Ciocolata de casă este unul dintre cele mai îndrăgite deserturi și tuturor ne amintește de "batonul copilăriei". Dacă vrei să încerci o prezentare mai elegantă, cu care să îți impresionezi prietenii și familia îți recomand să încerci rețeta de ciocolată de casă în foi de napolitană sau ciocolată cu lapte praf în foi Lica, cum era cunoscută pe vremuri.
Această rețetă este perfectă pentru orice ocazie, fie că sărbătorești un eveniment special sau vrei să faci o bucurie copiilor. Iar dacă o tai și o ambalezi frumos, ciocolata de casă poate fi un cadou dulce și deosebit pentru cineva drag.
Folosind ingrediente simple și ușor de găsit, poți să prepari în câteva minute un desert delicios care va fi pe gustul tuturor.
Iar dacă nu vrei să folosești foi de napolitane, nu-i nimic! Pe Bucate Aromate găsești cea mai simplă rețetă de ciocolată cu lapte praf! Încearc-o și nu vei regreta!
Iar dacă după ce faci ciocolata de casă, îți mai rămân foi de napolitană, iată încă 2 rețete la care le poți folosi:
Mergi direct la:
Ingrediente pentru ciocolată de casă în foi de napolitană
Cantitățile exacte ale ingredientelor le găsiți la final, în caseta cu rețeta completă pe care o puteți salva sau tipări ca să o aveți la îndemână atunci când gătiți. Iar mai jos vedeți dintr-o privire tot ce vă trebuie pentru rețeta de ciocolată de casă în foi de napolitană.
- lapte praf - folosiți lapte praf special pentru cofetărie (eu am folosit Rarăul, dar e bun și Dr Oetker) pe care îl găsiți în supermarketuri la raioanele de produse pentru patiserie.
- cacao - este cea care dă atât aroma cât și culoarea, de aceea alegeți o cacao de bună calitate, de preferat cacao neagră cu peste 20% unt de cacao.
- sare - un praf de sare va echilibra gustul și va evidenția aromele de cacao și de rom.
- unt - cu 82% grăsime, rece ca să îl puteți tăia cuburi
- zahăr - din păcate ciocolata de casă este un desert foarte dulce. Am redus cât am putut cantitatea de zahăr din rețetă (vezi mai jos), dar totuși avem nevoie de el pentru a forma un sirop bine legat care va da mai departe consistența pastei de ciocolată de casă.
- arahide - coapte, nesărate. Le puteți lăsa întregi, dar ciocolata se taie mai ușor și mai frumos dacă le mărunțiți grosier din cuțit. De asemenea, le puteți înlocui cu nuci, migdale sau fistic sau cu fructe uscate: stafide, merișoare, etc.
- rom - dacă nu aveți copii micuți, vă recomand să folosiți un rom adevărat cu aromă puternică și plăcută, de exemplu un rom Stroh. Dacă aveți copii, îl puteți înlocui cu altă aromă, respectând aceeași cantitate de lichid (40 ml) sau îl puteți înlocui cu apă. Este important să se păstreze proporția între ingredientele uscate și cele umede.
- apă - o folosim la formarea siropului de zahăr care dă consistența ciocolatei.
- foi de napolitană - se găsesc în mai toate magazinele, sunt cunoscute și sub denumirea de "foi Lica".
Nu uitați să vedeți cardul de rețetă de la final, pentru cantitățile exacte ale ingredientelor!
Cum facem ciocolată de casă în foi de napolitană - rețeta pas cu pas
Ciocolata de casă este o rețetă foarte ușoară. Chiar și un copil poate face singur o ciocolată de casă foarte reușită. Iată mai jos modul de preparare pas cu pas:
1. Într-un castron cerneți laptele praf, pudra de cacao și sarea. Amestecați cu o spatulă să omogenizați amestecul.
2. Într-o crăticioară puneți: zahărul, apa și untul tăiat cuburi. Puneți crăticioara pe foc mediu-mic și după ce untul se topește iar amestecul ajunge la punctul de fierbere, reduceți focul și fierbeți un minut.
3. Lăsați siropul să se răcorească timp de 5-7 minute, dar amestecați din când în când să nu facă pojghiță deasupra.
4. Turnați siropul în castron, peste laptele praf amestecat cu cacao. Adăugați acum romul și arahidele întregi sau mărunțite grosier din cuțit.
5. Amestecați cu o spatulă până când nu se mai văd urme de lapte praf sau cacao uscată și obțineți o pastă densă și omogenă. De acum trebuie să vă mișcați rapid pentru că pasta de ciocolată se răcește și devine greu de întins.
6. Tăiați în 2 jumătăți pe lungime o foaie de napolitană. Aveți nevoie de 2 bucăți de aprox. 30x20 cm. Puneți pasta de ciocolată peste o jumătate de foaie și o întindeți uniform cu dosul unei linguri. Ca să meargă mai ușor, umeziți lingura în apă.
7. Peste stratul de ciocolată așezați cealaltă foaie de napolitană, apoi puneți un fund de lemn și peste acesta o greutate care să preseze ciocolata. Lăsați-o la presat, pe blatul din bucătărie pentru 30 de minute.
8. Ambalați ciocolata în folie alimentară și dați-o la frigider pentru cel puțin 8 ore, apoi o puteți tăia.
Cum se păstrează
Ciocolata de casă în foi de napolitană se păstrează cel mai bine într-un recipient cu capac în cămară sau în frigider. Asigurați-vă că este bine acoperită pentru a evita absorbția mirosurilor neplăcute din frigider.
Alte sfaturi pentru reușita rețetei
- Cerneți laptele praf și pudra de cacao printr-o sită deasă. Ambele au tendința să formeze aglomerări și nu ne dorim o ciocolată de casă cu cocoloașe.
- Asiurați-vă că ați amestecat foarte bine laptele praf și pudra de cacao pentru a obține o compoziție omogenă.
- Raportul dintre lichide și ingredientele uscate este important în această rețetă. Dacă nu folosiți rom, ci alte arome solide, de exemplu zahăr vanilat Bourbon sau extracte concentrate din care puneți foarte puțin, adăugați în plus la sirop 40 ml de apă!
- Foile de napolitană au de obicei ambalaj transparent, așa că unitați-vă puțin la ele și încercați să alegeți foi cât mai groase și mai rezistente. Dacă sunt prea subțiri, se vor crăpa ușor când întindeți pasta de ciocolată care este destul de densă.
- Asigurați-vă că întindeți foarte bine pasta de ciocolată astfel încât să nu rămână goluri de aer în compoziție.
- Respectați timpul de răcire, altfel nu veți putea tăia frumos ciocolata.
- Dacă vreți să renunțați la foile de napolitană, turnați ciocolata într-o tavă de aprox. 20x20 cm tapetată cu hârtie de copt și o presați foarte bine cu dosul unei linguri ca să o puteți întinde uniform.
Alte rețete simple și bune din copilărie
Vrei să încerci și alte rețete asemănătoare? Iată ce mai găsești pe blog:
Rețeta completă, cantități și mod de preparare
Ciocolată de casă în foi de napolitană
Rețeta Video
Ingrediente
- 500 g lapte praf
- 80 g cacao (am folosit cacao neagră cu 20% unt de cacao)
- ¼ linguriță de sare
- 150 g de unt cu 82% grăsime (rece)
- 300 g zahăr
- 100 g arahide (coapte, nesărate)
- 40 ml rom Stroh
- 150 ml de apă
- 1 foaie mare de napolitană, aprox. 30x40 cm (tăiată în două 2)
Instrucțiuni de preparare
- Într-un castron cerneți laptele praf, pudra de cacao și sarea. Amestecați cu o spatulă să omogenizați amestecul.
- Într-o crăticioară puneți: zahărul, apa și untul tăiat cuburi. Puneți crăticioara pe foc mediu-mic și după ce untul se topește iar amestecul ajunge la punctul de fierbere, reduceți focul și fierbeți un minut.
- Lăsați siropul să se răcorească timp de 5-7 minute, dar amestecați din când în când să nu facă pojghiță deasupra.
- Turnați siropul în castron, peste laptele praf amestecat cu cacao. Adăugați acum romul și arahidele întregi sau mărunțite grosier din cuțit.
- Amestecați cu o spatulă până când nu se mai văd urme de lapte praf sau cacao uscată și obțineți o pastă densă și omogenă. De acum trebuie să vă mișcați rapid pentru că pasta de ciocolată se răcește și devine greu de întins.
- Tăiați în 2 jumătăți pe lungime o foaie de napolitană. Aveți nevoie de 2 bucăți de aprox. 30x20 cm. Puneți pasta de ciocolată peste o jumătate de foaie și o întindeți uniform cu dosul unei linguri. Ca să meargă mai ușor, umeziți lingura în apă.
- Peste stratul de ciocolată așezați cealaltă foaie de napolitană, apoi puneți un fund de lemn și peste acesta o greutate care să preseze ciocolata. Lăsați-o la presat, pe blatul din bucătărie pentru 30 de minute.
- Ambalați ciocolata în folie alimentară și dați-o la frigider pentru cel puțin 8 ore, apoi o puteți tăia.
Bine de știut:
- Cerneți laptele praf și pudra de cacao printr-o sită deasă. Ambele au tendința să formeze aglomerări și nu ne dorim o ciocolată de casă cu cocoloașe.
- Asiurați-vă că ați amestecat foarte bine laptele praf și pudra de cacao pentru a obține o compoziție omogenă.
- Raportul dintre lichide și ingredientele uscate este important în această rețetă. Dacă nu folosiți rom, ci alte arome solide, de exemplu zahăr vanilat Bourbon sau extracte concentrate din care puneți foarte puțin, adăugați în plus la sirop 40 ml de apă!
- Foile de napolitană au de obicei ambalaj transparent, așa că unitați-vă puțin la ele și încercați să alegeți foi cât mai groase și mai rezistente. Dacă sunt prea subțiri, se vor crăpa ușor când întindeți pasta de ciocolată care este destul de densă.
- Asigurați-vă că întindeți foarte bine pasta de ciocolată astfel încât să nu rămână goluri de aer în compoziție.
- Respectați timpul de răcire, altfel nu veți putea tăia frumos ciocolata.
- Dacă vreți să renunțați la foile de napolitană, turnați ciocolata într-o tavă de aprox. 20x20 cm tapetată cu hârtie de copt și o presați foarte bine cu dosul unei linguri ca să o puteți întinde uniform.
Note:
1. Datele nutriționale furnizate la unele rețete sunt estimative, iar rolul lor este doar informativ. Valorile nu pot fi garantate și nu ar trebui utilizate în tratamentul afecțiunilor medicale.
2. Secțiunile de echipamente și ingrediente de mai sus pot conține linkuri afiliate către produse pe care le folosesc și le recomand.
Flory a zis
Bună ziua!Arata foarte bine ciocolata dvs în foi de napolitana 🙂
Aveam și eu niște foi de napolitana și am zis sa încerc reteta dvs cat si niște lapte praf care urmează sa îmi expire, și m-am gândit sa fac acest desert, doar ca eu am lapte praf cam jumătate din cantitatea din reteta sau chiar jumătate și un sfert ca să spun asa 🙂
Timpul pt sirop rămâne același? De 1 minut ?
O zi frumoasa!
Iuliana Sbîrnea a zis
Da, tot un minut va fi suficient. Sper să vă placă ciocolata. Poftă bună!
Flori a zis
Bună ziua!De abia acum am putut sa vad aici pe blog răspunsul de la dvs, am avut eu probabil o problema din telefon ca nu puteam nici reteta sa o caut în motorul dvs de căutare.
Încă o data mulțumesc pt reteta, stiu ca v-am scris si pe youtube.Foarte bună ciocolata în foi de napolitana.
Îți vine să mănânci intr-una ????
Acum am în lucru saratele cu iaurt și untura.Revin cu un comentariu după ce termin.
O zi frumoasa!
Iuliana Sbîrnea a zis
Vai, cât mă bucur că a ieșit bine și că v-a plăcut! Să o mâncați sănătoși!
Abia aștept să îmi spuneți dacă v-au plăcut și sărățelele. Spor la treabă și numai bine!
Teodora a zis
imi spui te rog ce cacao ai folosit? (firma). am avut rezultate diferite in functie de ce cacao am folosit si as vrea sa merg la sigur.. mersi!
Iuliana a zis
De obicei folosesc cacao de Zaan, dar in ultima vreme am gasit si Van Houten, foarte buna si ea.
Claudia Larisa Damian a zis
Dintre multe, multe retete de ciocolata de casa, aceasta pregatita de tine este chiar reusita. De aceea vreau sa o incerc si eu.
Livia a zis
Buna,
Te rog sa inlocuiesti in lista din articol la Didi Food Design vechiul link, cu acesta la care ai aprobat ping-back http://rouavision.ro/2013/12/20/biscuiti-cu-lamaie-christmas-lemon-cookies/ Multumesc!
vavaly a zis
draga mea iti multumesc mult pentru reteta asta. a facut deliciul mesei de revelion si a celor de dupa. nici nu ne a mai trebuit alt dulce. a iesit perfecta, s a facut repede si sotul a fost mai mult decat incantat :). cu siguranta voi mai face.
Iuliana a zis
Multumesc mult pentru feed-back, Vali!
Ma bucur mult ca a iesit bine si ca v-a placut 🙂
Drept sa zic, am avut ceva emotii cand mi-ai spus ca o faci 😀
vavaly a zis
stii ce mi a traznit acu prin minte? sa ne intalnim odata la o provocare culinara :). habar n am cum si ce fel dar tare mi-ar placea. cred ca ar iesi o bucatareala de pomina.
Iuliana a zis
Oricând de acord! Poate punem la cale o formulă şi mai găsim şi alte amatoare de provocări şi o facem! 🙂
vavaly a zis
ce frumos ar fi ... daca ne propunem reusim 🙂
Ingrid a zis
Hm...nu pare deloc complicat...Mereu mi-a fost frica de ciocolata de casa, mi se parea nu stiu ce complicatie....As zice ca merita incercat.
Iuliana a zis
Nu este complicat si merita!
Eu sunt o mare mancatoare de ciocolata, dar dintre toate cea de casa imi place cel mai si cel mai mult 🙂
Food and Beyond a zis
Nu contează caloriile. Nici măcar Joulii. Ciocolată să fie! Cu multă nucă, evident.
Iuliana a zis
Asa este, cand e vorba de ciocolata, nimic nu mai conteaza 😀
Multumesc pentru vizita! 🙂