Că mie, născută şi crescută pe malul Dunării îmi place foarte mult peştele, nu e de mirare. Mănânc cu plăcere orice fel de peşte, fie mare, fie mic şi plin de oase. Am o dexteritate mai ceva ca o pisică. Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre soţul meu, culmea, născut şi crescut pe malul aceleiaşi ape. Deşi îi place la gust, pentru el peştele cu oase e un adevărat coşmar. Ca să ne bucurăm amândoi de o masă gustoasă, trebuie să am grijă să cumpăr peşte cu oase ceva mai puţine, aşa cum este macroul sau fileuri, aşa cum am cumpărat pentru reţeta de azi. Destul de rar cumpăr biban sau caras şi atunci când se întâmplă totuşi, sunt egoistă, îl iau numai pentru mine 🙂
Fileurile de crap de astăzi le-am făcut pe grătarul aragazului (cel din cuptor). Dacă locuiţi la casă şi aveţi grătar în curte, treaba e mai simplă, iar peştele va fi cu siguranţă mai gustos decât al nostru, lucru pentru care vă invidiez 🙂 Dar pentru cei care locuiesc la bloc, e şi asta o metodă bună. Se face destul de repede, e gustos şi mai ales nu face fum. Dacă nu aveţi grătar incorporat, puteţi folosi o tigaie cu grill, dar trebuie să fiţi pregătiţi pentru un pic de fum şi miros de peşte în bucătărie.
Am servit fileurile de crap la grătar alături de cartofi natur, morcovi baby şi mazăre, dar voi puteţi face orice altă combinaţie de legume vă place.
Ingrediente pentru reţeta de file de crap la grătar cu legume natur
pentru 4 porţii
peşte la grătar
- aprox. 1 kg de fileuri de crap
- 3 linguri de ulei
- sucul de la o lamâie
- sare, piper, cimbru uscat - după gust
garnitura de legume natur
- 3 cartofi mari
- 100 g morcovi baby
- o mână de boabe de mazăre
- 50 g de unt (sau 2 linguri de ulei de măsline)
- sare, piper
Mod de preparare file de crap la grătar cu legume natur
- Spălaţi fileurile şi pipăiţi-le să vedeţi dacă nu cumva mai au oase. Ale mele au avut chiar multe, le-am extras cu o pensetă 😉
- Uscaţi bucăţile de peşte cu un şervet de hârtie, apoi le ungeţi cu puţin ulei (facem asta doar ca să nu se lipească de grătar), le condimentaţi după gust şi le stropiţi cu zeama de lămâie.
- Aşezaţi fileurile pe grătarul de la aragaz şi puneţi dedesubt o tavă.
- Aprindeţi grătarul şi intorduceţi peştele în partea de mijloc a cuptorului, cu tava dedesubt.
- Lăsaţi aproximativ 15 minute să se rumenească pe o parte, apoi îl întoarceţi pe partea cealaltă şi îl mai lăsaţi să se frigă încă 15 minute sau până se rumeneşte cât de mult vă place. Nu exageraţi totuşi, pentru că se va usca prea tare şi nu va mai fi la fel de gustos. Când e gata, peştele trebuie să aibă pielea crocantă la exterior, iar carnea să rămână fragedă şi suculentă în interior.
- Cât timp se frige peştele, ocupaţi-vă de legume. Puneţi la fiert în apă cu puţină sare cartofii tăiaţi cuburi şi într-un vas separat morcovii baby şi boabele de mazăre.
- Când peştele e gata, se serveşte cu legumele natur alături şi dacă vă place, cu un mujdei de usturoi sau cu hrean ras conservat în oțet. Pentru un gust mai bun, puneţi cubuleţe de unt (sau picuraţi ulei de măsline) peste legumele fierbinţi.
- Decoraţi cu felii de lămâie şi pătrunjel proaspăt.
Nu uitaţi că puteţi printa reţeta de file de crap la grătar cu legume natur pentru a o avea la îndemână atunci când o preparaţi sau să o păstraţi la colecţia voastră de reţete pentru mai târziu.
Poftă bună!
Simona Cretu a zis
ce bine arata!!!
Iuliana a zis
Multumesc, Simona! 🙂
Claudia a zis
Ah... ce bunatate! A mai ramas ceva si pentru pofticiosii de la munte? :p
Iuliana a zis
Pentru pofticiosii de la munte, avem oricand! 🙂