăugând treptat restul de supă când lichidul scade. Dacă sosul vi se pare prea acid din cauza roșiilor, adăugați spre final puțin lapte.

Sos Bechamel

unt topit in cratita pentru preparare sos Bechamel

5. Topiți untul într-o cratiță încăpătoare.

faina calita in unt pentru sos Bechamel

6. Adăugați făina "în ploaie" și amestecați bine cu un tel de mână timp de 2-3 minute.

lapte turnat in cratita cu unt si faina pentru sos Bechamel

7. Păstrați focul la mic și turnați treptat laptele fierbinte, amestecând continuu până când sosul devine fin și fără cocoloașe.

asezonare sos Bechamel cu nucsoara rasa

8. Fierberea sosului ar trebui să dureze maxim 5 minute. La final, potriviți gustul de sare, piper și nucșoară rasă.

Asamblare și coacere (tavă 30x20 cm)

montare primul strat de lasagna in tava

9. Ungeți tava cu unt moale și puneți un strat subțire de sos Bechamel pe fundul acesteia.

cum se monteaza lasagna Bolognese in tava

10. Așezați un strat de foi de lasagna, apoi un strat de sos Bechamel, sos Bolognese și presărați parmezan. Repetați procesul până ajungeți la 5 straturi.

asamblare lasagna in tava - ultimul strat cu bechamel

11. Ultimul strat va fi de foi acoperite cu sos Bechamel și eventual puțin sos Bolognese rămas.

coacere lasagna italiana in cuptor cu folie de aluminiu

12. Acoperiți cu folie de aluminiu și coaceți la 180°C timp de 30 de minute.

mozzarella si parmezan presarate in tava cu lasagna bolognese

13. Îndepărtați folia, adăugați restul de parmezan și mozzarella și coaceți încă 5-10 minute până se rumenește frumos.

taiere lasagna Bolognese dupa coacere

14. Lăsați lasagna să se odihnească în tavă timp de 30 minute înainte să o tăiați, apoi o serviți caldă.

Ce puteți înlocui în rețetă

Vreți să adaptați rețeta de lasagna după preferințe sau după ingredientele pe care le aveți la îndemână? Vă las mai jos câteva sugestii.

  • Dacă nu aveți carne de porc, folosiți doar carne de vită sau chiar pui. Modul de preparare este același.
  • Dacă nu aveți supă de vită, puteți folosi o supă de pui sau de legume. Dacă ați făcut rețeta mea de cuburi de legume pentru supă, le puteți folosi pentru a obține rapid și ușor o supă concentrată.
  • Vinul alb se poate înlocui cu vin roșu.
  • În loc de lapte, puteți adăuga frișcă lichidă pentru un sos Bechamel mai bogat.
  • Parmezanul poate fi înlocuit cu Grana Padano, iar mozzarella cu un alt tip de brânză care se topește ușor, de exemplu un cașcaval.
  • Vreți să faceți foile de lasagna acasă? Nimic mai simplu! Folosiți rețeta mea de tăieței de casă cu ou. Din acest aluat ies cele mai bune foi de lasagna!

Cum se servește

Lasagna se servește caldă, după ce a stat 30 de minute să se "odihnească". Merge de minune alături de o salată verde proaspătă sau cu pâine prăjită.

o felie de lasagna bolognese servita pe farfurie alba

Cum se păstrează

Lasagna se poate păstra la frigider pentru 2-3 zile, acoperită bine. O puteți congela pentru 1-2 luni, tăiată în porții individuale și ambalată în caserole cu capac etanș. Când vreți să o mâncați, o reîncălziți direct în cuptor.

Sfaturi profesioniste pentru reușita rețetei

  • Carnea tocată și legumele fierb repede, dar sosul bolognese este cu atât mai gustos, cu cât fierbe mai mult timp la foc mic. Fierberea ar trebui să dureze minim 2 ore și jumătate, de aceea e mai bine să îl faceți cu o zi înainte, decât să grăbiți procesul.
  • Pentru că sosul bolognese nu este deloc o rețetă rapidă, întotdeauna este o idee bună să dublați cantitățile și să congelați o parte din el pentru altădată.
  • Dacă faceți lasagna cu foi uscate, sosul bolognese trebuie să fie mai fluid, pentru a avea suficient lichid care să înmoaie foile în cuptor.
  • Dacă faceți lasagna cu foi proaspete, puteți fierbe sosul până scade ceva mai mult.
  • Alegeți o tavă suficient de înaltă, ideal de 8 cm, în care să aveți loc să asamblați cele 5 straturi de foi cu sosuri între ele.
  • Orientați-vă de la început cum încap foile de lasagna în tavă. Dacă e nevoie să tăiați câteva foi ca să se așeze mai bine, puneți-le la hidratat în apă rece pentru 10 minute. Sunt foarte casante și în acest fel se vor tăia fără să se rupă necontrolat.
  • Lasagna italiană fierbe ca un vulcan. Ca să fiți siguri că sosul nu se scurge în cuptor și ajunge să fumege, așezați tava cu lasagna într-o tavă mai mare.
  • Timpul de odihnă după ce scoateți lasagna bolognese din cuptor e foarte important, nu doar pentru a obține porții frumoase, ci și pentru a lăsa timp sosurilor să se liniștească și aromelor să se așeze.

Întrebări frecvente

Ce pot folosi în loc de vin?

Înlocuiți vinul cu supă sau chiar apă.

De ce trebuie să fierb sosul Bolognese atât de mult?

Timpul îndelungat de fierbere dezvoltă aromele și face sosul mai bogat.

Pot folosi foi de lasagna nefierte?

Da, dar verificați dacă pe ambalaj este specificat acest lucru.

Cum previn formarea cocoloașelor în sosul Bechamel?

Adăugați laptele treptat și amestecați constant.

Ce tip de carne e cel mai potrivit pentru Bolognese?

Amestecul de porc și vită este ideal pentru o aromă echilibrată.

Pot folosi roșii proaspete în loc de conservă?

Da, dar aveți nevoie de o cantitate mai mare, iar roșiile proaspete trebuie blanșate și decojite.

Câte calorii are lasagna?

Datorită ingredientelor bogate în grăsimi și carbohidrați (carne, unt, brânzeturi, făină, paste) lasagna este o mâncare cu multe calorii. O porție de lasagna are în jur de 760 kcal.

Alte rețete cu carne tocată

Vrei să încerci și alte rețete asemănătoare? Iată ce mai găsești pe blog:

  • Musaca cu carne tocata la cuptor_reteta
    Musaca de cartofi cu carne tocată la cuptor
  • Paste bolognese
    Cele mai bune paste bolognese. Ce anume face diferența?
  • placinta cu carne tocata
    Plăcintă cu carne tocată și foi cumpărate
  • paste cu carne tocata la cuptor macaronada de casa
    Paste cu carne tocată la cuptor – rețeta de macaronadă gratinată ca la mama acasă

Rețeta completă, cantități și mod de preparare

o portie de lasagna bolognese pe farfurie alba decorata cu busuioc

Lasagna bolognese cu carne tocată și Bechamel – rețeta italiană clasică

Lasagna bolognese cu sos de carne gătit lent și sos Bechamel fin, un preparat clasic italian, extrem de savuros. Vezi rețeta pas cu pas!
5 from 2 votes
Tipărește Salvează pe Pinterest
Pregătire: 30 minutes minutes
Gătire: 3 hours hours
Timp total: 3 hours hours 30 minutes minutes
Număr de porții: 6
Autor: Iuliana Sbîrnea

Ingrediente
 

sos Bolognese

  • 500 g carne tocată ( amestec porc și vită)
  • 1 ceapă mare
  • 1 morcovi mare
  • 1 felie de țelină
  • 2 căței de usturoi
  • 50 ml ulei
  • 150 ml vin alb, sec
  • 400 ml roșii pasate sau suc de roșii gros (1 conservă)
  • ~1 litru supă de vită (ținută la cald)
  • 1 linguriță oregano
  • sare și piper după gust
  • 100 ml lapte (opțional, dacă sosul e prea acid)

sos Bechamel

  • 500 ml lapte
  • 50 g unt (82% grăsime)
  • 50 g făină albă
  • ½ linguriță nucșoară rasă
  • sare și piper (de preferat alb) (după gust)

în plus

  • ~250 g foi lasagna (aprox. 15 foi)
  • 100 g parmezan (ras)
  • 30 g mozzarella (maturată sau fresca)
  • ~20 g unt moale (pentru uns tava)

Instrucțiuni de preparare
 

sos Bolognese - se poate face cu o zi înainte

  • Încingeți uleiul într-o tigaie mare și căliți ceapa tocată pentru 5 minute, apoi adăugați morcovul, țelina și usturoiul și căliți încă 7-8 minute, până când legumele se înmoaie.
    legume calite pentru sos Bolognese pentru lasagna
  • Adăugați carnea tocată, asezonați cu sare și piper, și gătiți până ce carnea își schimbă culoarea.
    carne gatita pentru sos Bolognese
  • Turnați vinul alb, lăsați-l să fiarbă câteva minute, apoi adăugați roșiile, oregano și jumătate din supă.
    supa de vita turnata in oala cu sos Bolognese
  • Fierbeți la foc mic timp de aproximativ 2 ore, acoperit, adăugând treptat restul de supă când lichidul scade. Dacă sosul vi se pare prea acid din cauza roșiilor, adăugați spre final puțin lapte.
    fierbere sos Bolognese pentru lasagna cu lapte pentru reglarea aciditatii

sos Bechamel

  • Topiți untul într-o cratiță încăpătoare.
    unt topit in cratita pentru preparare sos Bechamel
  • Adăugați făina "în ploaie" și amestecați bine cu un tel de mână timp de 2-3 minute.
    faina calita in unt pentru sos Bechamel
  • Păstrați focul la mic și turnați treptat laptele fierbinte, amestecând continuu până când sosul devine fin și fără cocoloașe.
    lapte turnat in cratita cu unt si faina pentru sos Bechamel
  • Fierberea sosului ar trebui să dureze maxim 5 minute. La final, potriviți gustul de sare, piper și nucșoară rasă.
    asezonare sos Bechamel cu nucsoara rasa

asamblare și coacere - tavă 30x20 cm

  • Ungeți tava cu unt moale și puneți un strat subțire de sos Bechamel pe fundul acesteia.
    montare primul strat de lasagna in tava
  • Așezați un strat de foi de lasagna, apoi un strat de sos Bechamel, sos Bolognese și presărați parmezan. Repetați procesul până ajungeți la 5 straturi.
    cum se monteaza lasagna Bolognese in tava
  • Ultimul strat va fi de foi acoperite cu sos Bechamel și eventual puțin sos Bolognese rămas.
    asamblare lasagna in tava - ultimul strat cu bechamel
  • Acoperiți cu folie de aluminiu și coaceți la 180°C timp de 30 de minute.
    coacere lasagna italiana in cuptor cu folie de aluminiu
  • Îndepărtați folia, adăugați restul de parmezan și mozzarella și coaceți încă 5-10 minute până se rumenește frumos.
    mozzarella si parmezan presarate in tava cu lasagna bolognese

Servire

  • Lăsați lasagna să se odihnească în tavă timp de 30 minute înainte să o tăiați, apoi o serviți caldă.
    taiere lasagna Bolognese dupa coacere

Bine de știut:

  • Carnea tocată și legumele fierb repede, dar sosul bolognese este cu atât mai gustos, cu cât fierbe mai mult timp la foc mic. Fierberea ar trebui să dureze minim 2 ore și jumătate, de aceea e mai bine să îl faceți cu o zi înainte, decât să grăbiți procesul.
  • Pentru că sosul bolognese nu este deloc o rețetă rapidă, întotdeauna este o idee bună să dublați cantitățile și să congelați o parte din el pentru altădată.
  • Dacă faceți lasagna cu foi uscate, sosul bolognese trebuie să fie mai fluid, pentru a avea suficient lichid care să înmoaie foile în cuptor.
  • Dacă faceți lasagna cu foi proaspete, puteți fierbe sosul până scade ceva mai mult.
  • Alegeți o tavă suficient de înaltă, ideal de 8 cm, în care să aveți loc să asamblați cele 5 straturi de foi cu sosuri între ele.
  • Orientați-vă de la început cum încap foile de lasagna în tavă. Dacă e nevoie să tăiați câteva foi ca să se așeze mai bine, puneți-le la hidratat în apă rece pentru 10 minute. Sunt foarte casante și în acest fel se vor tăia fără să se rupă necontrolat.
  • Lasagna italiană fierbe ca un vulcan. Ca să fiți siguri că sosul nu se scurge în cuptor și ajunge să fumege, așezați tava cu lasagna într-o tavă mai mare.
  • Timpul de odihnă după ce scoateți lasagna bolognese din cuptor e foarte important, nu doar pentru a obține porții frumoase, ci și pentru a lăsa timp sosurilor să se liniștească și aromelor să se așeze.
Valori nutriționale
Lasagna bolognese cu carne tocată și Bechamel – rețeta italiană clasică
Valori per porție
Calorii
762
% doza zilnică recomandată*
Grăsimi
 
44
g
68
%
Colesterol
 
112
mg
37
%
Carbohidrați
 
55
g
18
%
Fibre
 
4
g
17
%
Zahăr
 
12
g
13
%
Proteine
 
33
g
66
%
Vitamina A
 
3769
IU
75
%
Calciu
 
413
mg
41
%
* Valorile zilnice procentuale sunt calculate pentru o dietă de 2000 de calorii.

Note:

1. Datele nutriționale furnizate la unele rețete sunt estimative, iar rolul lor este doar informativ. Valorile nu pot fi garantate și nu ar trebui utilizate în tratamentul afecțiunilor medicale.

2. Secțiunile de echipamente și ingrediente de mai sus pot conține linkuri afiliate către produse pe care le folosesc și le recomand.

Distribuie pe Facebook Salvează pe Pinterest Trimite pe email
Ai încercat această rețetă? Dă-mi un tag pe Instagram!Menționează @iuliana_bucate_aromate ca să te pot găsi!

👩‍🍳 Îți plac rețetele mele?

Abonează-te la newsletterul meu și, în fiecare joi dimineață, îți trimit inspirație proaspătă, sfaturi și trucuri ca să-ți fie mai ieftin, mai ușor și mai plăcut în bucătărie.

🍪 Abonează-te aici

Din aceeași categorie

  • Mâncare cu cuscus, legume și carne de pui gătită în cratiță, gata de servire
    Cuscus cu pui și legume – rețeta rapidă într-o singură tigaie
  • reteta penne quattro formaggi
    Penne quattro formaggi super cremoase - rețeta gata în 10 minute
  • tortellini cu sos de roșii
    Tortellini cu sos de roșii - rețeta rapidă, într-o singură tigaie
  • paste cu dovlecei, smantana si parmezan
    Paste cu dovlecei, smântână și parmezan - rețeta simplă și rapida
5 shares
5 from 2 votes (2 ratings without comment)

Lasă un comentariu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

iuliana sbirnea

Bună, eu sunt Iuliana!

Mă bucur că ești aici!

Pe Bucate Aromate îți explic pas cu pas cum să gătești mâncăruri gustoase și deserturi delicioase cu ingrediente simple și naturale. Găsești aici peste 1200 de rețete, așa că meniul familiei tale e mereu asigurat!

Despre mine și povestea blogului

📬 Vrei să primești rețete simple, descoperiri din bucătăria mea și povești scrise cu poftă?

Abonează-te la newsletterul Bucate Aromate și vei primi o scrisoare în fiecare joi dimineața – cu inspirație, miros de prăjituri și o cană de cafea imaginară. ☕

Abonează-te aici 🍪

Rețete noi

  • Tocăniță de pipote și inimi de pui cu sos de roșii, servită cu piure de cartofi
    Tocăniță de pipote și inimi de pui cu sos de roșii - rețetă simplă și ieftină
  • Provizii pentru gătit rapid: ingrediente de bază din cămară, congelator, frigider și verdețuri proaspete.
    Ce să ai mereu în casă ca să gătești rapid — lista mea de provizii esențiale
  • Mâncare cu cuscus, legume și carne de pui gătită în cratiță, gata de servire
    Cuscus cu pui și legume – rețeta rapidă într-o singură tigaie
  • Crème brûlée servită în ramekin, decorată cu căpșuni, afine, mentă proaspătă și o păstaie de vanilie.
    Crème brûlée – rețeta clasică pas cu pas

Populare acum

  • Reteta tiramisu rapid fara oua
    Tiramisu fără ouă - rețeta rapidă cu mascarpone și frișcă
  • gem de căpşuni
    Gem de căpşuni cu puțin zahăr. Rețeta fără conservanţi.
  • paste cu carne tocata la cuptor macaronada de casa
    Paste cu carne tocată la cuptor – rețeta de macaronadă gratinată ca la mama acasă
  • vas alb cu castraveți murați și flori de mărar
    Castraveți murați de vară. Castraveți acriți la soare.

  • Rețete cu căpșuni
  • Rețete cu vișine sau cireșe
  • Rețete cu caise
  • Rețete cu dovlecei
  • Salate

  • Paste
  • Rețete cu pește și fructe de mare
  • Conserve
  • Rețete fără carne

VEZI TOATE CATEGORIILE

Rețete de tort pentru orice sărbătoare

  • Tort Napoleon tăiat pe platou de servire
    Tort Napoleon cu foi de casă și cremă de vanilie – rețeta autentică, pas cu pas
  • Tort cu mascarpone și vișine – rețeta simplă și spectaculoasă
  • tort cu crema de lamaie si fructe de padure
    Tort cu cremă de lămâie și fructe de pădure - rețeta delicioasă pentru orice ocazie
  • Tort cu spuma de capsuni
    Tort cu spumă de căpşuni
ALTE REȚETE DE TORT

Rețete de prăjituri explicate pas cu pas

  • clafoutis cu capsuni
    Clafoutis cu căpșuni - un desert cremos și delicios
  • prajitura cu visine
    Prăjitură pufoasă cu vișine sau cu cireșe
  • prajitura cu iaurt si fructe
    Prăjitură cu iaurt și fructe. Simplă, ieftină, delicioasă!
  • Pandispan cu caise si cirese
    Pandișpan cu caise și cireșe – desertul perfect de vară
ALTE REȚETE DE PRĂJITURI

Rețete actualizate

  • savarină pufoasă bine însiropată servită pe farfurie
    Savarine pufoase cu frișcă naturală – rețeta clasică, pas cu pas
  • Spaghete cu creveți și sos de roșii – rețetă simplă și gustoasă, gata în 30 de minute
    Spaghete cu creveți în sos de roșii și usturoi – rețetă mediteraneană rapidă, gata în 15 minute
  • Tiramisu la pahar cu mascarpone și frișcă – desert italian, fără ou crud, decorat festiv
    Tiramisu la pahar fără ouă crude, cu cremă fină de mascarpone și frișcă
  • reteta chec pufos cu lapte si cacao 2 tavi
    Chec pufos cu lapte și cacao - rețeta cu cana, pentru 2 tăvi

Articole utile

  • 30 de retete de vara
    30 de rețete de vară care nu te țin mult în bucătărie
  • coperta regim fara sare pe o tabla neagra
    Regim fără sare - ce mâncăm, ce cumpărăm? Rețete fără sare.
  • Cum gătim lintea?
    Cum să gătești lintea perfect. Fierbere și rețete cu linte
  • drojdie proaspata vs. drojdie uscata
    Drojdie proaspătă vs. drojdie uscată. Cât și cum folosim din fiecare?
VEZI ȘI ALTE ARTICOLE

Footer

↑ SUS ↑
  • Despre
  • Colaborări
  • Contact
  • FAQ
  • Rețete
  • Articole
  • Blog
  • Newsletter

Toate articolele, fotografiile și clipurile video care alcătuiesc conținutul acestui site, cât și drepturile de autor ale acestora, aparțin deținătorului site-ului bucate-aromate.ro. Copierea și diseminarea pe orice suport (publicații online sau scrise, broșuri, cărți etc) a acestora, în lipsa acordului scris al deținătorului, se vor pedepsi conform legii în vigoare (Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe).

Politica cookies

Politica de confidențialitate

Copyright © 2013 - 2025 Rețete culinare Bucate Aromate. Toate drepturile sunt rezervate.

Your vote:




A rating is required
A name is required
An email is required

Recipe Ratings without Comment

Something went wrong. Please try again.