• Rețete
  • Articole
  • Newsletter
  • YouTube
  • Despre
  • Contact
menu icon
go to homepage
  • Rețete
  • Articole
  • Newsletter
  • YouTube
  • Despre
  • Contact
search icon
Homepage link
  • Rețete
  • Articole
  • Newsletter
  • YouTube
  • Despre
  • Contact
×
Acasă » Retete » Rețete cu carne

Plăcintă cu carne tocată și foi cumpărate

Iuliana Sbirnea autoare Bucate Aromate - retete simple pentru familie si prieteni
Actualizată: 29 dec. 2024 · Publicată: 29 dec. 2021 de Iuliana Sbîrnea · Postarea poate conține link-uri afiliate· 2 comentarii
2311 shares
Mergi la rețetă Vezi rețeta video

O plăcintă cu carne tocată și foi cumpărate este exact ce îți trebuie la o masă de prânz cu familia. Se face ușor, e spornică și gustoasă!

placinta creata

Imaginați-vă cât de frumos miroase plăcinta cu carne atunci când o scoatem din cuptor și cum întreaga familie abia așteaptă să o împărțim pe farfurii cât e încă fierbinte!

Vă asigur că toți ai casei se vor bucura de un asemenea meniu pentru că plăcinta aceasta simplă e delicioasă și pe gustul tuturor.

Iar dacă vă plac rețetele cu carne tocată, trebuie neapărat să încercați și rețeta mea de musaca de cartofi pentru că este delicioasă. În aceeași idee, dar puțin mai rapidă este și rețeta de paste cu carne tocată la cuptor pe care cu siguranță v-o amintiți și voi din copilărie.

Mergi direct la:
  • De ce să faci plăcintă creață și nu una clasică?
  • Ingrediente
  • Cum se face umplutura pentru plăcinta cu carne tocată
  • Cum se servește
  • Alte rețete cu carne tocată
  • Rețeta completă, cantități și mod de preparare

De ce să faci plăcintă creață și nu una clasică?

De când le-am descoperit, plăcintele crețe au devenit preferatele mele și am schimbat mai toate rețetele de plăcintă pe care le făceam înainte.

O plăcintă creață se face mai ușor și are marele avantaj că iese minunat chiar și dacă în pachet nu toate foile de plăcintă sunt perfecte, întregi și frumoase. Foile ușor rupte, lipite sau îndoite sunt ușor de ascuns printre faldurile unei plăcinte încrețite.

În plus, plăcintele crețe sunt mai crocante, lucru care îmi place teribil de mult și dacă e să mă întrebați pe mine, parcă sunt și mai frumoase decât plăcintele clasice.

Puteți face plăcinte crețe cu absolut orice umplutură, fie ea dulce sau sărată, de post sau de dulce. Pe blog și pe canalul meu de YouTube mai găsiți 2 astfel de rețete care au fost încercate de mulți cititori și s-au bucurat de mare succes:

  • plăcinta creață cu piersici și iaurt
  • plăcinta creață cu mere (de post)
placinta cu carne tocata

Ingrediente

Umplutura pentru plăcinta cu carne are la bază rețeta de sos bolognese pe care eu o folosesc la o mulțime de mâncăruri gustoase: paste, lasagna, clătite la cuptor, musaca, etc.

Ingredientele pentru umplutură:

  • carne tocată - de preferat ar fi să folosiți, ca la rețeta de cârnați, un amestec de carne de porc și carene de vită (60-70% vită)
  • legume - ceapă, morcov, țelină, usturoi
  • lichide - suc de roșii, vin roșu, supă de vită sau de legume (se poate înlocui cu apă), ulei
  • foarte puține condimente - sare, piper, cimbru uscat

În plus, ne mai trebuie:

  • foi de plăcintă subțiri
  • ouă
  • smântână sau iaurt - pentru turnat deasupra

Pentru cantitățile exacte ale ingredientelor, vedeți rețeta completă de mai jos.

Cum se face umplutura pentru plăcinta cu carne tocată

Toate ingredientele pentru umplutura de carne tocată se vor fierbe înăbușit până când toate aromele se vor împrieteni la cataramă. Diferența dintre un sos simplu de carne tocată și sosul bolognese este că cel din urmă se fierbe pe îndelete, la foc mic, timp de aproximativ 3 ore.

Nu e deloc greșit să fierbeți carnea mai puțin timp. Sosul acesta este gata de folosit și după 30 de minute de fiert pe aragaz și va fi suficient de gustos pentru o plăcintă. Dar dacă îl veți fierbe 3 ore la foc mic, veți simți cum toate aromele din carnea de vită explodează și se intensifică. Diferența de gust este enormă!

placinta cu carne tocata

Cum se servește

Serviți plăcinta cu carne cât este caldă, simplă sau alături de o salată de crudități, castraveți murați, gogoșari la oțet sau de gogonele.

Dacă mai rămâne, păstrați plăcinta la frigider și înainte de servire o încălziți pentru 10 minute în cuptor la 180 de grade sau la microunde.

Atunci când am filmat rețeta aceasta de plăcintă cu carne tocată, o făcusem pentru un prânz de duminică. Chiar în timp ce o tăiam în porții potrivite, mă gândeam că ar fi perfectă și pentru noaptea de revelion, scoasă din cuptor aproape de miezul nopții și mi-am propus să pregătesc sosul dinainte, ca să nu sau prea mult în bucătărie de sărbători. Este exact sugestia mea și pentru voi. Sper să va placă și să vă inspire!

Alte rețete cu carne tocată

Dacă v-a plăcut această rețetă, vă recomand să încercați și alte bunătăți de pe blog:

  • Chiftele la cuptor_reteta
    Chiftele la cuptor din carne amestec - cea mai rapidă rețetă
  • Pui gatit cu usturoi si crenguta de rozmarin
    Pui la pungă de hârtie - rețeta de pui fraged la cuptor
  • Limba de porc cu masline si sos de rosii
    Limbă de porc cu măsline și sos de roșii. Rețeta clasică.
  • cratita cu mancare de orez si lingura de lemn
    Pilaf de orez cu pipote și inimi, ieftin și bun

Rețeta completă, cantități și mod de preparare

placinta cu carne tocata

Plăcintă cu carne tocată și foi cumpărate

O plăcintă cu carne tocată și foi cumpărate este exact ce îți trebuie la o masă de prânz cu familia. Se face ușor, e spornică și gustoasă!
5 from 8 votes
Tipărește Salvează pe Pinterest
Pregătire: 15 minutes minutes
Gătire: 45 minutes minutes
Timp total: 1 hour hour
Număr de porții: 10
Autor: Iuliana Sbîrnea

Rețeta Video

Ingrediente
 

folosiți o tavă aprox. 35×20 cm

  • 1 pachet foi cumpărate, subțiri ((400 g, adică 12-14 foi de plăcintă))
  • 2 linguri ulei (( pentru uns foile))

umplutura - sos de carne tocată

  • 800 g carne tocată amestec porc + vită ((60-70% să fie carne de vită))
  • 2 cepe medii
  • 1 morcov mare
  • 1 felie țelină
  • 2-3 căței usturoi
  • 30 ml ulei
  • 100 ml vin roșu
  • 400 ml suc de roșii
  • 400 ml supă de vită, de legume sau apă ( (vezi nota din subsol!))
  • sare, piper, cimbru, dafin - după gust
  • 2 ouă

pentru turnat deasupra

  • 300 ml iaurt cu 3.5% grăsime ((sau smântână subțiată cu puțin lapte))
  • 1 ou
  • sare, piper, semințe de negrilică - după gust

Instrucțiuni de preparare
 

pregătiri

  • Dacă folosiți foi de plăcintă congelate, lăsați-le să se dezghețe peste noapte în frigider sau conform instrucțiunilor de pe pachet.
  • Tocați carnea prin mașina de tocat sau la robot. Dacă folosiți carne tocată congelată, lăsați-o să se dezghețe peste noapte în frigider.
  • Tăiați în cubulețe mici toate legumele din listă. Morcovul și țelina se pot da și pe răzătoare. Treceți usturoiul prin presă.

cum se face sosul pentru plăcinta cu carne

  • Puneți uleiul la încins într-o tigaie încăpătoare. Puneți în tigaie legumele tăiate cubulețe mici. Presărați un praf de sare și lăsați legumele să se călească timp de 3-4 minute până se înmoaie puțin. Amestecați din când în când.
  • Puneți carnea tocată și amestecați să desfaceți bulgărașii care se formează. Veți observa că pe măsură ce se gătește, carnea se albește, își schimbă culoarea.
  • Turnați vinul, amestecați și lăsați alcoolul să se evaporeze. Turnați apoi sucul de roșii și puneți sare, piper, dafin și cimbru uscat după gust.
  • Puneți în cratiță și supa de vită (vezi nota de subsol!). Fierbeți la foc moderat spre mic, cu capac amestecând din când în când să nu se lipească carnea de fundul vasului.
  • Pentru un sos rapid, fierbeți carnea 30-40 de minute. Pentru sos bolognese, minim 2 ore și jumătate.
  • Lăsați sosul să se răcească înainte să îl folosiți la plăcintă.

Cum se face plăcinta creață cu carne

  • Aprindeți cuptorul la 180 de grade.
  • Ungeți cu unt sau ulei o tavă de mărime potrivită care va merge la cuptor. Orientativ, lungimea tăvii să fie egală cu lățimea foilor de plăcintă (aprox. 30-35 cm)
  • Spargeți două ouă, le bateți puțin cu furculița, apoi le puneți în sosul de carne tocată și omogenizați.
  • Numărați foile din pachet ca să știți cum împărțiți umplutura. Vom suprapune câte 2 foi.
  • Ungeți o foaie de plăcintă cu puțin ulei. Peste ea așezați încă o foaie. Puneți sos de carne din loc în loc și încrețiți foile ca o armonică sau ca un evantai.
  • Procedați la fel până terminați foile și umplutura. Pe măsură ce încrețiți foile, le așezați în tavă, una după alta. După ce ați așezat toate foile în tavă, ungeți foile care se văd cu puțin ulei.
  • Dați plăcinta la cuptor pentru 40 de minute sau până când se rumenește frumos.
  • Bateți un ou și îl amestecați cu iaurt sau smântână subțiată cu puțin lapte în care ați pus sare și piper după gust.
  • Scoateți plăcinta din cuptor și peste ea turnați amestecul de mai sus. Opțional, presărați și câteva semințe de negrilică (chimen negru).
  • Dați din nou tava la cuptor pentru încă 10 minute.
  • Lăsați plăcinta să se odihnească în tavă 10 minute înainte de servire.

Bine de știut:

Dacă faceți sos bolognese, pe care îl fierbeți timp de 2.5 sau 3 ore, atunci aveți nevoie de 400 ml supă.
Dacă faceți un sos de carne rapid, pe care îl fierbeți doar 30 de minute, atunci turnați supă puțin câte puțin pe măsură ce se evaporă. Vor fi necesari în jur de 150-200 ml de supă.
Nutrition Facts
Plăcintă cu carne tocată și foi cumpărate
Amount per Serving
Calorii
382
% Daily Value*
Grăsimi
 
20
g
31
%
Colesterol
 
109
mg
36
%
Carbohidrați
 
28
g
9
%
Fibre
 
2
g
8
%
Zahăr
 
4
g
4
%
Proteine
 
25
g
50
%
* Percent Daily Values are based on a 2000 calorie diet.

Note:

1. Datele nutriționale furnizate la unele rețete sunt estimative, iar rolul lor este doar informativ. Valorile nu pot fi garantate și nu ar trebui utilizate în tratamentul afecțiunilor medicale.

2. Secțiunile de echipamente și ingrediente de mai sus pot conține linkuri afiliate către produse pe care le folosesc și le recomand.

Distribuie pe Facebook Salvează pe Pinterest Trimite pe email
Ai încercat această rețetă? Dă-mi un tag pe Instagram!Menționează @iuliana_bucate_aromate ca să te pot găsi!
placinta cu carne

👩‍🍳 Îți plac rețetele mele?

Abonează-te la newsletterul meu și, în fiecare joi dimineață, îți trimit inspirație proaspătă, sfaturi și trucuri ca să-ți fie mai ieftin, mai ușor și mai plăcut în bucătărie.

🍪 Abonează-te aici

Din aceeași categorie

  • Gogoșari copți umpluți, gata de servit, în sos de roșii, cu felii de pâine și smântână
    Gogoșari umpluți cu carne de pui și ciuperci – rețetă gustoasă de toamnă
  • Chifteluțe de pui fragede în sos de smântână, cu mazăre și morcovi, servite cald într-un bol alb, rețetă tradițională rapidă
    Mâncare de mazăre cu smântână și chifteluțe – rețeta ușoară și gustoasă
  • Frigărui din carne tocată de pui gătite la grill, servite în vase ceramice albe, alături de vin rose.
    Frigărui din carne tocată de pui - rețeta perfectă pentru grill, grătar sau airfryer
  • Tocăniță de pipote și inimi de pui cu sos de roșii, servită cu piure de cartofi
    Tocăniță de pipote și inimi de pui cu sos de roșii - rețetă simplă și ieftină
2311 shares

Comentarii

  1. Dan a zis

    octombrie 02, 2025 at 11:12 am

    5 stars
    Proastă și nelămurită descrierea. Ex. ”Se lasă sosul să se răcească înainte de a fi folosit la plăcintă ?? Când anume? ce se face cu el? Se amestecă cu carnea tocată înainte de a se pune în tavă? Bine de știut: In 80% din interesați sunt începători. Ei caută rețete nu gospodinele.

    Răspunde
    • Iuliana Sbîrnea a zis

      octombrie 02, 2025 at 12:37 pm

      Cred că trebuie să mai citiți încă o dată rețeta, poate cu ceva mai multă răbdare. Am scris clar că am folosit sos bolognese care este un sos de carne tocată. Am listat ingredientele pentru el separat: carne tocată, ceapă, morcov, etc. și am scris exact cum se pregătește. Nu știu de unde ați dedus că ar exista un alt sos care se amestecă cu carnea... În plus, rețeta are și variantă video. Dacă aveți nelămuriri, acolo vedeți exact cum o pregătesc.

      Răspunde
5 from 8 votes (7 ratings without comment)

Lasă un comentariu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

iuliana sbirnea

Bună, eu sunt Iuliana!

Mă bucur că ești aici!

Pe Bucate Aromate îți explic pas cu pas cum să gătești mâncăruri gustoase și deserturi delicioase cu ingrediente simple și naturale. Găsești aici peste 1200 de rețete, așa că meniul familiei tale e mereu asigurat!

Despre mine și povestea blogului

📬 Vrei să primești rețete simple, descoperiri din bucătăria mea și povești scrise cu poftă?

Abonează-te la newsletterul Bucate Aromate și vei primi o scrisoare în fiecare joi dimineața – cu inspirație, miros de prăjituri și o cană de cafea imaginară. ☕

Abonează-te aici 🍪

Rețete noi

  • Trei borcane de sticlă cu varză murată tocată în suc propriu pentru iarnă, fără saramură
    Varză tocată la borcan pentru iarnă în suc propriu – fără apă, doar cu sare neiodată
  • 3 boluri albe cu 3 salate de toamnă cu sfeclă roșie colorate și apetisante
    3 salate de toamnă cu sfeclă roșie – sănătoase, rapide și pline de culoare
  • Două borcane cu ardei grași umpluți cu varză, morcov și țelină, așezați în borcane cu saramură, rețetă de murături pentru iarnă fără oțet
    Ardei umpluți cu varză murată în saramură – rețetă pentru iarnă fără oțet
  • Felie de budincă de cuscus cu brânză și stafide, servită pe farfurie albă
    Budincă de cuscus cu brânză dulce și stafide – simplă, rapidă și hrănitoare

Populare acum

  • Suc de roşii rapid, 100% natural
    Suc de roşii rapid, 100% natural, la blender sau la robot
  • Roșii în suc propriu la borcan pentru iarnă - simplu, fără decojire
  • ardei kapia copti la borcan in suc propriu pentru iarna
    Ardei kapia la borcan în suc propriu - rețeta fără oțet, zahăr sau ulei
  • borcane cu pasta de ardei kapia cu etichete pregatite pentru camara
    Pastă de ardei kapia (bulion de ardei) pentru iarnă – rețetă simplă cu doar 2 ingrediente

  • Rețete dietetice
  • Rețete cu pui
  • Rețete la tigaie
  • Rețete la air fryer
  • Torturi

  • Rețete fără carne
  • Rețete cu carne
  • Murături
  • Aluaturi

VEZI TOATE CATEGORIILE

Conserve pentru iarnă

  • Gogoşari la oţet pentru iarnă
    Gogoșari la oțet pentru iarnă - rețetă tradițională
  • borcan cu dulceata de ardei iute
    Dulceață de ardei iute cu kapia și mere, rețetă simplă și aromată
  • gem de prune
    Gem de prune simplu și bun, 100% natural
  • Cătină cu miere la borcan
    Cătină cu miere la borcan pentru imunitate - Rețetă detaliată
VEZI ȘI ALTE CONSERVE

Prăjiturile copilăriei

  • felii de prajitura Trenulet sau chec la metru
    Prăjitura Trenuleț - rețeta veche de chec la metru cu cremă de vanilie
  • Felie de tort cu biscuiți Petit Beurre și cremă de cacao, servită pe farfurie albă
    Tort de biscuiți - rețeta veche cu cremă fiartă de cacao - fără ouă
  • prajitura Ora 12 cu frisca
    Prăjitura Ora 12 - Rețetă ușoară cu blat de cacao, frișcă și ciocolată
  • Prajitura Albinita asezata pe platou alb cu picior
    Prăjitura Albinița - rețeta veche care ne încântă și astăzi
ALTE REȚETE DE PRĂJITURI

Rețete actualizate

  • Bulion de roșii cu ardei kapia, rețetă tradițională pentru iarnă, fără conservanți, în bol alb și borcane în fundal
    Bulion de roșii cu ardei kapia - rețeta pentru iarnă, fără conservanți
  • Spaghete cu creveți și sos de roșii – rețetă simplă și gustoasă, gata în 30 de minute
    Spaghete cu creveți în sos de roșii și usturoi – rețetă mediteraneană rapidă, gata în 15 minute
  • ciorba raduteana cu carne de pui si smantana presarata cu patrunjel
    Ciorbă rădăuțeană delicioasă - vezi rețeta tradițională pas cu pas
  • reteta chec pufos cu lapte si cacao 2 tavi
    Chec pufos cu lapte și cacao - rețeta cu cana, pentru 2 tăvi

Articole utile

  • Bol cu amidon alimentar din porumb, folosit în creme, sosuri și aluaturi – ghid complet despre utilizarea amidonului în bucătărie
    Amidon alimentar în bucătărie: ghid complet pentru creme, sosuri și aluaturi
  • Pui intreg pe fund rustic de lemn inconjurat de condimente
    Ce poți găti dintr-un pui întreg – rețete economice pentru toată săptămâna
  • drojdie proaspata vs. drojdie uscata
    Drojdie proaspătă vs. drojdie uscată. Cât și cum folosim din fiecare?
  • proporția de înlocuire unt vs untură și invers
    Cum Să Înlocuiești Untul cu Untură și Invers – Tot ce Trebuie Să Știi
VEZI ȘI ALTE ARTICOLE

Footer

↑ SUS ↑
  • Despre
  • Colaborări
  • Contact
  • FAQ
  • Rețete
  • Articole
  • Blog
  • Newsletter

Toate articolele, fotografiile și clipurile video care alcătuiesc conținutul acestui site, cât și drepturile de autor ale acestora, aparțin deținătorului site-ului bucate-aromate.ro. Copierea și diseminarea pe orice suport (publicații online sau scrise, broșuri, cărți etc) a acestora, în lipsa acordului scris al deținătorului, se vor pedepsi conform legii în vigoare (Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe).

Politica cookies

Politica de confidențialitate

Copyright © 2013 - 2025 Rețete culinare Bucate Aromate. Toate drepturile sunt rezervate.

Your vote:




A rating is required
A name is required
An email is required

Recipe Ratings without Comment

Something went wrong. Please try again.