Bucate Aromate

  • Rețete
  • Articole
  • Newsletter
  • YouTube
  • Despre
  • Contact
menu icon
go to homepage
  • Rețete
  • Articole
  • Newsletter
  • YouTube
  • Despre
  • Contact
search icon
Homepage link
  • Rețete
  • Articole
  • Newsletter
  • YouTube
  • Despre
  • Contact
×
Acasă » Colecții de rețete

Prăjituri cu gem – cele mai bune rețete de casă pentru orice ocazie

Iuliana Sbirnea autoare Bucate Aromate - retete simple pentru familie si prieteni
Actualizată: 20 mart. 2026 · Publicată: 12 iul. 2021 de Iuliana Sbîrnea · Postarea poate conține link-uri afiliate· Lasă un comentariu
35 shares

Citește articolul în 7 minute

Dacă și voi aveți în cămară borcane de gem, dulceață sau magiun care așteaptă cuminți să le vină rândul, articolul acesta o să vă fie de folos. În loc să le lăsați uitate pe raft, le puteți transforma în tot felul de bunătăți: prăjituri fragede, rulade, tarte, cornulețe, biscuiți sau deserturi mai elegante, pentru mese festive.

Colaj cu prăjituri de casă cu gem: rulade, prăjituri cu foi, tartă cu gem, cornulețe și deserturi cu cremă

Gemul este unul dintre cele mai practice ingrediente pentru deserturile de casă. Dă gust, culoare, aromă și, de multe ori, rezolvă foarte simplu umplutura unei prăjituri. În plus, vă ajută să folosiți cu rost ce ați pregătit vara și toamna, fără să mai cumpărați cine știe ce ingrediente sofisticate.

Am adunat aici rețete cu gem pentru toate gusturile: de la prăjituri simple, pe care le faceți într-o după-amiază obișnuită, până la deserturi mai deosebite, numai bune de pus pe platou la sărbători. Iar la finalul articolului v-am lăsat și câteva sfaturi utile despre cum alegeți gemul potrivit pentru fiecare desert, ce faceți dacă e prea gros sau prea subțire și ce combinații de arome ies cel mai bine.

Iuliana Sbirnea ținând pe un suport de lemn o felie de prăjitură Zi și Noapte cu gem și glazură de ciocolată, în bucătărie
Una dintre prăjiturile de casă care merită mereu un loc într-o colecție de deserturi cu gem: Prăjitura Zi și Noapte.

Un singur lucru important înainte să începeți: dacă vreți să folosiți borcane mai vechi din cămară, verificați să fie perfect în regulă: fără capac umflat, fără miros suspect, fără urme de fermentare sau mucegai. Dacă borcanul e bun, merge direct în prăjitură. Dacă nu, nu merită riscul.

Mergi direct la:
  • Rețete de prăjituri cu gem pe care merită să le încercați
  • Cum alegeți gemul potrivit pentru prăjituri
  • Ce faceți dacă gemul e prea gros sau prea subțire
  • Ce arome se potrivesc cel mai bine cu gemurile din prăjituri
  • Câteva lucruri bune de știut când coaceți cu gem
  • Alte colecții de rețete

Rețete de prăjituri cu gem pe care merită să le încercați

Prăjitura Greta Garbo (Jerbo) cu nucă și gem de caise
O prăjitură de sărbătoare cu foi fragede, nucă și gem de caise, din categoria deserturilor care nu se demodează niciodată. Are gust bogat, se taie frumos și e una dintre acele rețete care fac impresie bună pe orice platou.
Rețeta de prăjitură Greta Garbo
prajitura Greta Garbo (Jerbo)
Prăjitura Albinița cu foi fragede, miere și gem
Una dintre cele mai iubite prăjituri de casă, cu foi cu miere, cremă fină de griș și un strat de gem care leagă perfect toate aromele. E genul de prăjitură care se face cu răbdare, dar merită din plin.
Rețeta de prăjitură Albinița
Prajitura Albinita asezata pe platou alb cu picior
Prăjitura cu gem și aluat răzuit
O prăjitură de casă simplă și tare iubită, cu aluat fraged, ușor crocant și un strat generos de gem cu nucă. E genul acela de desert care vă duce imediat cu gândul la copilărie și la tăvile bune făcute în casă.
Rețeta de prăjitură cu gem și aluat răzuit
Prajitura cu gem si aluat razuit
Prăjitura cu bulion și gem, cu 4 foi și cremă de griș
Una dintre cele mai surprinzătoare și mai bune prăjituri de post, cu foi fragede, cremă fină de griș și un strat de gem ușor acrișor. Se face din ingrediente simple, dar rezultatul e mult mai bun decât v-ați aștepta.
Rețeta de prăjitură cu bulion și gem
prajitura cu bulion
Prăjitura Figaro cu bezea, nucă și gem
O prăjitură de casă cu gust nostalgic, făcută din straturi simple care se potrivesc minunat: blat fraged, gem, nucă și bezea ușor crocantă. E una dintre acele rețete vechi, bune și cinstite, care nu au nevoie de prezentări complicate.
Rețeta de prăjitură Figaro
Prajitura-Figaro_reteta
Rețeta ruladă cu gem în două variante
Un desert simplu, ieftin și foarte bun, perfect când vreți ceva dulce făcut repede. Puteți alege varianta clasică sau pe cea cu cacao, în funcție de ce aveți poftă și de ce borcan de gem vă face cu ochiul din cămară.
Rețeta de ruladă cu gem
felii de rulada cu gem pe platou
Ruladă cu gem de căpşuni şi cremă de vanilie
O ruladă fină și elegantă, potrivită atunci când vreți un desert de casă care să arate frumos și să placă tuturor. Combinația dintre crema de vanilie și gemul aromat de căpșuni este delicată, echilibrată și foarte greu de refuzat..
Rețeta de ruladă cu gem și cremă de vanilie
Rulada cu gem de capsuni si crema de vanilie (1)
Ruladă cu cremă de brânză și gem de mure
Un desert delicat și foarte plăcut, în care crema de brânză și gemul de mure se completează perfect. Are gust proaspăt, ușor acrișor și e o alegere foarte bună când vreți o ruladă mai fină și mai deosebită.
Rețeta de ruladă cu cremă de brânză și gem
Ruladă cu cremă de brânză şi mure
Prăjitura Zi și Noapte cu gem și glazură de ciocolată
Una dintre acele prăjituri de casă care plac aproape tuturor, cu două blaturi contrastante, gem acrișor și glazură de ciocolată. Arată frumos pe platou, se taie bine și e potrivită atât pentru familie, cât și pentru musafiri.
Rețeta de prăjitură Zi și Noapte
Prăjitura Zi și Noapte cu blat de cacao, blat simplu, gem de prune și glazură de ciocolată
Negresă de post cu gem de caise și migdale
O negresă de post simplă, umedă și foarte gustoasă, în care gemul de caise aduce aromă și frăgezime, iar migdalele completează perfect ciocolata. E una dintre rețetele acelea care îi conving și pe cei care, teoretic, „nu mănâncă deserturi de post".
Rețeta de negresă de post cu gem de caise
Negresa de post cu gem de caise si migdale
Prăjitură cu gem și bezea
O prăjitură de casă cu straturi care se completează minunat: blat fraged, gem aromat și bezea cu nucă, ușor crocantă la suprafață. Are acel farmec al rețetelor vechi, bune și generoase, din care cu greu te oprești la o singură bucată.
Rețeta de prăjitură cu gem și bezea
Prăjitură cu gem şi bezea
Prăjitură fără coacere cu mascarpone și gem de căpșuni
Un desert cremos, răcoros și foarte ușor de făcut, perfect când vreți ceva bun fără să porniți cuptorul. Mascarponele, gemul de căpșuni și ciocolata fac împreună o combinație fină, potrivită atât pentru familie, cât și pentru musafiri.
Rețeta de prăjitură fără coacere
Prăjitură cu mascarpone și gem de căpșuni (fără coacere)
Tartă cu gem de prune, nuci și rom
O tartă de casă cu gust bogat și foarte frumos echilibrat, în care gemul de prune, nucile și aroma de rom se potrivesc de minune. Este un desert simplu, dar foarte convingător, bun și pentru zile obișnuite, și pentru momente când vreți ceva mai special.
Rețeta de tartă cu gem de prune
Tarta cu gem de prune si nuci
Cozonac cu gem sau dulceață
Dacă vreți să ieșiți puțin din zona clasică a cozonacului, varianta cu gem este o surpriză foarte plăcută. Iese pufos, aromat și merge foarte bine cu gemuri mai intens colorate și ușor acrișoare, cum sunt cele de afine, zmeură sau caise.
Rețeta de cozonac cu gem
Cozonac cu gem
Cornulețe fragede cu gem și nucă
Fragede, aromate și foarte greu de refuzat, aceste cornulețe sunt genul de desert care dispare repede de pe farfurie. Merg de minune cu un gem mai gros și bine legat, iar nuca le completează perfect gustul și textura.
Rețeta de cornulețe cu gem și nucă
Cornulete cu gem si nuci
Ișlere cu nucă, gem și glazură de ciocolată
Unele dintre cele mai fine prăjiturele de casă, ișlerele combină biscuiți fragezi cu nucă, gem aromat și glazură de ciocolată. Sunt elegante, foarte bune și numai potrivite pentru sărbători sau pentru un platou cu prăjituri mai speciale.
Rețeta de ișlere cu nucă și gem
Islere cu nuci
Piersici fragede de casă umplute cu gem
Un desert de sărbătoare care aduce imediat poftă și nostalgie, aceste piersici fragede sunt umplute cu gem sau magiun și au acel farmec aparte al prăjiturilor de altădată. Sunt frumoase, aromate și ies minunat pe orice platou festiv.
Rețeta de piersici fragede de casă cu gem
Platou cu prăjituri Piersici de casă umplute cu gem
Fursecuri de post cu gem de caise și rom
Fragede, aromate și foarte plăcute lângă cafea sau ceai, aceste fursecuri de post sunt o idee excelentă când vreți ceva simplu, dar de efect. Gemul de caise și aroma de rom se potrivesc foarte bine și le dau un gust cald, de casă.
Rețeta de fursecuri de post
Fursecuri de post cu gem de caise si rom
Fursecuri cu magiun de prune şi nuci
Fragede și delicate, aceste fursecuri sunt umplute cu magiun de prune și nuci, o combinație clasică și foarte reușită. Sunt numai bune pentru sărbători, pentru platouri asortate sau pentru momentele când vreți ceva mic, fin și tare gustos.
Rețeta de fursecuri cu magiun de prune
Fursecuri cu magiun de prune şi nuci

Cum alegeți gemul potrivit pentru prăjituri

Nu orice gem merge la orice desert, iar aici chiar se simte diferența.

  • Pentru foi fragede, biscuiți lipiți, ișlere, Jerbo, Albinița sau prăjituri care trebuie tăiate frumos, cel mai bine merge un gem fin, bine legat, fără bucăți mari de fruct. Se întinde mai ușor, stă cuminte între straturi și nu împinge foile la tăiere.
  • Pentru tarte rustice, prăjituri fără coacere, deserturi cu mascarpone sau combinații cu cremă, pot merge foarte bine și dulcețurile cu fructe mai întregi, mai ales dacă vreți și puțină textură, nu doar gust.
  • Pentru aluaturi dulci, bezele, frișcă, creme de vanilie sau deserturi care au nevoie de contrast, sunt excelente gemurile dulci-acrișoare: zmeură, căpșuni, vișine, fructe de pădure, caise sau prune mai acrișoare. Ele „taie" frumos din dulceață și fac prăjitura mai echilibrată.
  • Când aveți nevoie de o umplutură fermă, stabilă și care să nu curgă, magiunul este o alegere excelentă. Merge foarte bine la cornulețe, piersici fragede, biscuiți umpluți, foi fragede sau alte deserturi unde vreți ca umplutura să stea la locul ei și după coacere. În plus, are gust concentrat de fruct și nu conține zahăr adăugat.

Ce faceți dacă gemul e prea gros sau prea subțire

Aici se împiedică multe prăjituri, dar se rezolvă ușor.

Dacă gemul are bucăți mari de fruct și voi aveți nevoie de finețe, îl puteți trece prin sită sau îl puteți pasa scurt cu un blender. Nu trebuie făcut pastă perfectă, ci doar adus la o textură mai prietenoasă cu prăjitura.

Dacă este prea gros, nu-l întindeți cu forța, pentru că veți rupe foile sau blatul. Îl încălziți puțin și îl subțiați cu foarte puțin lichid, în funcție de desert:

  • cu 1-2 lingurițe de apă caldă, dacă vreți ceva neutru
  • cu puțin suc de lămâie, dacă îi priește o notă acrișoară
  • cu o linguriță de rom, la prune, caise sau deserturi mai aromate
  • zeamă din compot sau un suc de fructe pe care îl aveți la îndemâna

Dacă gemul este prea fluid și riscă să curgă la copt, aveți mai multe soluții:

  • îl mai fierbeți câteva minute, până scade și îl lăsați să se răcească bine înainte de folosire
  • îl amestecați cu nucă măcinată, migdale măcinate sau puțin pesmet fin/biscuiți măcinați, mai ales la cornulețe, tarte și fursecuri

Dacă faceți ruladă, cozonac sau prăjituri cu foi, umplutura ideală nu trebuie nici să curgă, nici să fie beton. Ar trebui să se întindă ușor, dar să rămână la locul ei.

Ce arome se potrivesc cel mai bine cu gemurile din prăjituri

Uneori o prăjitură iese bună. Alteori iese memorabilă. De multe ori diferența stă într-o aromă potrivită perfect în peisaj.

  • Gemul de caise se potrivește minunat cu vanilie, coajă de lămâie și extract de migdale. Merge foarte bine și lângă ciocolată.
  • Gemul de prune iubește romul, scorțișoara, nuca și chiar puțină cacao. De aici și atâtea prăjituri reușite cu prune și nucă.
  • Gemul de căpșuni merge frumos cu vanilie și lămâie, iar în deserturile mai fine se înțelege bine și cu mascarpone sau cremă de vanilie.
  • Gemul de zmeură și cel de fructe de pădure sunt excelente în prăjiturile foarte dulci, pentru că aduc aciditate. Merg bine cu bezea, frișcă, ciocolată albă sau vanilie.
  • Gemul de vișine se potrivește foarte bine cu ciocolată, rom și migdale.
  • Magiunul de prune este perfect în deserturile tradiționale, mai ales acolo unde vreți o umplutură densă, aromată și stabilă.

Nu sunt reguli bătute în cuie, dar sunt combinații care rareori dau greș.

Câteva lucruri bune de știut când coaceți cu gem

Gemul nu este acolo doar ca să „ungă" niște foi. În multe deserturi, el este cel care dă echilibru. O prăjitură prea dulce și fără contrast devine obositoare după două înghițituri. Un strat de gem bine ales o poate salva imediat.

În deserturile cu nucă, bezea, unt sau creme dulci, gemul puțin acrișor face minuni. În cele cu foi fragede, un gem prea lichid poate strica toată treaba. În cele cu cremă de vanilie, mascarpone sau frișcă, gemul nu trebuie să domine, ci să completeze.

Și încă ceva: dacă vreți felii frumoase, curate, nu tăiați imediat prăjitura. Gemul, mai ales în deserturile cu foi, are nevoie de puțin timp ca să se așeze, să înmoaie ce trebuie și să lege straturile între ele.

Alte colecții de rețete

  • Colaj cu prăjituri cu ciocolată de casă: amandine, ruladă, brownie, prăjituri cu foi, ecler și alte deserturi cu ciocolată
    Prăjituri cu ciocolată - cele mai bune rețete de casă pentru orice ocazie
  • prajituri cu piscoturi
    10 rețete de prăjituri cu pișcoturi și cremă de mascarpone, frișcă sau ciocolată
  • retete cu branza de vaci
    30 de rețete cu brânză de vaci (brânză dulce) - deserturi sau preparate sărate
  • retete de prajituri cu capsuni
    Cele mai bune prăjituri cu căpșuni - 10 rețete delicioase

Sper să găsiți în colecția aceasta destule idei bune cât să mai faceți puțină ordine prin cămară, dar și destule motive să deschideți încă un borcan „special", păstrat pentru o ocazie bună. Prăjiturile cu gem au ceva ce deserturile moderne nu reușesc mereu să aibă: gustul acela cald, familiar, de casă, care ne duce imediat cu gândul la copilărie, la sărbători și la tăvile scoase cu grijă pe masă.

Iar dacă aveți și voi o prăjitură preferată cu gem, dintre cele mai vechi sau dintre cele inventate pe loc, merită spusă mai departe. De multe ori, cele mai bune rețete pornesc exact de la un borcan uitat în cămară.

👩‍🍳 Îți plac rețetele mele?

Abonează-te la newsletterul meu și, în fiecare joi dimineață, îți trimit inspirație proaspătă, sfaturi și trucuri ca să-ți fie mai ieftin, mai ușor și mai plăcut în bucătărie.

🍪 Abonează-te aici

Din aceeași categorie

  • Colaj cu plăcinte dulci și sărate făcute cu foi subțiri cumpărate: plăcintă cu brânză, plăcintă creață, ștrudel și trigoane crocante
    20 de rețete cu foi subțiri cumpărate – plăcinte dulci și sărate, simple și rapide
  • Colaj cu rețete rapide pentru cină, gata în 30 de minute: lasagna la tigaie, tocinei, paste cu sos, ciuperci cu mămăligă, omletă cu sparanghel, pui în sos de roșii, ceafă cu cartofi la air fryer și doradă la tigaie.
    40 de rețete rapide pentru cină, gata în 30 de minute
  • Colaj cu prăjituri și deserturi de cofetărie făcute acasă: amandine, diplomat, boema, rulouri cu cremă, savarină și prăjitura Siret
    Cele mai iubite prăjituri și deserturi de cofetărie pe care le poți face acasă
  • Colaj cu deserturi fine de casă: prăjitură Diplomat, cremșnit, rulouri cu vanilie, Tosca, prăjituri cremoase și savarină
    Prăjituri și deserturi fine de casă – rețete cu frișcă, mascarpone, vanilie și cremă diplomat
35 shares

Lasă un comentariu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

iuliana sbirnea

Bună, eu sunt Iuliana!

Mă bucur că ești aici!

Pe Bucate Aromate îți explic pas cu pas cum să gătești mâncăruri gustoase și deserturi delicioase cu ingrediente simple și naturale. Găsești aici peste 1200 de rețete, așa că meniul familiei tale e mereu asigurat!

Despre mine și povestea blogului

📬 Vrei să primești rețete simple, descoperiri din bucătăria mea și povești scrise cu poftă?

Abonează-te la newsletterul Bucate Aromate și vei primi o scrisoare în fiecare joi dimineața – cu inspirație, miros de prăjituri și o cană de cafea imaginară. ☕

Abonează-te aici 🍪

Rețete noi

  • Prim-plan cu spanac cremos și 3 ouă moi făcute direct în tigaie, presărate cu piper
    Spanac cremos cu lapte și ouă - rețeta fără rântaș, într-o singură tigaie
  • Covrigi polonezi însiropați, rumeni și pufoși, așezați pe o farfurie albă și ținuți în mâini, fotografie de aproape.
    Covrigi polonezi însiropați cu miere și lămâie - rețetă ca la patiserie
  • Colaj cu plăcinte dulci și sărate făcute cu foi subțiri cumpărate: plăcintă cu brânză, plăcintă creață, ștrudel și trigoane crocante
    20 de rețete cu foi subțiri cumpărate – plăcinte dulci și sărate, simple și rapide
  • Felii de mușchi de porc la cuptor, împănat cu usturoi, servit în sos roșu aromat
    Mușchi de porc la cuptor împănat cu usturoi – fraged și suculent, cu sos roșu din tavă

Populare acum

  • Reteta tiramisu rapid fara oua
    Tiramisu fără ouă - rețeta rapidă cu mascarpone și frișcă
  • Gem de căpșuni fără conservanți, servit într-un bol, cu borcane de gem și căpșuni proaspete în fundal
    Gem de căpșuni cu puțin zahăr – rețeta simplă, fără conservanți, care se păstrează bine
  • Saramura de crap
    Saramură de crap cu legume
  • reteta chec pufos cu lapte si cacao 2 tavi
    Chec pufos cu lapte și cacao - rețeta cu cana, pentru 2 tăvi

  • Rețete dietetice
  • Rețete cu pui
  • Rețete la tigaie
  • Rețete la air fryer
  • Torturi

  • Rețete fără carne
  • Rețete cu carne
  • Rețete de post
  • Salate

VEZI TOATE CATEGORIILE

Rețete cu căpșuni

  • Prăjitură pufoasă cu căpșuni și lapte bătut, desert de casă cu fructe, fraged și aromat
    Prăjitură pufoasă cu căpșuni și lapte bătut – rețeta simplă și rapidă
  • inghetata de capsuni cu lapte condensat
    Înghețată de căpșuni cu lapte condensat
  • Tiramisu cu capsuni
    Tiramisu cu căpșuni - cea mai bună rețetă
  • Felie de tort cu spumă de căpșuni, blat de pandișpan și bucăți de căpșuni în cremă, servită pe farfurie, cu tortul întreg în fundal
    Tort cu spumă de căpșuni – cremă stabilă cu gelatină și blat de pandișpan
VEZI ȘI ALTE REȚETE

Prăjiturile copilăriei

  • Prăjitură Diplomat porționată – cremă stabilă și blat pufos
    Prăjitură Diplomat la tavă – blat pufos și cremă stabilă, ușor de porționat
  • felii de prajitura Trenulet sau chec la metru
    Prăjitura Trenuleț - rețeta veche de chec la metru cu cremă de vanilie
  • prajitura tosca
    Prăjitura Tosca cu mac și cremă de vanilie - rețeta pas cu pas
  • prajitura Fanta
    Prăjitura Fanta cu brânză dulce - rețeta pas cu pas, fără secrete
ALTE REȚETE DE PRĂJITURI

Prăjituri de cofetărie

  • Amandine cu ciocolată decorate cu ganache și bilă de ciocolată, glazurate simplu, fără fondant, pe tavă albă
    Amandine cu ciocolată – rețetă ușoară de casă, cu ganache și glazură simplă (fără fondant)
  • Felie de cremșnit cremos cu foi de casă stratificate și cremă fină de vanilie.
    Cremșnit cu aluat fraged de casă și cremă fină de vanilie (cremeș, crempita)
  • prajitura Ora 12 cu frisca
    Prăjitura Ora 12 - Rețetă ușoară cu blat de cacao, frișcă și ciocolată
  • savarină pufoasă bine însiropată servită pe farfurie
    Savarine pufoase cu frișcă naturală – rețeta clasică, pas cu pas

Rețete actualizate

  • Farfurie alba cu felii de chec aperitiv cu iaurt. In sectiune se vad masline, cuburi de legume, branzeturi si sunca
    Chec aperitiv cu iaurt, șuncă, brânză și legume – rapid și gustos
  • Borcan de sticla cu flori de soc si felii de lamaie pentru preparare socata fara drojdie
    Cum se face socata – Rețetă tradițională, fără drojdie, 100% naturală
  • Spaghete cu creveți și sos de roșii – rețetă simplă și gustoasă, gata în 30 de minute
    Spaghete cu creveți în sos de roșii și usturoi – rețetă mediteraneană rapidă, gata în 15 minute
  • felie de cremă de zaăr ars cu sirop
    Cremă de zahăr ars - rețeta cu 8 ouă, fără amidon

Articole utile

  • praf de copt
    Praf de copt - când, cât și cum se folosește
  • coperta regim fara sare pe o tabla neagra
    Regim fără sare - ce mâncăm, ce cumpărăm? Rețete fără sare.
  • drojdie proaspata vs. drojdie uscata
    Drojdie proaspătă vs. drojdie uscată. Cât și cum folosim din fiecare?
  • proporția de înlocuire unt vs untură și invers
    Cum Să Înlocuiești Untul cu Untură și Invers – Tot ce Trebuie Să Știi
VEZI ȘI ALTE ARTICOLE

Footer

↑ SUS ↑
  • Despre
  • Colaborări
  • Contact
  • FAQ
  • Rețete
  • Articole
  • Blog
  • Newsletter

Toate articolele, fotografiile și clipurile video care alcătuiesc conținutul acestui site, cât și drepturile de autor ale acestora, aparțin deținătorului site-ului bucate-aromate.ro. Copierea și diseminarea pe orice suport (publicații online sau scrise, broșuri, cărți etc) a acestora, în lipsa acordului scris al deținătorului, se vor pedepsi conform legii în vigoare (Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe).

Politica cookies

Politica de confidențialitate

Copyright © 2013 - 2026 Rețete culinare Bucate Aromate. Toate drepturile sunt rezervate.