Dacă aveți câțiva dovlecei și vă întrebați ce să mai gătiți din ei, aici găsiți 20 de idei pentru toate mesele zilei: de la mic dejun și gustări rapide, până la mâncăruri pentru prânz sau cină.
Am adunat în această colecție rețete cu dovlecei la cuptor, la tigaie, cu carne, cu brânză sau de post, dar și câteva variante foarte rapide pentru zilele în care nu vreți să petreceți mult timp în bucătărie. Găsiți atât rețete clasice, precum dovleceii pane sau chifteluțele de dovlecei, cât și idei mai puțin obișnuite, cum ar fi pizza cu blat de dovlecei, hummus cu dovlecei sau salatele ușoare de vară.

Așadar, fie că aveți un singur dovlecel de folosit, fie că grădina sau piața v-au lăsat cu o sacoșă întreagă, sigur găsiți rețeta potrivită în colecția de mai jos.
Citiți articolul în 6 minute
Mergi direct la:
- Rețete rapide cu dovlecei, pentru când vreți ceva simplu
- Rețete cu dovlecei la cuptor
- Rețete cu dovlecei și carne pentru felul principal
- rețete de post cu dovlecei
- Rețete clasice și gustoase cu dovlecei
- Cum alegem dovleceii pentru gătit
- Cum gătim dovleceii ca să nu lase prea multă apă
- Cum păstrăm dovleceii proaspeți
- Întrebări frecvente despre dovlecei
- Vezi și alte colecții de rețete
Rețete rapide cu dovlecei, pentru când vreți ceva simplu
Când vreți să gătiți ceva simplu, fără să petreceți mult timp în bucătărie, dovleceii sunt una dintre cele mai la îndemână alegeri. Mai jos găsiți câteva rețete rapide cu dovlecei, potrivite pentru mic dejun, prânz sau o cină ușoară.





Rețete cu dovlecei la cuptor
La cuptor, dovleceii pot deveni plăcintă, pizza, frittata sau alte preparate sățioase, fără prea multă muncă. Dacă vă întrebați ce puteți găti din dovlecei la cuptor, începeți cu ideile de mai jos.





Rețete cu dovlecei și carne pentru felul principal
Pentru un prânz sau o cină mai consistentă, dovleceii se potrivesc foarte bine cu puiul și carnea tocată. Am adunat aici câteva rețete cu dovlecei și carne care pot fi servite ca fel principal.



rețete de post cu dovlecei
Dovleceii sunt foarte potriviți și pentru mâncărurile de post, mai ales vara, când îi găsim peste tot și se gătesc repede. Aveți mai jos rețete de post cu dovlecei cu orez, ciuperci sau alte legume, de la tocănițe până la dovlecei umpluți.




Rețete clasice și gustoase cu dovlecei
Uneori nu vrem să reinventăm nimic, ci doar să facem acele rețete cu dovlecei pe care le știm și le iubim. Aici intră dovleceii pane, chifteluțele și alte preparate clasice pe care merită să le avem la îndemână în fiecare vară.



Cum alegem dovleceii pentru gătit
Pentru majoritatea rețetelor sunt de preferat dovleceii tineri, fermi, cu coaja netedă și miezul fraged. Sunt mai ușor de gătit, nu au semințe mari și îi puteți folosi cu tot cu coajă.
Dovleceii mai mari nu trebuie însă aruncați. Dacă au coaja tare, îi puteți curăța, iar dacă semințele sunt deja mari și miezul foarte buretos, îndepărtați partea din mijloc cu o lingură. Restul este foarte bun pentru tocănițe, supe, chifteluțe, plăcinte sau alte rețete în care dovlecelul se rade ori se taie bucăți.
Cum gătim dovleceii ca să nu lase prea multă apă
Dovleceii conțin multă apă, iar acesta este motivul pentru care unele preparate pot ieși prea moi sau apoase.
Nu există însă o singură regulă pentru toate rețetele. Pentru chifteluțe, plăcinte sau alte preparate în care folosiți dovlecel ras, de obicei este bine să îl sărați ușor și să îl stoarceți înainte de folosire. La tigaie, în schimb, ajută să nu înghesuiți dovleceii și să nu îi gătiți prea mult. Iar în supe și tocănițe îi puteți adăuga spre final, pentru că se gătesc mult mai repede decât alte legume.
Urmați însă indicațiile fiecărei rețete: uneori tocmai apa lăsată de dovlecei contribuie la sos sau la textura preparatului.

Cum păstrăm dovleceii proaspeți
Păstrați dovleceii nespălați și cât mai uscați în frigider, de preferat în sertarul pentru legume. Spălați-i numai înainte să îi folosiți.
Dacă aveți foarte mulți dovlecei și nu îi puteți găti la timp, îi puteți congela, dar trebuie să țineți cont că după decongelare vor avea o textură mai moale. De aceea, dovleceii congelați sunt mai potriviți pentru supe, tocănițe, sosuri, chifteluțe sau preparate la cuptor decât pentru rețetele în care vreți să rămână fermi.
Dacă aveți mai mulți dovlecei decât puteți folosi în câteva zile, îi puteți păstra și pentru iarnă. Pe blog găsiți și rețeta mea de conservă de dovlecei la borcan, o variantă practică pentru a folosi surplusul din sezon.
Întrebări frecvente despre dovlecei
Nu, dacă sunt tineri și au coaja fragedă. Este suficient să îi spălați bine. Dovleceii foarte mari, cu coaja tare, pot fi curățați înainte de gătire.
Da. Dovleceii tineri și fragezi pot fi mâncați cruzi și sunt foarte buni în salate, tăiați în felii subțiri, fâșii sau spirale.
Da, dar textura lor se schimbă după congelare. Folosiți-i mai ales în mâncăruri gătite, supe, tocănițe, sosuri, chifteluțe sau preparate la cuptor, unde faptul că devin mai moi nu deranjează.
Vezi și alte colecții de rețete
Dacă vă inspiră rețetele grupate pe categorii, iată ce mai găsiți pe blog:
Sper să vă fie de folos această colecție și să găsiți aici măcar câteva idei noi pentru dovleceii din frigider sau din grădină.
Voi ce gătiți cel mai des din dovlecei? Dacă aveți o rețetă preferată sau o combinație pe care o faceți mereu vara, spuneți-mi în comentarii. Îmi place să aflu cum gătiți voi și, cine știe, poate îmi dați și mie idei pentru următoarea rețetă!
👩🍳 Îți plac rețetele mele?
Abonează-te la newsletterul meu și, în fiecare joi dimineață, îți trimit inspirație proaspătă, sfaturi și trucuri ca să-ți fie mai ieftin, mai ușor și mai plăcut în bucătărie.
🍪 Abonează-te aici









Lasă un comentariu