Frigănele. Sau cum să faci pâine prăjită cu ou și să te simți din nou copil

Cuprinși de valul mic dejunurilor fancy cu toasturi sofisticate de avocado, smoothie-uri sau fulgi și semințe scufundate în lapte vegetal (aici mă includ și pe mine, uneori!), am cam uitat că mulți dintre noi am crescut mari și sănătoși cu… bietele frigănele.

Am dat uitării atâtea duminici magice în care tot blocul mirosea dis de dimineață a pâine trecută prin ou și prăjită…ei bine, da, în ulei! Cât de fericiți eram când ieșeam afară la joacă având în mână câte o felie de pâine aurie presărată doar cu zahăr pentru că mai mult nici nu-i trebuia! Era, oricum, desertul suprem al acelor vremuri. Hai, jurați-vă că un smoothie bowl cu spanac și semințe de chia vă face la fel de fericiți! 😀

În timp ce noi am ales să dăm frigăneaua din mână pe avocado-ul de pe gard, alte nații o pun încă la loc de cinste, numită după țara care și-o adjudecă, drept: “pain perdu“, “tostées dorées”, „torrija”, „arme ritter”,”french toast“, etc.

Aflată la un moment dat într-o delegație într-o țară străină, la hotel ni se ofereau doar două variante de mic dejun: english breakfast-ul cel cu fasole și cârnați – ceva imposibil de savurat cu noaptea în cap de către o doamnă delicată – și french toast, adică taman frigănelele de duminică ale mamei mele. E de la sine înțeles ce am ales, nu-i așa?

Da, dar pe o porție de frigănele fix-fix ca în fotografia de mai jos, adică atât de mică și cu exact atâtea fructe, am dat 15 Euro! Pentru că alții consideră french toast-ul un produs à la carte, făcut pe loc, adică proaspăt, natural și prețios, așadar! Pentru noi frigănelele sunt prea ieftine și desuete și ce se vezi, mai sunt și prăjite în unt sau ulei, adică total nesănătoase după noile standarde.

N-am să cred nici să mă pici cu ceară că francezii, austriecii, nemții sau spaniolii au inventat frigănelele! Adică gospodinelor din România nu le putea veni ideea să tăvălească pâinea veche prin lapte și ou și să o prăjească în tigaie! Să o presare cu zahăr. Și cu scorțișoară, așa cum făcea mama mea. Economia la sânge și încropirea unei mese care să sature câteva guri din te miri ce, era cândva în ADN-ul oricărei românce. Cu siguranță nu au așteptat idei de refolosire a pâinii vechi la granița de vest a țării!

Atâta doar că alte nații, mai puțin obligate de istorie să se ocupe doar de supraviețuire după războaiele care se țineau lanț, au găsit timp și interes să scrie despre gastronomie și să își consemneze rețetele.

Să revenim la copilărie, zic! Să batem două ouă și să punem o tigaie pe foc! Avem treabă, azi facem frigănele. De-ale noastre! 🙂

Mod de preparare frigănele (pâine prăjită cu ou)

Să faci frigănele e cea mai simplă treabă din lume! Nu îți trebuie decât cam ceea ce vezi în fotografia de mai jos. Adică niște pâine veche de vreo 2 zile, lapte și ouă. Zahărul și scorțișoara pot fi opționale. Nu vă faceți griji în privința cantităților! Sunt convinsă că vă pricepeți de minune să le adaptați din mers. Încă un ou sau încă puțin lapte, rezolvă problema dacă aveți cumva mai multă pâine veche de salvat.

Modul de preparare nu e doar simplu, ci și intuitiv. Se trece pâinea mai întâi prin lapte rece, nu prea mult, doar câteva secunde pe fiecare parte, suficient ca miezul să absoarbă bine laptele, apoi prin ouăle bătute cu un praf de sare și imediat le punem în tigaia cu ulei sau unt încins și le prăjim pe ambele părți. Oul va forma o peliculă aurie la suprafața feliilor de pâine, în timp ce miezul rămâne moale și delicios.

Inutil să vă mai spun că vor avea un gust mult mai fin și mai bogat dacă alegeți să le prăjiți în unt. Dar cum toată copilăria mea le-am mâncat prăjite în ulei, eu așa le fac și acum.

Cât de rumenite trebuie să fie frigănelele, e doar chestie de gust. Mie îmi plac mai blonde. Soțul meu mereu mi le cere mai rumenite. Nu-i bai, putem face frigănele blonde sau brunete, pentru toate gusturile, reglând pur și simplu timpul de prăjire. Odată prăjite, lăsați frigănelele să se scurgă de ulei pe un șervet de hârtie până se răcoresc puțin, apoi le puteți servi celor dragi.

Pentru că la noi în familie frigănelele au fost întotdeauna mic dejun dulce sau desert, așa au rămas și în sufletul meu. Dar știu că în alte zone ale țării sau în alte familii, frigănelele se serveau simple, alături de mâncarea de mazăre sau de spanac. Am mai aflat și de frigănele presărate cu telemea rasă. E incredibil cât de gustoase pot fi și acestea, în simplitatea lor!

Avantajul este că odată făcute și aduse la masă, fiecare membru al familiei le poate servi după pofta inimii cu ce dorește: cu zahăr pudră, zahăr tos, miere de albine și fructe proaspete, cu dulceață, cu cașcaval sau brânză rasă, cu scorțișoară, etc.

Pentru cei care doresc un mic dejun complet și echilibrat, vă las mai jos o sugestie: frigănelele pot fi servite pe un pat de spanac sau orice altă salată proaspătă, presărate cu puțină brânză sau cașcaval. În acest fel, nu poate spune nimeni că nu avem și legume proaspete în farfurie 😉

Limita e dată de imaginația și de gusturile fiecăruia. Avem, așadar, liber la frigănele! Numai să reușim să ne aducem aminte de ele mai des!

Dacă vă e dor și de alte rețete uitate din copilăria noastră, le găsiți adunate laolaltă de către colegii mei de proiect gastronomic, pe site-ul Selgros Caută Pasiunea. Poftă bună!