Timp estimat pentru citit: 8 minute
Cartofi natur, o garnitură potrivită aproape lângă orice mâncare. Rețeta de cartofi fierți cremoși, aromați, care se topesc în gură de buni ce sunt!

Cartofii natur sunt una dintre cele mai populare garnituri, simplă și versatilă. Sunt ieftini și buni, se fac ușor și se potrivesc minunat lângă orice fel de carne, de la pui și mușchiuleț de porc, până la carnea delicată de pește.
De altfel, cartofii natur sunt una dintre garniturile recomandate în articolul meu cu 6 rețete de somon la cuptor, tocmai pentru că sunt atât de buni și pe gustul tuturor.
Mergi direct la:
- 2 variante de cartofi natur - plusuri și minusuri
- Ingrediente
- Preparare - varianta 1 cu unt, usturoi și pătrunjel
- Preparare - varianta 2 cu ulei de măsline și mărar
- La ce mâncăruri îi servim
- Ce modificări puteți face
- Se pot pregăti dinainte?
- Cum se păstrează, cum se încălzesc?
- Extra sfaturi
- Întrebări frecvente
- Rețete la care să serviți cartofi natur
- Rețeta completă, cantități și mod de preparare
2 variante de cartofi natur - plusuri și minusuri
Eu cunosc 2 variante de cartofi natur, fiecare cu avantajele și dezavantajele ei. Pe ambele le fac destul de des, adaptându-mă situației de moment:
Cartofi natur | Varianta 1 cartofi natur cu unt, usturoi și pătrunjel | Varianta 2 cartofi natur cu ulei de măsline și mărar |
---|---|---|
Preparare | - cartofii se fierb în coajă | - cartofii se fierb curățați și tăiați cubulețe |
Avantaje | - își păstrează frumos forma, se pot servi și la o masă de sărbătoare. - se pot fierbe dinainte | - sunt gata mai repede - se pot face și de post |
Dezavantaje | - prepararea durează mai mult | - sunt mai apoși, nu își păstrează bine forma, se zdrobesc ușor |
Ingrediente
Orice variantă de cartofi natur ați alege să pregătiți, sunt sigură că aveți deja în casă tot ce vă trebuie, deoarece folosim doar ingrediente simple, banale și destul de prietenoase cu bugetul familiei.
În fotografiile de mai jos vedeți dintr-o privire tot ce vă trebuie pentru ambele variante. Pentru cantitățile exacte, vedeți rețeta completă la finalul postării.
Ingrediente pentru varianta 1: cartofi natur cu unt, usturoi și pătrunjel

- cartofi - folosim roz sau cartofi speciali pentru salată care pot avea coaja albă, dar își păstrează bine forma la fiert
- unt - cu 82% grăsime
- usturoi
- pătrunjel proaspăt
- sare și piper
Ingrediente pentru varianta 2: cartofi natur de post cu ulei de măsline și mărar

- cartofi - folosim roz sau cartofi speciali pentru salată
- ulei de măsline - de preferat extravirgin
- mărar proaspăt
- sare și piper
- nucșoară rasă - opțional, dacă vă place
Preparare - varianta 1 cu unt, usturoi și pătrunjel
- Spălați cartofii și îi puneți la fiert într-o oală cu apă cât să îi acopere bine. Puneți în apă și o lingură de sare.
- Când cartofii sunt fierți (aprox. 40 min.), îi scurgeți de apa în care au fiert și îi stropiți cu un jet de apă rece. Curățați cartofii de coajă și îi tăiați cuburi de 3-4 cm.
- Puneți untul să se topească într-o tigaie, apoi adăugați cuburile de cartofi.
- Presărați sare, piper și usturoiul trecut prin presă. Amestecați ușor să nu zdrobiți cartofii. La final presărați pătrunjelul tocat fin.
Preparare - varianta 2 cu ulei de măsline și mărar
- Curățați cartofii de coajă, îi spălați și îi tăiați cuburi de 3-4 cm.
- Puneți cuburile de cartofi la fiert în apă rece cu sare, cât să îi depășească bine.
- Când cartofii sunt fierți (aprox. 15 min.), îi scurgeți de apă și îi puneți într-un castron.
- Puneți ulei de măsline, sare, piper, nucșoară și mărar. Amestecați ușor să nu îi zdrobiți.


La ce mâncăruri îi servim
Cartofii natur cu unt, usturoi și pătrunjel sunt garnitura ideală lângă o friptură la cuptor, un piept de pui la tigaie sau o porție de cârnați de casă.
Se potrivesc și la mâncăruri cu sos, la șnițele sau lângă un pește gătit la cuptor sau pe grătar.
Dacă e perioadă de post puteți servi cartofii natur cu ulei de măsline și mărar ca atare sau lângă o porție de chifteluțe de post din legume crude date pe răzătoare.
O altă idee ar fi să le puneți alături câteva linguri de ciupercuțe la tigaie și veți avea un meniu de post simplu și savuros.
Ce modificări puteți face
Puteți face fără grijă orice combinație între cele 2 variante. Câteva exemple:
- Puteți pune usturoi și la cartofii de post cu ulei de măsline sau puteți pune nucșoară la cartofii natur cu unt pregătiți la tigaie.
- Puteți renunța la usturoi dacă nu vă place sau îl puteți înlocui cu pudră de usturoi, care are o aromă mai blândă și un miros mai discret.
- Puteți folosi și alte verdețuri care vă plac, de exemplu cimbrișor sau frunze tinere de ceapă verde tocate mărunt.
- Dacă vă plac mâncărurile picante, câțiva fulgi de chilli presărați la final vor îmbogăți atât gustul, cât și aspectul.

Se pot pregăti dinainte?
Cartofii natur sunt grozav de buni proaspeți, imediat după preparare, așa că ideal ar fi să faceți doar atât cât se mănâncă la o masă.
Dacă vreți să îi pregătiți dinainte, fierbeți cartofii în coajă și îi puteți păstra 1-2 zile într-un loc răcoros. Îi curățați și îi tăiați cubulețe în ziua servirii și înainte să vă așezați la masă îi lăsați să se încălzească foarte bine, la foc mic, în tigaia cu unt topit. La final asezonați după preferințe.
Cum se păstrează, cum se încălzesc?
Dacă nu s-au mâncat toți sau dacă doriți să îi luați în zilele următoare la pachet, păstrați resturile de cartofi într-o caserolă cu capac. Vor rezista 3 zile la frigider.
Cartofii natur se pot încălzi în cuptorul cu microunde pentru 2-4 minute sau în cuptorul mare, la 180 de grade pentru 15 minute.
Extra sfaturi
- Alegeți cartofi de aceeași mărime ca să fiarbă în același timp. În mod similar, dacă îi fierbeți curățați, încercați să îi tăiați cuburi de aceeași dimensiune.
- Indiferent dacă îi fierbeți întregi sau tăiați, puneți o lingură rasă de sare în apă. Cartofii vor fi mai gustoși și exact ca peștele sau ca pastele, își vor trage sare atât cât le trebuie. Să nu vă fie teamă că puneți prea multă!
- Cartofii sunt fierți suficient atunci când intră ușor furculița în ei. Nu îi fierbeți în exces!
- La final, fiți generoși cu condimentele! Cartofii naturi fără sare și piper suficient vor fi fazi.
Întrebări frecvente
Cartofii natur sunt cartofi fierți, tăiați cuburi și asezonați cu unt, sare, piper și vedeață.
Folosiți cartofi roz sau cartofi albi speciali pentru salate, care au puțin amidon și își păstrează bine forma după fierbere.
Cartofii natur se pun la fiert în apă rece cât să îi acopere bine.
Rețete la care să serviți cartofi natur
Rețeta completă, cantități și mod de preparare

Cum facem cartofi natur - 2 rețete simple
Rețeta Video
Ingrediente
varianta 1 - cartofi natur cu unt, usturoi și pătrunjel
- 1 kg cartofi roz sau cartofi pentru salată
- 100 g unt cu 82% grăsime
- 2 căței de usturoi
- pătrunjel proaspăt
- sare și piper
varianta 2 - cartofi natur cu ulei de măsline și mărar (rețetă de post)
- 1 kg cartofi roz sau cartofi pentru salată
- 3 linguri ulei de măsline
- mărar proaspăt
- sare și piper
- nucșoară (opțional)
Instrucțiuni de preparare
varianta 1 - cartofi natur cu unt, usturoi și pătrunjel
- Spălați cartofii și îi puneți la fiert într-o oală cu apă cât să îi acopere bine. Puneți în apă și o lingură de sare.
- Când cartofii sunt fierți (aprox. 40 min.), îi scurgeți de apa în care au fiert și îi stropiți cu un jet de apă rece. Curățați cartofii de coajă și îi tăiați cuburi de 3-4 cm.
- Puneți untul să se topească într-o tigaie, apoi adăugați cuburile de cartofi.
- Presărați sare, piper și usturoiul trecut prin presă. Amestecați ușor să nu zdrobiți cartofii. La final presărați pătrunjelul tocat fin.
varianta 2 - cartofi natur cu ulei de măsline și mărar (rețetă de post)
- Curățați cartofii de coajă, îi spălați și îi tăiați cuburi de 3-4 cm.
- Puneți cuburile de cartofi la fiert în apă rece cu sare, cât să îi depășească bine.
- Când cartofii sunt fierți (aprox. 15 min.), îi scurgeți de apă și îi puneți într-un castron.
- Puneți ulei de măsline, sare, piper, nucșoară și mărar. Amestecați ușor să nu îi zdrobiți.
Note:
1. Datele nutriționale furnizate la unele rețete sunt estimative, iar rolul lor este doar informativ. Valorile nu pot fi garantate și nu ar trebui utilizate în tratamentul afecțiunilor medicale.
2. Secțiunile de echipamente și ingrediente de mai sus pot conține linkuri afiliate către produse pe care le folosesc și le recomand.
Distribuie pe Facebook Salvează pe Pinterest Trimite pe email
Lasă un comentariu